A fost denumita “cea mai feroce si devotata nevasta din literele române”, atât in timpul cât a trait Poetul Bacovia, dar mai ales dupa moartea lui (Al. Cistelecan).
N-a fost o iubire care sa arda, sa pârjoleasca sufletele celor doi, insa s-a consumat la foc mic, mocnit uneori, din care ieseau permanent lungi fuioare de fum albastru, fierbinte, semne ca acolo, in Bucuresti, in casa construita de Agatha, sau in Bacau, pe malurile Bistritei, in lungile plimbari impreuna, doua firi total diferite, doua suflete traiesc o idila, alimentata de devotament, respect, dragoste, duiosie, Agatha fiindu-i aproape in toti anii petrecuti impreuna sotie, infirmiera, manager, agent, dereticând zilnic prin sufletul celui aproape absent din spatiul unde se dadeau mari batalii literare, spirituale sau politice. S-a batut ca o leoaica pentru el cu toata lumea, inclusiv cu el însusi, cu o energie inepuizabila, ceea ce-l face pe criticul si biograful Mihail Petroveanu sa afirme: „Omul Bacovia a dainuit în mare masura gratie sotiei sale, devotiunii ei absolute, deseori afirmata chiar în ciuda beneficiarului”.
Cucerita de doi ochi albastri
Viata Agathei Grigorescu nu a fost una lipsita de griji. Nascuta la Mizil, in 1895, a ramas orfana de mama la patru zile, este crescuta de o matusa.Tatal, Serban Grigorescu, dupa o perioada fasta in afaceri, era negustor de vinuri, da faliment, pierde averea si este nevoit sa traiasca din diferite activitati pasagere.
La 14 ani, Elvira ramâne si fara tata, astfel ca se muta in Bucuresti, unde, dupa câtiva ani, se angajeaza functionara la o societate de asigurari, cu doar “diploma durerii”, ia viata pieptis, singura, intr-o lume necunoscuta.
Trece prin mai multe logodne nereusite, rezista la asaltul unor barbati, insa gândul viitoarei poetei “se ducea la modestia poetului, la ochii lui mari albastri, sinceri, tristi, dar plini de o dragoste serafica”, scrie in autobiografie poeta simbolista. Ambitioasa, tare, inteligenta, termina liceul, debuteaza in poezie cu “Armonii crepusculare”, urmeaza si absolva Facultatea de litere si filozofie, se afunda in studiu, scrie, munceste, se apuca de un doctorat, publica.
Sa revenim la “ochii albastri”. In 1916, George Bacovia publica “Plumb”, un volum de versuri la moda din acel an, iar dintr-o “pura intâmplare”, o tânara, care scria si ea poezie, tot simbolista, il intâlneste, pe Calea Victoriei, pe cel care ii bântuia noptile cu “nervi de primavara”, “un barbat mic de statura si putin adus de spate”, cum avea sa scrie mai târziu Agatha Grigorescu – Bacovia.
El avea 35 de ani, ea doar 21, insa poetul ramâne fermecat de tânara Agatha. Se vad din ce in ce mai des. 12 ani a durat idila lor, când linistit, când clocotitor.
“N-am ales un drum roz”
Casatoria are loc abia pe 22 iunie 1928, iar nunta pe 28 iunie, la care, poetul intârzie peste masura.
Evenimentul este relatat de Agatha in “Viata poetului”. Mult mai pragmatica, constienta de dificultatile unei casatorii cu acest om dificil, tacut, schimbator, total dezinteresat de soarta lui, fragil si predispus spre melancolie, ea isi asuma pasul facut, din dragoste si incredere in geniul poetic al viitorului sot. “Stiam ca nu alesesem un drum roz. Simteam însa în mine atâta curaj, atâta putere de rezistenta, ca piereau si sovaielile trecatoare ce ma asaltau”, mărturiseşte Agatha Grigorescu.
E activa, energica si apriga ori de câte ori e vorba de Bacovia. Nu ezită nici să facă scandal la o sedintă a Societatii Scriitorilor, revoltată de o gafa monumentala lui Al. Rosetti (care il credea mort de vreo 14 ani), nici să facă presiuni asupra lui Tudor Vianu, pentru o monografie Bacovia. Bate editurile pentru ca poetul sa intre la tipar cu un nou volum.
Agatha nu numai ca si-a întretinut material sotul din salariul ei de profesoară, dar a trebuit să aibă rabdare în timpul caderilor sale psihice, dar si sa supravegheze calitatea vinului adus in casa!
Tot ea se ocupa, ca un adevarat diriginte de santier, si de construirea casutei din Bucuresti (1933, cu un credit, pe strada Frasinetului, aproape de “Martisorul” lui Arghezi, dar si de…Cimitirul Belu), unde Bacovia isi gaseste linistea, netulburat de “zgomotul lumii”.
Bacovia era mândru de sotia lui
S-au scris mii de pagini despre idila dintre Bacovia si Agatha Grigorescu, romantata, deseori cu tenta rautacioasa, alteori neutra. Pe lânga excelenta biografie a lui Mihail Petroveanu (o carte cu un titlu simplu: “George Bacovia”), s-au adaugat , de-a lungul vremii, alte marturii, note critice, eseuri.
“Fara indoiala, pentru contemporani, cuplul Bacovia-Aghata a aparut ca atipic, o ciudatenie, caci se baza pe altceva, mai greu de inteles, decât casatoriile obisnuite. (…) Ea l-a recuperat din marasmul in care aluneca inexorabil. I-a schimbat viata, i-a vegheat sanatatea si interesele”( Dosarul Bacovia I, Eseuri despre om si epoca, Constantin Calin, Editura “Agora” Bacau).
Mai nuantat este prof. dr. Tudor Opris: “Era un caz unic în istoria literaturii universale când o sotie de mare poet, ea însasi poeta, si-a sacrificat viata pentru existenta materiala, spirituala si mai apoi gloria postuma a sotului ei, pentru a-i demonstra dragostea si devotamentul.”
Bacovia era mândru de sotia sa, o iubea in felul sau, iar la dovezile de dragoste si devotament ale sotiei, Bacovia ii arata, dupa cum stia el mai bine, semne ale recunostintei, prin dedicatii (“Doamnei mele: Agatha”), dar si prin daruri. In 1929, când Ministerul Artelor i-a alocat 20.000 lei, el a cheltuit mai mult de jumătate din sumă pe cadouri pentru sotie.
A venit intunericul
Poetul s-a stins din viata in mai 1957, Agatha s-a zbatut ca sicriul sa fie depus la sediul Uniunii Scriitorilor, din Calea Victoriei, iar cortegiul strabate arterele principale ale orasului. Este o inmormântare “frumoasa”.
La fel ca si Elvira Enea (sotia lui Nicu Enea), Agatha doneaza statului, in 1958, casa din Bucuresti, pentru a deveni muzeu, insa abia dupa aproape 10 ani oferta este acceptata, in 1966, când se deschide oficial “Casa George si Agatha Bacovia”.
Custode va fi, pâna la pensie, Gabriel, fiul celor doi.
Dupa moartea poetului, Agatha Grigorescu – Bacovia a continuat sa-si implineasca destinul, publicând, in memoria celui care i-a fost sot aproape 30 de ani si prieten mai bine de 40, ciclul memorialistic “Poezie sau destin”: Bacovia. Viaţa poetului (1962), Viaţa poetei (1971), George Bacovia. Ultimii săi ani (1981).
In anii ’70 vointa si tenacitatea ei se indreapta catre o noua dovada de dragoste: deschiderea Casei Memoriale din Bacau, cu sprijinul autoritatilor locale, care au rascumparat casa in care Bacovia a locuit pâna in 1926. Doneaza din arhiva personala carti, manuscrise, obiecte, recupereaza, cu banii proprii, mobilier etc.
Spre sfârsitul vietii, scrie poezia „Împreună”, închinată lui Bacovia, spun biografii ca ar fi ultima ei poezie: “Ne-ntâlnim iubite-n orice clipa,/ Desi te-ascunde-a mortii grea aripa.// În fiecare lucru-atins de tine,/ Traiesti cu framântarea grea din mine.// Prin amintirea ce te poarta viu,/ Graiesc cu tine-n clipa care scriu.// si retrairea asta minunata/ M-ajuta sa-mi duc viata-ndoliata,// Sa te slavesc prin rime în lungi sire,/ Cum m-ai slavit în lunga ta iubire.”
Agatha Grigorescu – Bacovia a decedat in 1981, cu misiunea implinita, o opera proprie (ca volum, Agatha a scris mai mult decât Bacovia), cu un Bacovia reabilitat de critica, de orasul in care s-a nascut, de iubitorii de poezie, ridicat pe piedestalul gloriei, fiind considerat al treilea mare poet din toate timpurile din România.
…Si drumul ei nu a fost roz.
Gheorghe Baltatescu
Fotografiile fac parte din patrimoniul Casei Memoriale “George Bacovia” si ne-au fost oferite, cu amabilitate, de custodele muzeului, Tincuta Horonceanu – Bernevic.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
