15 noiembrie 2024

VIAȚA E FĂCUTĂ DIN ALEGERI

Ce mai faci?

“GROZAV!”, este răspunsul omului pozitiv care pășește în viață cu mai multă încredere și acesta este omul pe care aștept cu nerăbdare să-l întâlnesc astăzi. Cum te simți când cineva îți descarcă toate problemele și plângerile în fața ta? Nu e deloc un lucru revigorant, nu-i așa? Adevărul este că nimănui nu-I place să se afle în preajma cuiva care se plânge mereu…Firește, fiecare dintre noi se plânge într-un moment sau altul. Întrebarea este dacă te lamentezi excesiv, fără a întreprinde o rezolvare. Când spun “lamentare” nu iau în considerare cazurile în care discuți problemele și încerci să găsești soluții. Această abordare este constructivă și oportună. De asemenea, nu mă refer la acele situații în care îți împărtășești dezamăgirile în fața familiei sau a prietenilor. Poate cu ajutorul câtorva exemple îți vei face o idee mai exactă despre genul de lamentare distructivă, la care mă refer. Una dintre cele mai frecvente teme ale plângerilor o reprezintă boala. În această categorie intră și comentarii precum: “Mă doare capul!”, “ Nu reușesc să scap de kilogramele în plus!” sau “ Am colesterolul mărit!” Dacă analizăm aceste răspunsuri, constatăm că există o legătură strânsă între ele. “ De ce mă doare capul?”, la propriu sau la figurat, cum doriți…răspunsul fiind : “Pentru că am colesterolul mărit.” Și de ce am colesterolul mărit ? Pentru că am kilograme în plus. Logic, nu? Ați putea spune că și o persoană cu o greutate normală poate avea colesterolul în creștere. De această dată analizăm situația de față: durere de cap sau supărare cum îi spunem noi, kilograme în plus și colesterol peste limite normale.

„ Autocompătimirea” este un acid care face găuri în sănătatea noastră. Nu am niciun dubiu! Ai să realizezi acest lucru atunci când persoana care te ascultă te întrerupe brusc și îți spune: “Și eu am colesterolul mărit. Iar când am fost diagnosticat cu hepatită B în faza acută și a trebuit să ajung de urgență la spital, colesterolul meu explodase. Însă tu, acum, ești bine față de situația în care mă aflam eu atunci”…Sau, dacă îi vei spune cuiva că ai kilograme în plus și din acest motiv ești stresat, ai să observi cum imediat acesta schimbă subiectul și va vorbi despre propriile-i dureri, despre toate regimurile pe care le-a parcurs și nu a obținut niciun rezultat. Ba chiar îți va spune: “Am încercat de toate, am făcut și mișcare, proceduri medicale, dar în zadar. Și chiar dacă ai să slăbești, cu siguranță ai să te îngrași la loc!” Aceste persoane care nu știu să te asculte adoră acest joc, iar durerea lor este întotdeauna mai mare decât a ta. Așadar, încearcă să nu te lamentezi fără motiv și nu în fața oricui. Atunci când ai probeleme și știi exact ce să faci pentru a le rezolva, treci la acțiune! Nu te mai plânge și cere ajutorul specialistului! Absolut tot ce ține de tine poate fi abordat cu succes. Adună-ți energia și adoptă o atitudine bună până la sfârșit.



Este foarte important să-ți păstrezi perspectiva de ansamblu asupra lucrurilor. Și am să-ți explic cum: “Durere de cap, kilograme în plus și colesterol mărit”, sunt ele într-adevăr chestiuni de “viață și de moarte?” Eu te sfătuiesc să iei un pix și o foaie de hârtie și să începi să notezi ce ai de făcut pentru a scăpa de aceste probleme. Și am să încep cu numărătoarea inversă: Ce înseamnă colesterol? Știm că are un rol important, dar pentru că puțini îl cunoaștem, acesta și-a făcut renumele de inamic al omului, deoarece, în cantitate mai mare decât cea normală, un anumit fel de colesterol se depune în interiorul vaselor de sânge, favorizând scleroza acestora, ceea ce poate duce la accidentele cardiovasculare sau cerebrale. Să o luăm cu începutul. Colesterolul se formează în ficat sau în intestine. Se găsește în creier, în glandele suprarenale(ai căror hormoni au un rol important în capacitatea de efort a organismului), în majoritatea celulelor, ( în special cele ale sistemului nervos) și bineînțeles în sânge.

Colesterolul contribuie la metabolizarea glucidelor, fiind astfel un important factor în procesele care se desfășoară în timpul efortului fizic. În viața sexuală, colesterolul are un rol important în formarea cortico-steroizilor iar în digestie se transformă în acizi biliari. Ceea ce este însă mai puțin cunoscut, este că în sânge colesterolul este transportat de două lipoproteine: LDL( cu densitate scăzută, numit și colesterolul rău) și HDL(cu densitate mare, cunoscut drept colesterolul bun). LDL este cel care se depune în vasele de sânge, generând ateroscleroza, iar HDL îndepărtează colesterolul depus pe pereții vaselor. Colesterolul este atât erou, cât și răufăcător. Deși nu putem trăi fără el, în cantități excesive ne “ucide”. În cele mai multe cazuri, acesta depinde de factorul alimentar. În funcție de ceea ce mănâncă oamenii, valoarea colesterolului sangvin poate să crească sau să scadă substanțial în decurs de câteva săptămâni. Of, cum ne întoarcem din nou la alimentație! Vedeți ce înseamnă prevenția?

Nu aș vrea să vă sperii, dar majoritatea infarctelor sunt legate de existența plăcilor ateromatoase, un fel de rugină arterială, formată în principal de colesterol și grăsimi. Ca reacție la persistența acestei rugini timp de ani de zile, prețul plătit constă în strangularea fluxului sangvin ce poate, în cele din urmă, să obtureze complet artera. Cercetările efectuate au confirmat faptul că aceasta nu este o boală genetică, ci una care ține de modul de viață. Sunt și cazuri în care datorită modificărilor metabolice, crește nivelul colesterolului în sânge, chiar dacă stilul de viață este adecvat. În această situație, o monitorizare medicală atentă este absolut necesară.

De reținut faptul că organismul are nevoie de colesterol. Ficatul este răspunzător de întreaga cantitate de colesterol de care are organismul nevoie. Majoritatea persoanelor consumă în plus circa 400-500 mg de colesterol pe zi. Și tocmai acest exces de colesterol este cel care produce necazuri. Ce alimente conțin colesterol și ce alimente contribuie la reducerea colesterolului? Ambele răspunsuri sunt foarte importante și te rog să le notezi. Colesterolul se găsește numai în alimente de origine animală. “Ce simplu e! Și răspunsul la a doua întrebare?” Este și mai simplu de reținut, doar fii atent: ceaiul verde, morcovul crud, fasolea, soia, broccoli, varza, conopida, ceapa, orzul, tărâțele de ovăz, porumbul, orezul, uleiul de măsline extravirgin, uleiul de alun, uleiul de in, peștele, respectiv untura de pește și ce să vezi…vinul roșu. Stop, un pahar nu mai mult! Și am să mai adaug vitaminele C, E, PP și surpriză: ciocolata. Aceasta scade tensiunea și colesterolul. Dar mă refer la ciocolata pură sau ciocolata amăruie care conține un mare procent de cacao de la 55% în sus. “Nu mai contează, dacă e ciocolată și pot consuma două cubulețe în fiecare dimineață, sunt mulțumită! Dar nu mi-ai spus care ar fi nivelul ideal al colesterolului sangvin…” Imediat, dacă îți revizuiești ulterior comportamentul alimentar. E în regulă? Grozav!

Cercetătorii în domeniul cardiologiei afirmă ca nivelurile colesterolului sangvin sub 180 mg % asigură protecție față de ateroscleroză. Recomandările mele sunt: reduceți cantitatea de colesterol prin alimentele consumate zilnic; evitați mezelurile, aveți grijă la gălbenușurile de ou și la produsele lactate grase; consumați mai puține grăsimi saturate (ulei de palmier, ulei de cocos și margarină); consumați mai multe fibre deoarece alimentele bogate în fibre ajută la scăderea nivelului colesterolului; consumați din belșug alimente bogate în amidon, fructe și legume proaspete, cereale integrale, fasole, mazăre și cartofi.

Acum am să mă îndrept către alt segment important, cu siguranță cunoscut de toată lumea: exercițiile fizice. Dragilor, mergeți pe jos în fiecare zi dacă nu puteți adopta o altfel de mișcare. Exercițiul fizic regulat scade nivelul colesterolului și ajută la păstrarea greutății ideale, căci aici voiam să ajung de fapt. Așadar, eliminați excesul ponderal! Puteți obține acest lucru, renunțând la alimente rafinate, bogate în calorii “goale” și îndreptându-vă consumul spre alimentele sănătoase amintite anterior. Rețineți: nivelul colesterolului depinde direct de ceea ce mâncăm. Și dacă mâncăm corect și alimentele au valoare nutritivă nu vom mai avea probleme cu greutatea, iar colesterolul nostru va fi în parametri normali. Și foarte important: Nu apelați la tratamente anticolesterol fără prescripție medicală!

Gata cu durerea de cap! Acum ai înțeles că nu există reguli cu valoare de adevăr necondiționat și că ar trebui să aplici sugestiile care funcționează cel mai bine în cazul tău? Secretul este acela că recitind aceste informații pozitive iarăși și iarăși…ele se înrădăcinează adânc în mintea ta și astfel vor deveni o obișnuință zilnică în practica ta.

Să recapitulăm: În loc să le spui tuturor cât de îngrozitor te simți, fă un efort și alimentează-te corect, fă mișcare fizică într-un mod constant și odihnește-te suficient. Vă propun ca de acum încolo să ne facem o favoare atât nouă cât și celorlalți, și să purtăm conversații mai vesele deoarece, este o adevărată bucurie să ai în jurul tău persoane care nu se plâng prea mult și care gândesc pozitiv. Nu îți sugerez să te relaxezi și să ignori problemele din viața ta, ci doar să-ți concentrezi atenția și energia asupra acelor pași pe care îi poți întreprinde pentru a-ți rezolva sau, cel puțin, a-ți ameliora problema. Ceea ce-ți dorești va veni la tine atunci când vei înțelege că tu ești acela care trebuie să determine lucrurile să se întâmple, prin propria-ți voință.

Hotărăște înteligent, alăturându-te grupului pozitiv, și oamenii te vor aprecia mai mult. Apropo, Tu ești Omul pe care cu nerăbdare doresc să-l întâlnesc astăzi…Ce mai faci?

Carmen Barcan, terapeut




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014