Astazi, o noua incursiune in istoria orasului, pe baza amintirilor fostului primar Costache Radu, publicate in monografia „Bacaul de la 1850 la 1900”.
„De la 1850 pâna la 1860 casapiile si casapii erau mai toti români si unguri. Aveau si evreii scaunul lor, a caror vite le taia hahamul. Oca de carne se vindea cu 15 si 20 parale. Chiar la 1867, ocaua de carne se vindea cu un leu si opt, ceea ce ar face azi un kilogram si jumatate 40 bani. Pretul carnii insa nu s-a suit decât pâna la 70 bani.
Cu incetul, casapii români au disparut si la 1900 nu se afla decât unul singur, ceilalti evrei. Bine-nteles ca negustorii si vânzatorii de porci au fost si sunt numai români si unguri. Taierea vitelor, cam pâna la 1867, se facea sub o sandrama asezata lânga Bistrita, numit sahana. Acolo se taiau vitele cornute si mieii. Se taiau de boieri si pe la curtile lor, iar porci taiau fiecare pe la casele lor, chiar si acei ce puneau carne de porc in vânzare. Nu era nici o supraveghere, nici o reglementare. Medic veterinar nu era, vitele si porcii, oi de erau, ori de nu erau bolnave, sa taiau pentru vânzare. De la 1866 – 1886 incepura a se aduce vitele ce trebuiau sa se taie la primarie. Acolo un om al primariei sau un altul tocmit pentru aceasta, inrosea in foc un fier în forma de litera si-l punea pe coapsa vitei. Aceasta se cheama danga si vita danguita era invoita a se taia. Dar de era bolnava vita, sau de era slaba, nu era treaba dangagiului, era chestia de potriveala intre el si casap.
La 1886 sahanaua se prefacu in abator, tot de lemn, dar cu mai multe despartituri si cu scursuri pentru murdarii si tinut mai curat, iar vitele se taiau numai de haham. Si el proclama care carne e cuser, buna pentru evrei, si care treif, buna pentru celelalte neamuri. Taierea sa facea insa sub privegherea unui medic veterinar, care cerceta apoi carnea. Asemenea si porcii incepura cam pe la 1891 a se taia tot la abator, cercetându-se carnea de veterinar. Se azvârlea pe Bistrita câteodata carnea de vita si de multe ori cea de porc, gasindu-se boala in ele.
Deschizându-se hala la 1889, vânzarea carnii de vita nu se face decât acolo, iar pentru cea de porc s-a invoit a se vinde la marginile orasului. Pitarii (brutarii) pe la 1850 erau numai doua in tot orasul, din care una a unui evreu. Boierii si o parte din negustori isi faceau pâinea in casa, astfel ca cele doua pitarii erau de ajuns pentru obste. Pâinea alba (jimna) se vindea cu 14-15 parale, si pâinea de rând cu 8-10 parale, iar lipia cu 4 parale. Faina de grâu se macina tot unde se macina si cea de papusoi, in moara lui Rugina si Gogulet. Mai era o moara in sus pe gârla Bârnatului a lui C. Lupasc si alta peste pod la Aramesti.”
Costache Radu
