Continuam incursiunea in istoria orasului, pe baza amintirilor fostului primar Costache Radu, publicate in monografia „Bacaul de la 1850 la 1900”.
„Pâna la 1867 pitariile se mai inmultira, erau patru; dar se inmultira si naravurile pitarilor, care erau acum toti evrei. Pâinea alba o vindeau scump, 25 parale si cea neagra 20 parale. Era de proasta calitate si lipsa la cântar.
Cetatenii incepura a striga, si primarul de atunci, ingrijit si nemaiputând ce le face, se hotari a face monopol. Astfel, cu contract dadu unui evreu de la Roman dreptul de a face el singur pâine pentru indestularea publica si cu conditia vârâta in contract ca: daca nu va face pâine de ajuns pentru obste, sa plateasca primariei 400 galbeni, si daca primaria va lasa ca sa faca si altii pâine, sa plateasca pitarului 400 galbeni.
Evreul de la Roman deschise pitaria in niste case mici unde se afla astazi casa cu doua rânduri a fotografului din fata palatului. Primaria, prin politie, si cu pompierii inchise celelate pitarii.
A lucrat o luna in liniste, pâinea era buna si dreapta, vânzându-se cu 20 parale ocaua pâinea alba si 15 parale cea neagra. Pitarii care erau opriti a mai face pâine aveau si ei sfintii lor.
Cu plângeri la prefectura, la minister, cu staruinti puternice si cu strigatul ca timpul monopolurilor a trecut se dadu voie a face si aici pâine. Primaria s-a trezit in incurcatura.
Pitarul cu contract cerea sa se tie conditia ori de nu sa i se dea acei 400 galbeni, ori face proces pentru mai multe pagube. Pricina ajungând la cunostinta obsteasca, unii dând dreptate evreului, altii primariei, intervine garda nationala si discuta pricina.
Sublocotenentul Gh.Movileanu si sergentul N.Teodorescu, fiind de serviciu la garda pietei cu 24 gardisti intr-o sâmbata, dadu porunca sergentului care cunostea pe evreul pitar, ca mergând cu patrula sa-l gaseasca si sa-l aduca la garda.
Sergentul Teodorescu cu patru soldati gardisti il pândi când iesi de la feredeu, si gasindu-l il aduc cu nepusa-masa la garda pietii. Fiind primit frumos si prieteneste, sublocotenentul Movileanu invita pe gardisti sa faca distractie domnului pitar, ca sa nu-i fie urât pâna ce-i va lua indreptarile.
Un gardist scoase indata un fluier si incepu a cânta de brâu (sârba) si alti patru gardisti se prinsera la joc. L-a jucat pe evreu vreo trei sferturi de ceas. Apoi dupa vreo cinci minute, alti patru gardisti incepura din nou jocul, luând si pe evreu; si tot asa schimbându-se l-au jucat pe pitar pâna dimineata incât bietul evreu era mai mult mort de oboseala.
A doua zi dimineata, dându-i drumul, s-a dus la pitarie, a adus carute, a incarcat toate tarhaturile, uneltele, faina si pe aici ii fu drumul la Roman, lasând si contract si tot, nemaidând pe la Bacau.
Multa vreme s-a râs cu hohot de acest lucru, dar primaria a scapat si contractul s-a desfiintat cu fluierul si cu sârba. La 1900 erau sase pitarii in oras si toate ale evreilor. Numai acei ce faceau colaci, covrigi, pomeni erau români”.
Costache Radu
