Evenimentele din Nagorno-Karabah din toamna acestui an au oferit României o serie de învățăminte importante.
Să ne amintim că România a traversat un episod similar în vara anului 1940, în contextul politicii de pacificare a marilor puteri europene și a schimbărilor bruște în alianțele politice. În acea perioadă, România a fost forțată să renunțe la Cadrilater, Basarabia și părți din Transilvania de Nord, în urma presiunilor exercitate de Germania și Uniunea Sovietică. Acest episod din istoria României demonstrează că schimbările în jocurile geopolitice pot avea consecințe semnificative asupra teritoriului și suveranității naționale.
Renunțarea la suveranitate pentru evitarea unui conflict militar
Similar cu Cehoslovacia din 1938, Armenia a ales să renunțe la Nagorno-Karabah fără luptă, în parte din cauza presiunilor occidentale și a schimbărilor în politica sa externă. Această decizie a implicat un compromis asupra suveranității și securității populației din Nagorno-Karabah. Pentru România, acest eveniment ar putea servi ca un avertisment cu privire la pericolele de a ceda în fața presiunilor externe, în detrimentul securității naționale.
Importanța alianțelor militare și a parteneriatelor strategice
Armenia a avut o alianță tradițională cu Rusia, dar o schimbare în conducerea politică a adus o campanie anti-Rusia și o apropiere de Occident. Această schimbare a influențat decizia Armeniei de a nu se implica în apărarea Nagorno-Karabah. Pentru România, lecția este că parteneriatele și alianțele militare sunt cruciale pentru asigurarea securității naționale și că schimbările bruste în politica externă pot avea consecințe semnificative.
Soluții diplomatice vs. declarații unilaterale de independență
Situația din Nagorno-Karabah este diferită de cea din Kosovo, unde independența a fost susținută de occidentali. În Nagorno-Karabah, declarația de independență a fost respinsă de majoritatea țărilor, iar regiunea a fost redobândită de Azerbaidjan prin forță. Pentru România, această comparație poate arăta că soluțiile diplomatice și sprijinul internațional pot fi esențiale pentru obținerea recunoașterii internaționale în cazul unei declarații unilaterale de independență.
NATO se retrage din Europa de Est și Ținutul Secuiesc își declară autonomia
Să luăm cel mai plauzibil și periculos scenariu. Presupunând că în urma negocierilor dintre Rusia și SUA, după înfrângerea Ucrainei, se decide ca NATO să se retragă pe linia din 1990. România rămâne fără sprijin întrucât în toți acești ani și-a pus ouăle într-un singur coș și a avut o atitudine agresivă față de Rusia și China. Evolutia situației din Secuime ar putea evolua pe două căi: Karabah sau Kosovo.
Scenariul Nagorno-Karabah
Dacă Ținutul Secuiesc își declară autonomia, asemenea Nagorno-Karabahului, există posibilitatea ca majoritatea statelor să refuze să recunoască acest fapt Așa cum s-a întâmplat în Nagorno-Karabah, acest scenariu ar putea declanșa un conflict militar între autoritățile române și entitatea autonomă din Tinutul Secuiesc, ceea ce ar avea consecințe umane și materiale grave. Comunitatea internațională, inclusiv NATO și Uniunea Europeană, ar putea exercita presiuni pentru găsirea unei soluții pașnice și pentru evitarea escaladării. Ar putea fi implicate organizații internaționale precum OSCE în procesul de mediere. Acest scenariu poate merge în direcția Karabah doar dacă Rusia și China nu susțin autonomia Ținutului Secuiesc sau dacă sunt prea slabe militar pentru a o susține. Dar scenariul prevede că Războiul din Ucraina s-a încheiat cu victoria Rusiai și retragerea NATO, deci…
Scenariul Kosovo
Independența Ținutului Secuiesc ar putea duce la o diviziune puternică în comunitatea internațională, cu unele țări care ar recunoaște independența și altele care ar respinge-o. Acesta ar putea fi un punct de conflict între statele membre NATO și ar putea submina coeziunea alianței. O declarație de independență ar putea provoca tensiuni etnice în Tinutul Secuiesc și în România în ansamblu, asemenea situației din Kosovo. Menținerea păcii și prevenirea conflictelor interetnice ar fi o preocupare majoră. Ca în cazul Kosovo, există posibilitatea ca comunitatea internațională să încerce să medieze și să faciliteze negocierile între autoritățile române și cele din Tinutul Secuiesc, în încercarea de a ajunge la o soluție acceptabilă pentru ambele părți. Cu condiția să mai existe aceiași comunitate internațională ca și azi. Or, retragerea NATO din Estul Europei, posibila destrămare a UE, scăderea puterii de influență internațională a SUA ar face presiunile diplomatice inutile asupra noii entități.
În condițiile în care NATO s-a retras, SUA a decăzut politic și militar, UE poate că nu mai există, România s-ar putea afla în situația din 1940, fără aliați, față în față cu inamicii și fără o armată capabilă să lupte.