8 noiembrie 2024

Ceață și peste nivelul de trai

Dau, zilele acestea, nas în nas cu o mai veche cunoștință, om respectabil, economist, partener interesant în discuții. Îl văd, însă, cam negru la față, cătrănit. Ce să fie? Mi se destăinuie imediat: tocmai a primit o factură la energia electrică, majorată cu vreo 40 la sută. De, dacă ții în priză toate aparatele din casă, costă. Te costă, recunoaște omul meu, dar acum urmează factura la gaz metan, care și ea se anunță majorată.

Cum așa, domnule, îmi venea să-l iau și eu la bani mărunți, păi n-au anunțat guvernanții că tarifele la asemenea servicii vor îngheța? Dar am stat și doar m-am mirat de supărarea lui tocmai pentru că îl știam bine situat și nicidecum apăsat de nevoi financiare. Ce să mai zic, atunci, de un alt amic, pensionar de vreo zece ani, care tot zilele trecute a trecut pe la ghișeul Primăriei să-și plătească taxele și impozitele pe acest an, dar acolo a înghețat el însuși când a auzit cât are de dat: cam cu o treime mai mult ca anul trecut. Iar din pensie, o sută de lei în plus se cunoaște avan!



Economistul m-a lăsat și pe mine gânditor la ce mă așteaptă, pentru că vin și la mine facturile. Și a ținut să-mi atragă atenția că în curând va fi și mai rău, că primele semne ale dezastrului au și apărut. Mi-a dat ca exemplu un studiu al unui mare grup bancar de la noi, în care se spune că 2019 nu va însemna în România o îmbunătățire economică, ci dimpotrivă, în mare parte din cauza instabilității politice. Iar de aici, în realitate o scădere a nivelului de trai și a calității vieții.

Păi, nu au crescut lefurile?, mă arăt eu mirat. Da, însă nu ale tuturor. Și, apoi, vin altele și altele. Uite, Leul a cam luat-o la vale, deci importurile vor fi mai scumpe, iar la noi se importă, nu glumă. Se vor scumpi toate, în lanț, și atunci să vezi nivel de trai, tocmai într-un an electoral, care vine cu promisiuni și atât.

Apropo: tocmai am plătit și eu taxele la Primărie. Cu 20% mai mult ca anul trecut. Aștept celelalte facturi!


Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014