„Eroilor săi, patria recunoscătoare!” Este inscripția care însoțește aproape fiecare monument dedicat eroilor de război. Este o inscripție bună: impresionează, dar nu obligă Patria la nimic. În definitiv, recunoștința nu se poate măsura; simpla exprimare trebuie să fie suficientă. Patria are alte cheltuieli mai importante de făcut.
Toată lumea sărbătorește în noiembrie celebrul zbor de la Bacău la Blaj din 1918, în care doi ofițeri au dus, pe un ger cumplit, în condiții extrem de dificile, documentele necesare pregătirii Unirii. Niciodată, însă, nu se vorbește despre ceea ce s-a întâmplat cu cei doi după acest zbor istoric.
Pilotul, locotenentul Vasile Niculescu, întors la unitatea sa, a continuat să lupte. La data de 23 iunie 1919, în timpul unei misiuni de recunoaștere în Transnistria, a fost nevoit să aterizeze forțat în spatele liniilor bolșevice din cauza unei defecțiuni la motor. A fost făcut prizonier și eliberat după o lună. După încheierea Primului Război Mondial, a activat ca pilot în cadrul Grupului 1 Aeronautic între anii 1920-1923, fiind avansat la gradul de căpitan în data de 24 octombrie 1923.
În 1926 a părăsit aviația și s-a transferat la Centrul de recrutare Rădăuți, iar în 1930, a fost mutat la Regimentul 96 infanterie pentru ca în 1937 să demisioneze din armată având tot gradul de căpitan.
Armata a decis că unul dintre eroii Unirii nu merită să fie avansat timp de 14 ani.
Niculescu a trăit până la vârsta de 90 de ani, murind în anonimat.
Celălalt participant la zbor, căpitanul Victor Precup, a avut o altă traiectorie. Dezertor din armata austro-ungară, ofițer al Armatei Române, implicat în complotul pentru reinstalarea regelui Carol al II-lea, cap al altui complot ce viza asasinarea regelui, condamnat la închisoare, grațiat, simpatizant comunist, general în Armata RPR…
După zborul Bacău – Blaj, Precup a luptat în continuare în războiul contra Ungariei, apoi a ajuns șef al Biroului 2 informații al Comandamentului Militar al Basarabiei, la Chișinău.
Activitatea sa a ridicat suspiciuni la nivelul Siguranței Statului, fiind suspectat că se ocupa cu traficul de persoane și de implicare în asasinate și jafuri comise la frontiera de pe Nistru. Cumva a scăpat de aceste acuzații și s-a implicat în complotul pentru readucerea pe tron a lui Carol al II-lea.
Restaurația s-a produs, dar Precup nu a fost numit ministru al Armatei cum spera. Așa că s-a implicat într-un complot care viza asasinarea regelui, în 1934. Complotul a eșuat, Precup a ajuns la închisoare, unde s-a întâlnit cu Gh. Gheorghiu Dej, la Dofteana.
A fost eliberat în 1940, dar la 12 aprilie 1945 a fost avansat general-locotenent de regele Mihai și a fost reintegrat în Armată, iar o lună mai târziu a fost numit șef peste departamentul care se ocupa cu educația politică și propaganda în Armată.
În 1949 a fost trecut în rezervă și a murit în 1958.
Ca o curiozitate: Siguranța știa că Precup se aflase la Budapesta în 1919, în timpul revoluției bolșevice, fără să poată explica ce anume făcea acolo. În 1934, cu patru zile înainte de data complotului care ar fi trebuit să-l ucidă pe Carol al II-lea, ofițerii, subofițerii și soldații din armata maghiară aflați în concedii sau permisii au fost rechemați urgent la unități.
