Unii ar putea spune ca am ceva impotriva sindicatelor sau a liderilor lor. Nu i-as contrazice, nici aproba. Mai curând as face o corectura: nu mi-e drag de ele (ei) si nici nu le (ii) sustin, pentru simplu motov ca mi-au inselat asteptarile ori de câte ori am investit incredere, sustinându-le actiunile, ideile, initiativele.
Cred ca, pe undeva, e calea de mijloc. Ma incurajez, insa, sa emit o opinie vizavi de miscarea sindicala, in general. Imi amintesc când, pe la debutul anilor ’90, sindicatele erau o forta. Nu era ocazie când sindicalistii sa nu iasa in strada, sa declanseze spontan o greva ori sa intrerupa pe timp nedeterminat lucrul.
Cu timpul, insa, guvernantii i-au mai linistitit, introducând treptat in legislatie tot soiul de prevederi care au subtiat serios atitudinea belicoasa a sindicatelor. In plus, acum 20 de ani, parca lumea era ceva mai credula, avea sperante, gândea ca, daca i se intâmpla ceva, sindicatul le va sari in ajutor.
Din pacate, in realitate lucrurile nu au stat deloc asa. Adica, exact când le-a fost mai greu, nu le-a sarit nimeni in ajutor simplilor membri de sindicat. Cunosc zeci de istorii adevarate despre organizatii sindicale de la firmele disparute intre timp care nici macar nu s-au sinchisit ca membrii lor de rând au fost lasati pe drumuri, fara salarii compensatorii, avantaj cu care, de altfel, sindicatele se laudau peste tot.
Nu mai zic de acele drepturi pe care sindicalistii le-au pierdut, treptat, din vina si, uneori, cu largul concurs al liderilor deveniti peste noapte frati de sânge cu patronii. V-amintiti, cred, ca pâna s-ajunga Basescu la presedintie, toate sindicatele semnasera un pact cu guvernarea PSD prin care se angajau sa tina capul la cutie.
In guvernarea Boc, la fel, sindicatele au tacut mâlc, insa numai dupa ce liderii cei mari au fost luati la bani marunti de procurori, unii infundând chiar puscaria. Acum, sindicatele au scos nasul de sub plapuma si ameninta cu tot soiul de proteste, ceea ce nu e rau, ba chiar imi aminteste ca in România este democratie.
Cred, insa, ca miscarea sindicala nu mai are vlaga, poate si din cauza credibilitatii reduse inregistrata in rândul simplilor membri care parca nu se mai vad reprezentati de sindicatul la care au cotizat mai mult din inertie decât din convingere.
