Aud: ,,Scrii despre război. Ce te califică pentru asta? Ești cumva un diplomat hărșit în culisele mondiale, ai câștigat vreun război, ai fost vreodată pe front, în prima linie, ești tobă de istorie universală?”… Nu sunt expert în diplomație, tranșee sau istorie, dar cred că mă califică să pun războiul la stâlpul infamiei faptul că este generator de moarte. Socrate, care numai expert în război nu era, a îndrăznit să scrie pe tema asta – ,,La război, cei bogați și conducătorii dau armele și banii, iar poporul își dă fiii… După război, bogații și conducătorii își iau banii, iar poporul își caută mormintele fiilor” –, dar nu din acest motiv a fost condamnat să bea cucută. Omul știa câte ceva despre moarte…
Aud: ,,Scrii despre calitatea aerului, a apei. Ce te califică pentru asta? De ce nu stai în banca ta? Ești inginer chimist, ai vreun doctorat în domeniile astea?”… E drept că n-am nicio calificare savantă în aceste zări, dar sunt dependent de apă și aer. Nici Cioran n-avea competențe certificate în orizonturile acestea vitale, dar a cutezat să scrie că ,,toate apele au culoarea înecului”, în vreme ce despre aer și-a permis să spună că este bolnav, sugerând că nevinovata ceață este ,,neurastenia aerului”.
Aud: ,,Scrii despre Dumnezeu. Ce te califică pentru asta? Ești cumva un mare teolog, un sihastru, un celebru duhovnic, vreun sfânt în devenire?”… Nu, am zis, dar ca să scrii despre Tatăl tău, nu cred că ai nevoie de asemenea competențe. Nici chiar atunci când îi faci sugestii incomode, ca unui tată iubitor. Un domn numit Goethe, de pildă, lipsit de asemenea calificări, a zis că vede ,,venind vremea în care Dumnezeu nu se va mai bucura de ea și va trebui să frământe iarăși totul pentru o creație regenerată”. Și nu l-a tras nimeni de urechi.
Ion Fercu
