Isteria covidistă din România a intrat într-o nouă faza: testele nu mai sunt luate în seama, pentru depistarea virusului se folosesc câini, care ar fi fost special dresați pentru asta. Dacă te latră un câine din ăsta, gata! Poți să spui orice, poți să ai orice test care să spună că ești sănătos, poți să fii vaccinat, nu ai nici o scăpare: ești declarat bolnav fără drept de apel.
Deja lucrul acesta s-a petrecut la Sibiu, unde niște persoane au fost băgate în carantină doar pentru că le-a lătrat un câine. Un câine despre care ni s-a spus că ar depisa COVID-ul dar nu avem nici o dovadă în acest sens; trebuie să-i credem pe cuvânt pe cei care ne-au spus asta. Faptul că un cetățean a fost băgat în carantină deși testul i-a ieșit negativ, doar pe baza latratului unui câine ar fi de râs, dacă nu ar fi un motiv suficient de îngrijorător.
Dacă societatea acceptă acest fapt, că unui cetățean îi pot fi restrânse drepturile constituționale doar pe baza faptului că a fost lătrat de un câine înseamnă că ne putem aștepta la orice. Nici nu mai întreb în care lege scrie că un câine poate să pună diagnostice.
N-are rost. Suntem deja duși cu capul rău de tot. Înțeleg că unii chiar aplaudă ideea. Mâine-poimâine o să te latre un câine pe motiv că și-a dat seama că urma să comiți o infracțiune. Sau că te-a mirosit că gândurile tale nu-s conforme cu morala societății noastre. Ori că nu ai suficientă încredere în conducătorii statului. Vă dați seama?! O să intri la pârnaie pentru că nu achiesezi cu ideologia oficială și de asta și-a dat seama un câine!
Dar să nu lăsăm lucrurile așa! Putem merge și mai departe. Dacă tot am transferat diagnosticarea la câinii polițiști, de ce să nu-i lăsăm să și opereze? Să prescrie tratamente! Concedii medicale! Vă dați seama ce ar fi?! Nebunia de pe lume! Nu că situația de acum ar fi altfel!
România începe să devină definiția de dicționar a smintelii oficializate.