Căsătoria nu este un scop în sine, ci transmite un mesaj care ne descoperă sufletul autorului ei, care este Dumnezeu însuşi. Toate cele trei lecturi din Liturgia cuvântului din duminica ce urmează aruncă o lumină cristică asupra unui singur tablou: căsătoria. Ceea ce stă la baza legăturii dintre om şi Dumnezeu, credinţa, speranţa şi iubirea, trebuie să stea şi la temelia noii familii.
Nişte farisei, conştienţi că lucrurile nu stau tocmai bine în ceea ce priveşte căsătoria, au venit să-l ispitească pe Isus. Ispita porneşte din mândria lor: nu vor să se smerească şi să-i ceară lui Isus o explicaţie pertinentă, fiindcă l-ar fi recunoscut superior. Isus face apel la Moise pentru a le demonstra că: dacă lucrurile nu stau bine în ceea ce priveşte cartea de despărţire, acest lucru se datorează răutăţii părinţilor lor, răutate pe care ei o moştenesc. Adevărul este următorul: Dumnezeu l-a creat pe om bărbat şi femeie. Egalitatea lor provine din voinţa şi actul Creatorului (Mc 10, 2-16).
Textul din cartea Genezei arată că unirea bărbatului şi a femeii exprimă scopul unei realizări umane. Nu-i bărbatul care cucereşte ca proprietate pe femeie, ci unul şi altul au fost creaţi egali spre a se îmbogăţi reciproc. Deci unirea porneşte dintr-un proiect divin şi din partea omului ar fi un sacrilegiu dacă i-ar opune un proiect de separare şi de divergenţă.
Sigur că drumul spre această desăvârşire personală şi colectivă este greu, dar, după cum Cristos nu a părăsit nici omenirea şi nici Biserica când l-au pironit pe cruce, tot astfel căsătoria, odată încheiată în Domnul, îşi păstrează indisolubilitatea prin legătura desăvârşirii care există între Cristos şi Biserică, Duhul Sfânt, prin care căsătoria devine o taină mare, după cum o caracterizează sf. Paul (Ef 5, 32). Prezenţa lui Cristos în căsătoria celui credincios nu exclude, a priori, incompatibilitatea caracterelor, greşelile în alegerile matrimoniale, greutăţile cu copiii, nervozitatea, dar înseamnă că pentru cel credincios, al treilea, adică Isus Cristos, este mereu prezent, El dă putere, disponibilitate, speranţă. Cine se umple de Duhul lui Cristos în zilele fericite, va putea continua să trăiască din această speranţă în ceasurile de încercare.
Pr. Richardo-Dominic Baciu
