Cu pași repezi, un nou sfârșit de săptămână și-a făcut apariția, moment numai bun pentru distracții sau pentru odihnă. Pentru cei dintâi, și de această dată avem o listă bogată și diversificată de petrecere a timpului liber. Încă din prima zi de weekend se pare că cei mai favorizați sunt cinefilii, care, au parte de această dată de nu mai puțin de cinci premiere.
Prima dintre ele, drama „Pentru toți banii din lume”, îi aduce pe marile ecrane pe Michelle Williams, Christopher Plummer și Mark Wahlberg. „Moartea lui Stalin” nerecomandat sub 15 ani, este o comedie/dramă în regia lui Armando Iannucci. A treia premieră este un film istoric intitulat „Cei 12 invincibili” ce-i are în rolurile principale pe Chris Hemsworth, Michael Shannon și William Fichtner.
O altă peliculă în premieră este „Proud Mary – Asasina”, un lung metraj nerecomandat sub 15 ani, cu Taraji P. Henson, Neal McDonough și Danny Glover în distribuție. Ultimul film recomandat pentru acest sfârșit de săptămână este „Primul Crăciun”, o comedie aventuroasă animată în regia lui Timothy Reckart. În același timp, la Galeriile Alfa de pe str. Mărășești nr.12 este în plină desfășurare expoziția de caricatură VEM 50.
Și petrecăreții au mai multe repere, lista recomandărilor în acest sens debutând cu … o piesă de teatru care se joacă vineri de ora 20.00, la Berăria cu Noroc. Este vorba despre spectacolul de nebunie și ritm „Fluturii care fac Mac Mac” în interpretarea actorilor de la Teatrul „Mimica Focșani”. În aceeași seară, la Valhalla, de la ora 22.00, se desfășoară concertul „Robin and the Backstabbers”. Tot vineri, dar la Villa Borghese, de la ora 20.00, are loc concertul Alina Manole Trio, cu Raul Kusak la pian și Adi Tetrade la tobe, iar la Bacchus Bistro Chic, de la ora 21.00 se petrece cu Trupa Playlist Band. Tot la Trupa Bacchus Bistro Chic, sâmbătă de la ora 20.00 are loc o seară dansantă intitulată Retro Party cu Dj Corr. Tot petrecere cu dj se anunță sâmbătă seara și la Braseria Cafea cu Lapte, „Life’s too short, so – No Inhibitions Allowed!”. Nu în ultimul rând, duminică de la ora 20.00 puteți savura Stand-Up Comedy la Mauro’s Pub & More cu George Bonea, Alex Șerban, Claudiu Popa și Daniel Hărmănescu.
Pentru duminică, actorii celor două secțiuni de la Teatrul Municipal „Bacovia” au pregătit două spectacole. În primul, pentru cei mici, de la ora 11.00 se joacă „Neghiniță”, în regia lui Geo Balint, iar de la ora 18.00, publicul larg este invitat la spectacolul „Țara lui Gufi”, adaptare după Matei Vișniec în regia lui Tapasztó Ernő.
Pe durata întregului weekend, la Central Plaza are loc o nouă ediție „Târg de Nunți” organizat de ExpoModa Events.