„Cea mai frumoasa zi din istoria românilor”

Prof. dr. Ioan Mitrea, istoric, despre 1 decembrie 1918, despre unitate si libertate

– Se spune ca ziua de 1 decembrie 1918 este cea mai importanta pagina din istoria neamului românesc. Care ar fi argumentele?

– Pe buna dreptate, se spune ca este cea mai frumoasa zi din istoria românilor. In primul rând, ca infaptuirile din 1918, caci sunt trei infaptuiri – unirea Basarabiei, unirea Bucovinei si unirea Transilvaniei -, erau rezultatul unor actiuni multiseculare. Noi nu trebuie sa renuntam la adevarul istoric de dragul de a indeparta anumite idei care existau inainte de 1989. Sigur, nu vom spune ca Burebista s-a gândit la unire, dar nu putem vorbi despre Marea Unire de la 1918 fara Mihai Viteazu. Desi a avut o domnie scurta, de doar sapte ani, a infaptuit lucruri care nu se puteau infaptui, in alte imprejurari, nici intr-un secol. Lui ii datoram intelegerea ideii de tara, neam si credinta. Credinta crestina.

– Atunci, când 1 Decembrie e considerata cea mai importanta zi din istoria românilor, nu e vorba, oare, si despre faptul ca a fost unul dintre putinele momente in care românii au reusit sa fie uniti?

– Ajungem si la ideea aceasta. Mai vreau sa spun ca Mihai Viteazu, inainte de a fi un mare luptator pentru cauza poporului sau, inainte de a fi un viteaz iscusit, era un autentic crestin, un propovaduitor al increderii in puterea neamului românesc prin vointa divina, prin vointa lui Dumnezeu. Inainte de Brâncoveanu, este primul mare crestin. Intr-un memoriu trimis lui Rudolf, imparatul de la Viena, Mihai Viteazu spunea „Am multi dusmani si prieteni fatarnici, dar nu voi pregeta sa-mi dau chiar viata pentru credinta noastra crestineasca”, caci Rudolf era tot crestin. Ca era de alta confesiune, asta e altceva. Romano-catolicii de astazi sunt una cu ortodocsii si bine ar fi ca, odata si odata, cele doua biserici sa se uneasca, daca vrem sa fim puternici in aceasta parte a lumii.

– Revenind la ideea de unitate…

– Revenind la unitate, vreau sa spun ca Mihai Viteazu nu a inceput actiunea lui prin a avea un plan de unire a Tarilor Române. Pe parcursul evenimentelor, aceasta idee s-a conturat tot mai clar si s-a implinit odata cu unirea Moldovei, la 1600, când el spune „pohta ce-am pohtit”. Imprejurarile l-au impins la aceasta unire si aceasta unire va ramâne ca un imbold. Mihai Viteazu si-a pus pecetea pe cele trei idealuri, neam, tara si credinta crestina, iar de la 1600 incoace, cum spunea Nicolae Iorga, niciun român nu a mai putut gândi unirea fara Mihai Viteazu.

– Decembrie este o luna bogata in evenimente. Incepe cu Ziua Nationala, urmeaza comemorarea eroilor Revolutiei, apoi Craciunul si Anul Nou. Oprindu-ne la Revolutie, am putea compara forta cu care au actionat românii in decembrie 1989, elanul lor, convergenta actiunilor, cu momentul 1918?

– Eu cred ca nici inainte de 1918, nici dupa aceea, nu am mai avut o zi atât de inaltatoare ca cea de la 1 Decembrie. Din nefericire, de-a lungul istoriei noastre, a predominat dezbinarea intre români. Prin 1906, intr-o scrisoare, marele Vasile Pârvan, care a fost un cauzas al luptei pentru Marea Unire, ii scria lui Nicolae Iorga ca asupra noastra avem blestemul dezunirii. La 1918, românii au renuntat la aceasta dezbinare si toti, de la taranul simplu la marele carturar si omul politic, si-au daruit viata, si nu exagerez, pentru realizarea marelui ideal. De ce spun ca si-au daruit viata? Pentru ca noi, de obicei, vorbim numai despre aspectele pozitive si lumea crede ca totul a fost un fel de serbare. Nu, in lunile si saptamânile in care au realizat cele trei uniri, oamenii au platit cu viata aceasta infaptuire mare. Câti români nu au fost ucisi dupa 1 Decembrie 1918, in Transilvania, de cei care nu se puteau impaca cu aceasta soarta ?

– Este marcata ziua de 1 Decembrie asa cum se cuvine? Unii politicieni prezenti la manifestari vorbesc despre idealuri, altii despre investitii, despre faptul ca provinciile istorice vor fi legate prin autostrazi la 1 Decembrie 2018, când se vor implini 100 de ani, sau despre alte obiective. Cu alte cuvinte, nu rezista tentatiei de a imprumuta din maretia acestei zile.

– Revin la secolele luptei pentru Unire. Astazi, se fac foarte multe promisiuni, or atunci când se lupta pentru unire, de la Mihai Viteazu incoace, nu se faceau promisiuni desarte, ci se prezentau in fata poporului realizari. De pilda, Mihai Viteazu, in Dieta de la Sibiu, a usurat situatia taranilor si a preotilor ortodocsi din Transilvania. Iata un fapt concret. Nu a promis ca va face si va drege. Mai incoace, Ferdinand Intregitorul a gasit imprejurarea fericita de a le spune soldatilor „Luptati pentru tara voastra” si le-a promis pamânt. Si le-a dat pamânt! Nu a facut propaganda electorala pentru nu stiu care partid. Gânditi-va ca inainte de 1921, când a fost pusa in practica aceasta masura, 80 la suta din pamântul vechiului Regat era in mâna marilor proprietari. Dupa Reforma Agrara, pe care Ferdinand a promis-o si s-a tinut de cuvânt, taranii au intrat in stapânirea a 80 la suta din pamânt.

– Preferati sa vorbiti despre insusirile admirabile ale celor care au condus România inainte de 1944, nu despre conducatorii de astazi. A trecut un sfert de veac de la Revolutie si societatea româneasca s-a schimbat, iar presa odata cu ea. Iata, si Desteptarea implineste in decembrie 25 de ani de existenta si as vrea sa va intreb cum vedeti acest parcurs.

– Ca unul care a trait in mai multe regimuri, vreau sa spun ca noi nu putem nega tot ce s-a facut dupa 1989, ar insemna sa nu ramânem cu nimic. Trebuie sa cultivam realizarile, asa firave, cum sunt ele, intre care libertatea cuvântului. Din pacate, libertatea cuvântului nu e inteleasa corect, uneori. Libertatea cuvântului e sa spui adevarul, nu sa rastalmacesti, sa blamezi, sa dai in stânga si in dreapta. De fapt, libertatea individului de a se manifesta in societate, exact cum spune constitutia americana, valabila de peste 200 de ani, e sa faci tot ce vrei, dar sa nu daunezi vecinului. Cât priveste presa, cine a citit ziarele inainte de 1989 si le citeste acum sau a urmarit programele TV inainte si dupa, vede ca saltul este urias. In primul rând, presa scrisa nu mai urmeaza un calapod fixat de la centru. Astazi, poate sa apara intr-un ziar un comentariu cu o anumita abordare, iar in alt ziar, in aceeasi zi, un punct de vedere diferit, ceea ce este o mare realizare, o mare cucerire.

– Unii vorbesc despre disparitia presei scrise, in viitor. Credeti ca se poate lipsi un judet sau un oras de reviste si ziare locale?

– Nu, nu cred, eu ramân adeptul textului scris si nu ma simt bine daca, intr-o zi sau intr-o saptamâna, nu citesc câteva ziare fie locale, fie nationale, dar in primul rând locale, caci de acolo primesti informatii despre comunitatea in care traiesti. Sunt de acord ca au luat amploare mijloacele acestea moderne, ca internetul, dar tot textul scris ramâne important.

– Putem spune ca diferenta e data si de responsabilitatea autorului, de calitatea informatiei?

– Sigur ca da, dar mai este si placerea ziarului pe care il tii in mâna si pe care poti sa-l recitesti daca vrei, sa te intorci la o anumita pagina, la un anumit articol, peste o saptamâna, peste o luna… Internetul are rolul sau, iar presa scrisa rolul sau. Eu cred ca omul contemporan nu se poate lipsi de presa scrisa si de carte. Aud pe unii, mai tineri sau mai putin tineri, ca navigheaza din link in link. Le recomand sa navigheze din carte in carte si din ziar in ziar. Eu regret ca institutiile principale din Bacau, care ar putea sau chiar au menirea de a face colectii din presa locala si nationala, nu mai fac asemenea colectii. Si apropo, suntem pe 1 Decembrie, cum s-ar fi scris istoria despre Marea Unire fara presa contemporana evenimentelor? Caci ce fac istoricii? Studiaza aceasta presa. Asta a facut si Iorga, si Lupas, si Constantiniu si toti ceilalti istorici. Presa a fost si este o sursa foarte importanta de informatii.