23 ianuarie 2025

Ceata cu miros de amoniac

Mai multi cetateni au solicitat luni, 21 noiembrie, interventia comisarilor de Agentia de Mediu si Garda de Mediu in zona de sud a orasului, unde s-a constatat un miros intepator de amoniac. "Ceata a favorizat concentrarea la sol a amoniacului", a explicat Titi Secara, seful Garzii de Mediu Bacau. Masuratorile Agentiei de Mediu au indicat depasiri ale valorii limita impuse de autorizatia de mediu (in conditii de calm atmosferic), de 0,30 mg/mc in trei puncte diferite din municipiu. Astfel pe Calea Republicii, in doua puncte, s-au inregistrat valori de 0,61 si 0,41 mg/mc, in timp ce pe strada Nicu Enea, concentratia era de 0,33 mg/mc. "Noi vom face astazi verificarile care se impun si vom lua in calcul si aceste masuratori. In functie de rezultate, vom lua masurile care se impun, dar vorbim si despre o sanctiune contraventionala", a mai spus seful Garzii de Mediu Bacau. De la inceputul anului, societatea Amurco a fost amendata de trei ori pentru astfel de episoade, valoarea totala a sanctiunilor ajungand la 100.000 de lei. (A. Gavrila)





spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img