V-amintiti, probabil, de situatiile, e drept, putine la numar, in care, pe adresa unei batrânici, ajunge o scrisoare trimisa de pe front de iubitul sau sotul sau…dupa zeci de ani.
O imagine induiosatoare, desigur, care te face sa privesti cu ingaduinta situatia intârzierii, chiar daca recipisa ajunge cu mult dupa moartea destinatarului. Una dintre explicatiile gasite, in acele cazuri, era ca scrisoarea s-a ratacit in spatele unei cutii de triere. In fine, erau alte vremuri, alti oameni, alte mentalitati, etc.
Din pacate, episodul se repeta, e drept, la alte dimensiuni, si in prezent. Bunaoara, un colet trimis din Moldova spre Ardeal ajunge, nu dupa 70 de ani (ar fi fost culmea), ci dupa doar o saptamâna. Se intâmpla in zilele noastre, in România, la Posta Româna, compania de stat pentru care am sarit in ajutor, la indemnul celor care ne sfatuiau sa sustinem afacerile de stat, caci poporul are nevoie de ele, bl, bla, bla. Stop. Sa ne revenim.
Problema este ca, orice s-ar spune, termenul de livrare este exagerat de mare, in conditiile in care compania de posta garanta ajungerea coletului in termen de cel mult 48 de ore.
“A fost weekend”, spun postasii, “când la noi nu se lucreaza”. Ce spui Hant?! Putin imi pasa. Am platit pentru un servicu care-mi garanta un termen fix de livrare. Punct. Iar, daca tot au program de lehuze, zic sa-i lase pe altii sa faca treaba asta, caci sunt destule firme concurente care au penetrat piata si musca adânc din cascavalul Postei.
Ei pot lucra si la sfârsit de saptamâna, constienti ca doar asa pot câstiga interesul si respectul clientilor. Si-atunci, postasii sa nu se mai plânga de restructurarile aplicate in sistem din toamna.
Sunt dati afara tocmai pentru ca s-a dovedit ca nu sunt eficienti. Si asta chiar daca Posta e beneficiat de cea mai dezvoltata retea nationala, motiv pentru care a si câstigat contractele grase de distribuire a pensiilor.
Or, in ritmul acesta, cel mai probabil ca va pierde si felia de tort intinsa de stat. Si nu pentru ca asa zic eu, ci tocmai din cauza deselor rateuri pe care le da Posta in ultimii ani.
Pentru ca o experienta la fel de neplacuta am mai avut-o si anul trecut, când, neinspirat fiind, am trimis un colet cu un banal incarcator de telefon la care nu i-am atasat nicio valoare si, ca atare, curierul de la Posta a gasit de cuviinta sa si-l insuseasca.
In concluzie, nu am sa mai sustin nicicum afacerile paguboase ale statului, pentru ca, asa cum bine afirma raposatul George Pruteanu: Ce e de stat – sta.
