Se vorbește mult despre educație, despre problemele acesteia, se invocă o așa-zisă degringoladă la nivel mondial, ceea ce este o exagerare, desigur, dar, în practică, lucrurile rămân cam la fel. Cel puțin la noi, unde încremenirea în proiect, inerția, tărăgănare, brambureala generală sunt ceva obișnuit. Deși au apărut și în spațiul autohton o mulțime de experți, specialiști, traineri, adesea aceștia nu fac decât să complice lucrurile, să emită blablauri în serie, teorii fanteziste, și să înmulțească mormanele de hârtii, de dosare, de grile etc. Ceea ce a dus la o excesivă, sufocantă birocratizare a procesului educațional. La școală, dascălii sunt depășiți de probleme, acasă, părinții sunt și ei defazați, nemaiștiind ce să facă pentru binele copiilor, asupra cărora pun tot mai multă presiune, din cauza propriilor neliniști, a ambițiilor și frustrărilor personale. De aceea, vor prea mult de la odraslele lor și îi suprasolicită, îi împing, deseori și dintr-un anume snobism, în tot felul de competiții, de întreceri, le fac program de pregătiri suplimentare, de meditații, de cursuri, împovărându-i, furându-le, pur și simplu, copilăria. Dar lucrurile s-au schimbat enorm, și sunt în curs de schimbare, pentru că trăim într-o altă paradigmă. De unde marea dezorientare și angoasa, la fel. Dispar multe meserii și apar altele, spre ce să-i îndrumi? Nu e de-ajuns să-i înveți să supraviețuiască, să-și câștige existența, pâinea, cum se zice, asta fiind ceva elementar, important pentru un părinte bun este să-și vadă copilul trăind pe voia inimii lui. Adică fiind echilibrat și fericit, urmându-și calea aleasă în deplină libertate. Sigur, sunt conștientă că asta sună cumva utopic, fiindcă toți intrăm în nemilosul malaxor al vieții și foarte puțini se salvează prin inteligență, studiu, pasiune, talent, vocație sau noroc, de ce nu? Dar eu cred că e bine să intri într-o competiție motivat lăuntric, din proprie pornire și convingere. Că trebuie să alegi tu în ce bătălie te arunci, să-ți dorești foarte tare ceva, și atunci vei reuși, fără doar și poate. Iar atunci când ești împins din spate și terorizat de gândul că ai putea să-i dezamăgești pe ai tăi, care au investit în tine, poți să clachezi, la un moment dat, să te lase puterile, să aluneci în depresie. Te gândești că ai obținut un proiect, ba chiar mai multe, că ai ajuns, printr-o nouă funcție, la un statut social privilegiat și câștigi mulți bani, dar constați că toate astea nu te fac fericit. Și atunci, la ce bun toată alergătura, tot consumul nervos, tot stresul acela care nu te mai scapă din strânsoarea lui? Poate că e timpul să te eliberezi de el, să te relaxezi, cât nu e prea târziu. Și să găsești o formă de viață, de activitate care să-ți aducă satisfacții, bucurie. Și dacă ai avut o șansă în viață, să-i ajuți și pe alții, să le deschizi ochii, mintea, și chiar niște uși. Oamenii care se schimbă pe ei înșiși, devenind generoși, pot schimba sisteme, realități. Investiția în oameni, în cei mai tineri, în primul rând, în cei buni și pasionați de treaba lor, ar putea să ducă societatea noastră pe un drum al normalității. Cu siguranță, adevărata schimbare va veni prin copiii noștri, în ei trebuie să investim, pe termen lung.
- Advertisement -
