Imaginati-va ca, obosit dupa o zi de munca sau ocupat cu o problema stringenta, va urcati intr-un taxi. Eliminam din start scenariile in care in masina pute a hoit sau miroase extrem de pregnant a fum de tigara.
Sa ne concentram numai asupra muzicii. Pentru ca, daca nu stiati, taximetristii sunt fini melomani, care isi petrec zilele si notile in compania radiourilor comerciale sau a CD-urilor cu mp3-uri.
Daca e pe un radio comercial si nu se intâmpla sa fie una din melodiile cu versuri pentru trepanati, gen „Esti picant ca salsa/ Si nebun ca Busta/ Mintea mea e razna”, puteti spune ca l-ati nimerit pe un Iosif Sava al muzicii de taxi.
Daca ati pacatuit in ziua respectiva ori daca nu ati respectat sfintele porunci ale nevestei, veti fi condamnat sa ascultati in taxi manele. Din alea adevarate, cu rima pe ultima litera, nu pe ultima silaba, gen „dusman/camion” sau „vara/nebuna”. Veti vedea, atunci, ce inseamna chinul de pe lume care, insa, nu se va compara in vecii vecilor cu climaxul pedepsei pentru pacatosii care calatoresc cu taxiul: muzica de jale cu inmormântare.
Cnd auzi câte un cântec din asta in care interpretul povesteste pe ritm muzical cum si-a pierdut mama, tatal, sora, fratele, copiii si alte neamuri iti vine sa-ti iei câmpii. Nu poti, pentru ca te afli intr-o masina in miscare. Si, ori stai si suferi in tacere, ori iti iei inima in dinti si-i spui taximetristului sa dea mai tare si sa inchida.
