27 noiembrie 2024

Ce reguli rutiere încalcă, în principal, conducătorii de trotinete, bicicliştii sau motocicliştii?

Conducătorii de trotinete: neasigurarea la schimbarea direcţiei şi neacordarea de prioritate;

Motocicliştii: neasigurarea şi deplasarea cu viteza excesivă;



Bicicliştii: neatenția la drum şi consumul de alcool;

Pietonii: traversarea neregulamentară;

Şoferii: deplasarea cu viteză excesivă şi neacordarea de prioritate;

A şaptea ediţie a campaniei naţionale de siguranţă şi prevenţie rutieră FII TREAZ LA VOLAN! revine în această vară cu sfaturi pentru participanţii la trafic;

În acest an, proiectul este construit în jurul temei „Împarte drumul!”, adresându-se atât şoferilor, cât şi pietonilor, bicicliştilor, motocicliştilor şi utilizatorilor de trotinete.

 

Drumurile rutiere nu „aparţin” doar şoferilor. De la motociclişti până la utilizatori de trotinete sau pietoni, cu toţii folosesc carosabilul, într-o măsură mai mare sau mai mică. Iar cel mai important este ca interacţiunea dintre toţi aceşti participanţi la trafic să se desfăşoare în siguranţă, fără incidente, iar fiecare dintre ei să respecte regulile de circulaţie. Lucru care, din păcate, nu se întâmplă întotdeauna, după cum indică statisticile Inspectoratului General al Poliţiei Române – IGPR, transmise la solicitarea APPA.

 

Cele mai încălcate reguli de către utilizatorii de trotinete: neasigurarea la schimbarea direcţiei şi neacordarea de prioritate

 

În anul 2021, au fost înregistrate 21 de accidente rutiere grave în care au fost implicați conducătorii de trotinete, 19 dintre acestea fiind produse cu vinovăția acestora, arată datele IGPR. În urma producerii accidentelor rutiere, 14 conducători de trotinete au fost răniți grav.

 

Principalele reguli rutiere pe care le încalcă conducătorii de trotinete sunt: neasigurarea la schimbarea direcției de mers, neacordarea priorității, respectiv transportul pasagerilor pe trotinete.

 

Pe de altă parte, principala regulă pe care conducătorii de autovehicule o încalcă, în ceea ce privește conducătorii de trotinete, este nepăstrarea distanței laterale faţă de aceştia atunci când îi depăşesc.

 

 

Cele mai încălcate reguli de către motociclişti: neasigurarea şi mersul cu viteză excesivă

 

Anul trecut, au fost înregistrate 414 accidente rutiere grave în care au fost implicați motocicliști, 259 dintre acestea fiind produse cu vinovăția acestora. În urma producerii acestor accidente rutiere, au decedat 100 de motocicliști, iar 336 au fost răniți grav.

 

În general, principalele reguli rutiere pe care le încalcă motocicliștii sunt neasigurarea la schimbarea direcției de mers și viteza excesivă/neadaptată. De altfel, în 2021 au fost aplicate 684 de sancțiuni contravenționale motocicliștilor, pentru încălcarea regulilor de circulație, respectiv 1.008 sancțiuni conducătorilor de mopede.

 

Pe de altă parte, principalele reguli pe care conducătorii de autovehicule le încalcă, în ceea ce privește motocicliștii, sunt neasigurarea la schimbarea direcției de mers și neacordarea priorității.

 

Principalele reguli încălcate de biciclişti: neatenţia la drum şi consumul de alcool

 

În 2021 au fost înregistrate 584 de accidente rutiere grave în care au fost implicați bicicliști, 455 dintre acestea fiind produse cu vinovăția acestora, arată datele IGPR. În urma acestor accidente, au decedat 153 de bicicliști, iar 433 au fost răniți grav.

 

Principalele reguli rutiere pe care le încalcă bicicliștii sunt: neasigurarea la schimbarea direcției de mers, vizibilitatea redusă și consumul de alcool (mai ales în mediul rural). De altfel, anul trecut au fost aplicate 41.003 sancțiuni contravenționale bicicliștilor, pentru încălcarea regulilor de circulație.

 

De cealaltă parte, principala regulă pe care conducătorii de autovehicule o încalcă, în ceea ce privește bicicliștii, este nepăstrarea distanței laterale.

 

Unii pietoni traversează neregulamentar

 

Anul trecut au fost înregistrate 1.748 de accidente rutiere grave în care au fost implicați pietoni, 999 dintre acestea fiind produse cu vinovăția acestora. În urma producerii acestor accidente rutiere, au decedat 616 pietoni și 1.200 au fost răniți grav.

 

Principalele reguli pe care le încalcă pietonii sunt: traversare neregulamentară și circulația pe partea carosabilă. De altfel, în anul 2021 au fost aplicate 73.006 de sancțiuni contravenționale pietonilor, pentru încălcarea regulilor de circulație.

Împarte drumul. Fii #treazlavolan!

 

Dincolo de toate statisticile menţionate există, din păcate, şi toate regulile încălcate de şoferi. În ansamblu, toate greşelile participanţilor la trafic au condus, anul trecut la un total de 4.912 accidente grave, soldate cu decesul a 1.779 de persoane şi rănirea gravă a altor 3.787.

 

Având în vedere tot acest context, pentru al şaptelea an consecutiv, campania naţională de siguranţă şi prevenţie rutieră FII TREAZ LA VOLAN! revine cu sfaturi pentru participanţii la trafic. În acest an, proiectul este construit în jurul temei „Împarte drumul!”, adresându-se atât şoferilor, cât şi pietonilor, bicicliştilor, motocicliştilor şi utilizatorilor de trotinete.

 

Astfel, în perioada 15 iulie – 30 septembrie 2022, toţi participanţii la trafic vor afla mai multe despre cum să împartă drumul şi de ce elemente de siguranţă trebuie să ţină cont în interacţiunea lor cu ceilalţi.

 

Demersul „FII TREAZ LA VOLAN!” este iniţiat de APPA – Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor şi se derulează cu sprijinul UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România, BAAR – Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România şi UNSICAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România.

 

De asemenea, campania este realizată cu sprijinul Partenerilor EUROINS România, OMNIASIG VIG, ALLIANZ-ŢIRIAC Asigurări, GRAWE România, GROUPAMA Asigurări, LIFE IS HARD, CHIRIC & CHIRIC, ASIROM VIG, DESTINE Broker, RENOMIA SRBA Insurance Broker, GENERALI România, AUDATEX, IDEA Broker, INTER Broker, CAMPION Broker, MILLENIUM Insurance Broker, GLOBASIG Broker, DAW Management Broker, FABRICA de Asigurări, eClaims Assistance, ASISOFT, ROM Insurance, PRESTIGE Broker, MAXYGO Broker, DAUNE.expert, GARANTA Asigurări, HOBBIT Broker şi FIVEPLUS.

 

Proiectul se desfăşoară, de asemenea, cu sprijinul Asociaţiei motoADN, Rebel în România şi TĂTUC Serv Consulting.

 

Mesajele de informare ale campaniei sunt transmise către publicul larg şi cu sprijinul Partenerilor Media RFI România, Revista BIZ, ziuaveche.ro, ROMANIApeROŢI.ro şi AutoŞtiri.ro.

 

Mai multe detalii despre proiect sunt disponibile pe treazlavolan.ro, Facebook.com/treazlavolan şi Instagram.com/treazlavolan.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014