Se știe că după sărbători, apa nu e bună decât caldă, în calorifere. Rece, nu se ridică la nivelul moarei de varză. Există și alte lichide pentru deshidratare.
Un geolog a trimis pe adresa redacției, un semnal ca o constatare de facto, referitoare la ceva ce există de mult timp. Se vede și nu este băgat în seamă. Cu multe întrebări, teoretic legitime: căre-i instituții îi aparține, de drept, un foraj de adâncime, a cărui apă se revarsă în deșert, de atâția ani, pe malul stâng al Bistriței.
Poate fi acea captare, care curge liber la vale și nu îngheață iarna, folosită măcar pentru un ștrand? În ce proporții, mineralizată, are proprietăți terapeutice? Poate fi o oportunitate de afaceri pentru un investitor? Cine ar putea solicita analize, ar putea da avize pentru demararea unui eventual proiect, bineînțeles, de interes public, pentru locuitorii, și nu numai, din zonă?
Colegul Răzvan Bibire, care a primit sesizarea, m-a întrebat direct: „Nelu! Ai mai scris despre ape, pescuit… Ce zici? Preiei tu subiectul?” Sincer, am cam strâmbat din nas. O astfel de temă îți ocupă o groază de timp și… benzină. Rezultatul este de multe ori, incert. Dar dacă dau totul ca o poveste… Asta e! „Notează-ți numărul de telefon… Omul pare serios.”
Cu păhărelu-n buzunar
Încâlcit program am avut, mai ales înainte de sărbători, așa că am sunat persoana respectivă după câteva zile. Să mă și documentez puțin, și să-mi fac și timp. Dialogul prin telefon a decurs bine. Stabilim pentru a doua zi, la o oră rezonabilă, locul de întâlnire. Fostul ceas al lui Popovici, din Piața Centrală.
Ajung pe la opt fără zece. Se face și cinci. Na’ că iau iar țeapă, îmi zic. Se mai întâmplă cu cei care sesizează la ziar câte ceva și apoi se răzgândesc. La și șapte, sun.
„Acuma vin! V-am văzut!” Bacăul este totuși un oraș mic. Ne cunoaștem din vedere. „Dumneavoastră erați? Păi, ne știm!” și îmi strînge mâna ferm. Când dai peste un om, mai trecut ca tine prin viață, cu memorie brici, îi iei și tu toate degetele. „Nu mergem departe! O luăm prin Izvoare. Vă arăt eu!”
Cartierul Izvoare te duce automat cu gândul la Stația de epurare. N-o fi vreun izvor chiar acolo! E cam frig de dimineață. Ceața face drumul mai domol. Dialogul se încheagă repede. Nu aveam cum să-mi notez, așa că îi cer permisiunea să dau drumul la reportofon.
De multe ori întâmpin reticiențe când vine vorba de înregistrat o discuție. Nicio problemă pentru geologul Stelian Anghel. Bucureștean la origine, născut pe 23 aprilie, 1945.
Apropo de zodie și data din calendar, ca predestinație. „Cum aveam un frate mai mare, pe care l-au numit părinții Gheorghe, mi-au dat numele Stelian, protectorul copiilor.” Ne-am mai întâlnit la o expoziție cu produse rezultate din truda albinelor. Ce legătură are geologia cu stupăritul?
„În 1968, am terminat Institutul de Petrol, Gaze şi Geologie Bucureşti, ca inginer geolog. Am avut profesori renumiți. Să-l amintesc doar pe Viaceslav Harnaj. Dacă sunteți apicultor, poate vă sună cunoscut numele. Profesor de hidraulică subterană. Avea un har al predării.
În 1965, a fost ales ca preşedinte al Federației Internaționale a Asociațiilor de Apicultori (APIMONDIA). La data respectivă, statutul Apimondia prevedea că o persoană nu poate fi preşedinte mai mult de două legislaturi, a câte 5 ani.
Fiind așa de competent, s-a hotărât schimbarea statului. Așa a ajuns Viaceslav Harnaj să rămână preşedintele Apimondiei până în anul 1985, când s-a retras pe motive de sănătate.
În fiecare joi, pleca la Roma cu avionul. Avea abonament. Și Mercedes cu număr de Roma cu care umbla prin București. Ceaușescu avea nevoie de dolari. Mierea pleca la export!”
Printre două găuri în asfalt și un banc cu popi apicultori, revenim la anii tinereții. „Ca șef de promoție am primit repartiție la IPGGH (Institutul de prospectări geologice și geofizice de hidrocarburi), la Pospecțiuni, Secția hidrogeologie. Ape minerale, mai pe înțeles.
Timp de 8 ani am inventariat apele minerale din toată țara. Am primit o bursă de studii UNESCO, la Ierusalim. Erau mult mai avansați. Acolo am văzut că existau și alte metode de calcul, la forările acvifere subterane.
Apăruse un nou program de calcul, cu cartele perforate Fortran. Completai un formular și îl primeai gratuit, să înveți să îl folosești. La noi, la forările experimentale se folosea o singură metodă de calcul, rusească.
Apăruseră calculatoarele mecanice. Învârteai la manivelă. Era și un IBM, de nivel mediu. Parcă am fluierat în biserică atunci când am primit, într-un plic voluminos, din America, pe numele meu, programul. Șefii de atunci, unii fără studii de specialitate, nu puteau renunța la ideea, că rușii nu sunt cei mai buni, în toate, pe întreaga planetă.
Am rezolvat proiectul Glavacioc în 27 de secunde. Lucraseră la el, la birou, 3 ingineri, timp de 4 luni. «Și ce vrei bă? Să-i dăm afară? Să devină șomeri ca-n America? Dăm la lopată și tot îi întrecem!»
L-am făcut activist cu 4 clase și un an de Ștefan Ghiorghiu. I-a tresărit diploma de academician. Sunt dușman al poporului? Nu vânam postul nimănui. Era ușor să denigrezi pe cineva. Colegii și prietenii ajungeau să te ocolească. Nu mi-am dat demisia.
Așa am ajuns în Bacău, la TCH, unde erau primiți inginerii cu dosarul pătat, departe de casă, de familie.” Ajungem la izvor. Scoate două păhărele din plastic. Îmi dă să gust. Savurează lichidul cu plăcere. Înmoi doar limba. Nu-i așa rău.
Analizele costă
Credeți că s-ar putea face ceva aici? „La Sarata este apă de ploaie, filtrată prin sol, care spală un masiv de sare. Aici e apă de adâncime. Trebuie analizată din punct de vedere bacteriologic.
Când iese la suprafață este mai caldă decât mediul. Acum face aburi. Vin femei să spele rufele iarna. M-au văzut că tot trec și o pun în bidoane. Domnu’…?! Cum puteți bea așa ceva? Nu vedeți cum pute? Parcă vine de la WC!
Și le-am zis:«Măi! Lunea, după nuntă, când vă simțiți rău, să beți apă din asta». M-am interesat la prietenii de la balneologie, foști colegi. Este o birocrație inimaginabilă ca să certifici o apă pentru tratament.
Trebuie, timp de trei ani, luată probă în fiecare lună. Dacă e constantă mineralizația, dacă nu există germeni patogeni, pentru ce afecțiuni este recomandată și ce contraindicații are. Cine mai are bani acum pentru atâtea analize, care costă grozav de mult?
S-ar putea face, pentru început… un ștrand. Lăsată și o țâșnitoare afară, de unde să ia oamenii apă.” Până în 1989, bunurile aparțineau întregului popor. Adică Statului.
„Atunci se mai găseau bani și pentru cercetare. Se puteau încheia protocoale între instituțiile statului. Făceam prospecțiuni în Câmpia Română. Acolo sunt straturi acvifere care pornesc din munți, și la câmpie devin apă arteziană.
Curată. Am găsit în multe locuri acest fenomen. I-am spus unui primar dintr-o localitate importantă: «tovarășu’ primar, eu am pe inventar țevile pe care le îngrop în pământ. Dar facem un proces verbal că vi le-am predat dumneavoastră, în gestiune, ca între unități socialiste. Nu vă costă absolut nimic». A fost de acord. Am făcut un cap cu patru laterale pe medianul din sat (patru racorduri la țeava de foraj). A adus popă să sfințească. A tăiat un porc. Dacă primarul s-a interesat, a avut și apă gratis pentru comună. Acum nu știu dacă se mai poate. Trebuie verificat.”
Cert este că la intrarea în comuna Letea Veche, cum treci podul de la CIC pe varianta ocolitoare, imediat pe dreapta există, o sursă de apă arteziană cu debit constant, care… tot curge. Și nu este singura din județ.
Încerc, în numărul viitor, să vin cu răspunsuri cât mai pertinente la întrebările ridicate, apelând la instituțiile care administrează aceste resurse.
