Ce-i de facut?

Plangem pe ruinele fostelor mari societati comerciale, care inghiteau mii de oameni, produceau pe stoc sau isi pierdusera clientii traditionali. Varsam lacrimi furiosi ca au disparut simbolurile orasului, chiar daca pretul de a le tine pe picioare erau exorbitante. Barfim pe la colturi cauzele dezastrului si satanizam fostii patroni, licitatiile trucate, aruncam cu invective si jelim dupa o perioada care oricum nu se mai intoarce. Si ele (fabricile, simbolurile) au cazut pe rand, unul (una) a fost un accident(!), al doilea caz s-a dovedit a fi o greseala manageriala, insa, dupa ce a venit tavalugul nimeni nu s-a oparit devenise o obisnuinta, ceva normal. Astazi mai numaram pe degetele de la o mana societatile bacauane cu traditie care mai au macar o firma la poarta, care sa ne aminteasca de verbele a vrea si a putea. S-a ajuns pana acolo incat indicatorul productie industriala sa fie scos din statistica pentru judetul Bacau. Practic, nu mai ai ce aduna pentru a fi semnificativ si comparabil. Am fost a cincea putere economica a tarii. De aici se dadea ora exacta pentru sute de produse „marca Romania”. Situatie valabila si pentru agricultura, care rezista in raportul statistic doar sub forma de inventar: teren, animale, pluguri si grape. Ce s-a construit in aproape 100 de ani, am distrus in 20. La cati ani am pierdut, ce mai conteaza istoric 20 de ani! In haul cascat nu am reusit sa punem mare lucru. Cei aflati la carma diferitelor unitati administrative nu si-au ales un ceas de taina pentru reflectie si apoi de nastere a unor idei. Macar atat. Ce-i de facut?, ar fi fost lait-motivul „insingurarii” capetelor luminate posesoare de voturi. Cum poti sa ocupi un post de presedinte, de primar, prefect sau de alt sef apasat de greutatea nevoilor sociale ale celor care alearga nauci pe sub geamurile institutiilor pe care fiecare le conduce si sa nu faci nimic? Ne innevoim in fiecare zi cu rapoartele puse pe masa de diferiti colaboratori, unele triste, altele jalnice, altele seci si fara viata. Ne facem rost in fiecare saptamana de cate o sedinta unde se toaca ineptii, vorbe si limbi, limbi si minciuni spuse cu mandrie in fata sefului plictisit si uneori tresarind la gadilatul lin si fals convingator imbracat intr-o mare realizare, care valoreaza exact cat un cui de arin, batut intr-o scandura putregaita. Poate orice bacauan ca participe la o astfel de intrunire, sunt publice, asa cum sunt inutile. Locul lor de desfasurare ramane acelasi: Primarie, Consiliul Judetean, Prefectura, consiliile locale. Chiar nu-i nimeni curios? Ce-i de facut? Ajuns la capatul rabdarii, eu as organiza un conclav, ca la alegerea Papei. As institui „domiciliu fortat profesional”, nimeni nu iese pana nu s-au clocit cinci idei, cinci proiecte, cinci planuri de a scoate Bacaul din criza, de a-l aduce iar in statistici pe primele locuri. Poate e mult cinci, pot sa fie si trei da bune de tot. Avem doua universitati prestigioase, avem numeroase institutii de planificare, prognoza, analiza, comitete si comisii, organizatii de partid, de cartier, de bloc, profesionale si de macinat timp, oameni capabili. Conclavul l-as decreta bianual. Sa vina dupa aceea domnii in fata comunitatii si sa spuna ce, cum si cand. Atat, si noi ne angajam sa le fim in simbrie. Nu intereseaza pe nimeni ca nu sunt bani, ca e economie de piata, ca sunt la putere unii sau altii, ca unui privat, altui bugetar. Ideile si banii nu au culoare. Maiestria, profesionalismul, dorinta de arata ca partidul tau este cel mai bun, respectul fata de votanti se vad cel mai bine in timp de criza. Atunci cand economia „bubuie” si banii vin la buget, taxele si impozitele se platesc la timp, poate sa conduca orcine. Trai nineaca. Ne-am obisnuit sa ardem gazul, ba facem un drum, ba mai invelim un bloc, inlocuim o conducta si mai adaugam la marea lista inca un cetatean de onoare. Sa fie primit. Si a trecut mandatul.
[ad#stire] Dupa sase luni dam raportul ce am facut, de ce nu, cine-i vinovatul, evident urmat de demisiile corespunzatoare. Adaugam alte cinci sau trei idei, proiecte noi si ne inhamam iar la treaba. Doar dupa aceea as avea curajul sa ies pe corso si sa ma plimb alaturi de bacauani. In fond, ce trebuie sa faca un primar, un prefect sau un presedinte? Sa gandeasca, sa aplice si sa controleze. Sa scoata bani din piatra seaca, sa stie sa ma puna pe mine, pe tine la treaba, sa-mi dea instrumentele si campul de lupta. In rest este pierdere de timp si vorbe. Timp nu mai avem, iar alfabetul este inchegat de mult si il stiu chiar si tancii. Eu ma angajez sa aprind focul in soba care va scoate fum alb.

Gheorghe Baltatescu