Textele sacre ce vor fi proclamate în duminica a IV-a a timpului de peste an ne conduc la tema fundamentală a profeţiei. Din prima lectură, luată din cartea profetului Ieremia, înțelegem că profetul nu este întâi de toate cel care prevestește viitorul, dar cel care e ales de Dumnezeu să vorbească în numele său, să poarte oamenilor mesajul divin. Profetul este așadar conștiința critică a comunității, fiind menit de Dumnezeu să facă posibilă în comunitatea sa înțelegerea şi practicarea voinței dumnezeiești.
Pagina evanghelică ne vorbește despre Profetul prin excelenţă, Isus, cel prin care Dumnezeu ne-a spus totul şi ne-a dăruit totul. Textul ne arată reacţia celor care îl ascultă pe Isus: mai întâi aceştia îl încuviinţează şi se miră de cuvintele sale pline de har. Dar această mirare în loc să se transforme în credinţă, lasă locul contestării şi, mai grav, mâniei: „toţi cei din sinagogă s-au umplut de mânie”, ne relatează evanghelistul Luca.
Ce a provocat mânia consătenilor lui Isus, în aşa fel încât să dorească a-l arunca de pe colină în prăpastie? Isus nu este primit de ai săi cu acea atitudine interioară de disponibilitate, de deschidere, de credinţă care este condiția pentru a-l recunoaște drept Salvator. Consătenii săi caută minuni şi spectacol, în schimb Isus îi invită la o convertire trăită în camera tainică a propriei inimi.
Necredința lor e foarte concretă: refuză ca Isus să pătrundă în viaţa lor zilnică şi în alegerile ce le au de făcut; refuză ca vocea lui Isus să fie mai importantă decât vocea egoismului, a orgoliului din inima lor. Doresc miracole, un vindecător tot timpul la dispoziţie. Doresc aşadar ca planul lui Dumnezeu să se plieze, să se adecveze după propriile proiecte sau interese. Şi tocmai de aceea Isus nu poate săvârși nici o minune, pentru că lipseşte deschiderea pentru prima şi cea mai importantă minune: cea a credinței!
În faţa lui Isus, profet incomod care ne pune în faţă exigenţele voinţei lui Dumnezeu, avem de multe ori tentaţia să preferăm planurile noastre şi să reducem la tăcere vocea sa divină, dacă nu în modul violent al celor din Nazaret, cel puţin prin diferite metode de a ne astupa urechile.
Pr. Richardo-Dominic Baciu
