Cu trecerea anilor, parcă este mai simplu să judeci la rece, pașii tranziției care a pus cea mai mare parte a economiei României, pe butuci. Continui dialogul cu directorul general al Societății Vinalcool. Se simte și acum în atitudinea inginerului Dan Mandrea, nemulțumirea față de ce s-a întâmplat în acei ani.
Am rămas cu povestea, când se ajungea de acum la vânzarea societății. Erau mulți interesați de mijloacele fixe de aici. S-a obținut Ordonănță Prezidențială pentru anularea licitației de vânzare. Lucrurile se petreceau în octombrie, 2003. Societatea trebuia să intre în insolvență. Pensionar fiind, s-a întors la muncă, și o face și astăzi.
„Le-am făcut dosar la toți care au făcut potlogării pe aici, cu acte false. Care nu au respectat legea. Am avut un termen în care trebuiau achitate toate obligațiile. Premeditat, turcii au subevaluat tot patrimoniul cam la 6 mililiarde, în bani vechi.
Dețineam un teren peste drum de societate, unde sunt vile acum, de 2,2 ha. Am hotărât să îl vindem, să facem rost de bani. Fusese evaluat la 4 miliarde. Am făcut din nou demersuri. A venit poliția, s-a alcătuit o altă comisie de evaluare și reactualizare la prețul pieții. Și în loc de 4 miliarde, l-am vândut cu 33 de miliarde. În felul acesta am reușit să ieșim din clenciul ăsta.
Am fost prima întreprindere din țără care a ieșit din insolvență în 2005. Ne-au dat și o diplomă, în Parlament.” S-a vorbit mult, mai ales printre procesatorii de vinuri, despre incapacitatea sau reaua voință a reprezentanților statului, pentru diminuarea prejudiciului.
Aerul și statul, dușmanii vinului?
,,Când a fost pus sechestru asigurator, s-a greșit! Aveam vinuri pe stoc, pentru vânzare. Noi le-am găsit cumpărător. Nu ne-au deblocat conturile, ca să intre banii. Ne-au făcut atunci o pagubă, care ne-a tras și mai în jos. Erau ambalate în baxuri, pe verticală. Știți că sticlele trebuie să stea culcate, pentru ca dopul să fie permanent în contact lichidul. Să se umfle ca să nu intre aerul. Aerul este cel mai mare dușman al vinului. Duce la oxidare și la casarea lui. Au ieșit din garanție. Le-am făcut tot felul de adrese, i-am făcut răspunzători de deprecierea lui. Numai câte dosare s-au adunat! Am făcut expertize împreună cu reprezentanți de la Vamă, pentru că ei îl aveau în custodie.
L-am adus pe cel mai mare oenolog, Valeriu Cotea. S-au ridicat probe. Am plătit expertiza. Prejudiciul se ridica la 7 miliarde. Cantitatea este mare. Numai în primul lot erau 50 de mii de sticle. Ăștia de la noi, care trebuiau să instrumenteze cazul, au lungit boala. Tot s-au schimbat între ei. Timp de 10 ani de zile nu ne-au dat niciun răspuns. La sfârșitul lunii octombrie, anul trecut, am ajuns cu dosarul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Ne costă și acum. Am cerut o despăgubire de 5 milioane de euro. Statul parcă era pus să ne termine. Am găsit acte false de vânzare-cumpărare. Magazinul de vinuri l-au vândut cu de 6 ori prețul subevaluat. Avem dosare! Nu ne dă nimeni dreptate. Nu se dorește ca treaba să meargă. Parcă avem ceva în noi, de a ne da cu «stângu-n dreptul». Dar mergem mai departe!
Vrem să revenim pe piața vinurilor
Lucian Manuel Ciubotaru, în calitate de acționar majoritar, a avut posibilitatea să desemneze Președintele Consiliului de Administrație. ,,Am căutat tot timpul să fie cineva din zona de reînviere a activității de producere a vinurilor. L-am ales pe Pierluigi Berto, pentru că vine din Italia, dintr-o zonă viticolă recunoscută pentru vinurile pe care le produc. L-am cunosut la degustările de vinuri și întâlnirile cu producătorii de vin. Am aflat că s-a mutat în România. Are conexiuni cu tot ce este nou în domeniu – fiul său ducând mai departe afacerea de tradiție a familiei. Mi-am zis că cineva mai priceput decât mine în acest domeniu, este binevenit.” Am mai apreciat faptul că economistul Ciubotaru, a știut să aprecieze profesionalismul celor care au lucrat ațâția ani în acest domeniu, și a reușit să-i mențină aproape.
„În echipa tehnică am încercat și cooptarea unui renumit profesionist român, Gheorg Binder, Președintele Institutului de Cercetare a Vinului din Neustadt, cea mai puternică zonă de vinificație dintre Germania și Franța. Patria vinului. Noi am făcut un schimb de expierență cu expoziții, invitați de dânsul la Stuttgart. Ne-a întors vizita… de două ori. A testat vinul, a luat probe din solurile de pe Valea Zeletinului.
A rămas dezamăgit de cum mai arătau totuși viile, în 2010. Am fotografii. Intenția noastră foarte clară este de a porni producția. Încă mai deținem în portofoliu Centrul de vinificație Oncești. Acolo poate fi o bază bună pentru reînființarea unei plantații viticole. Am avut discuții, de preluare în arendă a unor terenuri de pe Valea Perjului, cu primarul de acolo, regretatul Gheorghe Baban, Dumnezeu să-l ierte. Cu primarii de la Glăvănești, Frumușelu, Motoșeni. Toată zona aceea.
Am discutat cu oamenii. Mi-am dat seama totuși, că până la urmă, libertatea asta de care s-a beneficiat după 1989, punerea în posesie, nu a dus decât la distrugerea asociațiilor de acolo, și a viilor. Fără a avea terenul în propietate, este greu să înființezi o cultură viticolă, pe terenuri mici, dispersate. Căutăm și alte zone, expuse soarelui. Copilul meu vrea să urmeze facultatea de Agonomie. E posibil ca el să îndeplinească visul acesta.”
Fac întrebare, la cum mai arată colecția de vinuri. Am coborât și eu acolo, în 1990, la începuturile carierei de fotoreporter. „Chiar dacă pare foarte greu astăzi, ne dorim să revenim pe piața vinurilor, mai ales că deținem o perlă a coroanei: vinoteca – în ghilimele spus – a lui Ceaușescu. Erau selecționate în fiecare an, din cel mai bun vin produs, la Huși, pe Valea Zeletinului, la Cotnari, în boxe special făcute, sticle cu vin din diferite soiuri de struguri.
Într-o boxă încap cam 600 de sticle. Se făcea o degustare după care se achiziționau un număr, prin schimburile comerciale care existau atunci. Cel mai bun vin se punea la păstrare pentru vizitele speciale, pentru activitățile specifice Gospodăriei de Partid, cum i se spunea la vremea respectivă. În ciuda faptului că unii spun, că vinul nu poate rezista mai mult de câțiva zeci de ani, fără să-și piardă din calități, în mod excepțional, poate chiar curios, vinul de aici este de cea mai bună calitate. O confirmă oenologi importanți. Contează foarte mult condițiile de depozitare. Haideți să le vedem! Domnul Jănică Axente nu a mai coborăt acolo, de când era director.” Va urma!
