Electrotehno SRL
Perom (Fosta IPEP) – Fabrica de echipamente de joasă şi medie tensiune Bacău, situată pe Strada Republicii nr 166, nu mai există. Spațiile industriale și halele de producție și-au găsit alți proprietari. Clădirea mare, care includea și birourile, a fost adjudecată la licitație de către firma Eximprod din Buzău. Stă și se degradează, aproape nefolosită. Din vechiul colectiv, câțiva profesioniști s-au încăpățânat să reziste.
Să continue să facă ce-au învățat, profitând de experiența acumulată, adaptându-se cerințelor unei piețe în continuă schimbare. SC Electrotehno SRL a luat ființă în anul 2000, păstrând într-un fel obiectul de activitate al fostei Perom. Are în patrimoniu hala de producție din spatele clădirii principale, construind în locul unor magazii un spațiu nou pentru birouri. Noua fabrică oferă soluții complete pentru electroalimentare, posturi de transformare compacte, tablouri electrice, celule de medie tensiune, aparataj de joasă tensiune, ocupându-se de proiectare, producție, livrări, asistență tehnică și service. În prezent are un colectiv alcătuit din 90 de angajați, majoritatea cu peste 30 de ani vechime în specialitatea lor.
Garda veche
Nu am mai pășit demult în incinta fostului IPEP. Încerc ușa principală dinspre Republicii. E încuiată. Fac mâinile pâlnie la ochi să privesc înăuntru. Pustiu. Pe o jumătate de A4 stă scris vizibil: „Atenție! Cad geamuri!”. Instinctiv ridic privirea în sus, măsurând înălțimea celor patru etaje. Acum intrarea se face pe la poarta mare din stânga. Intru. Fără să vreau compar ce era și cum arată. Cele 13 scări sunt în paragină. Dintr-o gheretă cu termopan iese un bărbat mai micuț de statură, cam la 50 de ani. Figura îmi pare cunoscută dar nu știu de unde să-l iau. Sună la conducere. Nu sunt probleme. Mă conduce până la colțul halei și-mi arată clădirea birourilor.
Șefii sunt greu de găsit toți odată. Misiunea de a vorbi pentru presă și-o asumă Radu Petru, inginer, absolvent de electrotehnică, angajat la fostul IPEP încă de când acesta era în faza de construcție. Ca majoritatea „începătorilor”, și el a fost în stagiul de perfecționare la Automatica București, în 1980. Nu ai spune că a depășit cu doi ani vârsta legală de pensionare Discuția se leagă repede, mai ales când fotografii, făcute în urmă cu 30 de ani, vin să revigoreze memoria.
„Când s-a înființat Electrotehno mai funcționa Perom-ul. Noi am stat în chirie, cum s-ar zice, până ce acesta a intrat în insolvență. A trebuit să ne adaptăm. Am redus partea de tablouri și am omologat posturi de transformare, pentru toate zonele: Enel, E-on, CEZ, pentru că fiecare are normele lui. La noi curtea e deschisă. A venit fiecare, cu ce avea nevoie, și le-am făcut ce și-au dorit. Posturi de transformare în cabină de beton sau în cabină metalică, containere omologate pentru echipamente electrice în interior. Containerele au de la 5 la 15 metri în lungime. Sunt foarte mari. Ajung la 25 – 30 de tone la final, cu tot cu echipamentul electric. Au ca destinație fie Transelectrica, fie OMV-ul (pentru zonele de extractive), fie la export, printr-o firmă mare din Franța, pentru alimentarea vapoarelor în porturi.
Scot tensiuni și frecvențe specifice fiecărui vapor. Când a funcționat programul cu foto-voltaice (energii alternative), am făcut containere atât pentru țară cât și pentru Crimeea, Italia, Bulgaria. Acum s-a cam închis oportunitatea cu certificatele verzi”.
Cât am stat de vorbă au fost multe întreruperi, scurte și la obiect. S-a păstrat același ritm de lucru dinamic. Fiecare știe ce are de făcut. „Majoritatea suntem din garda veche. Tineri? Vin, stau puțin, învață ceva și pleacă. Unde? Vânzători, distribuitori. Primesc mașină de serviciu. Nu se murdăresc pe mâini. Producție cine să mai facă? Am rămas pe partea mecanică și partea electrică, plus vopsitorie. Nu mai facem galvanizări. Una că se consumă mult curent, dar le găsești piesele mai ieftin să le cumperi. Planuri de viitor, de extindere a activității, nu se întrevăd, așa că nu intră deocamdată în calcul.
„Noi mergem pe nișele care nu sunt acoperite de marii furnizori. Nu facem producție de serie. După fiecare comandă, Costică Aniței trebuie să adune banii, Andrei Gheorghe umblă după alte comenzi, iar eu trebuie să le pun în practică. Ai găsit ceva, te duci la licitație. Nu te duci ca bugetarul… că ai de unde să dai bani. Noi trebuie să obținem prețul ca să avem de unde da și salarii. E foarte greu. Ne-am mai restrâns, am umblat la consumul de material și energie, am căutat soluții noi, să rămânem pe piață. Salariile nu sunt mari. Nu le-am mărit ca să nu ajungem apoi să dăm 70%, sau să reducem din personal. Le-am dat la timp, nu am avut restanțe.”
“Pe EDEL mai știu să lucrez doar eu!”
Sunt curios să revăd cum mai arată în interior hala de producție. Coborâm. Se aude zgomotul specific preselor hidraulice. Pe utilaje se mai vede ceva din oranjul epocii lui Iorga. Inginerul Radu Petru mă dă „în primire” maistrului Ioan Buhosu. Ne cunoaștem de ceva ani. Suntem de-același leat. Împreună cu soția, Ana, sunt aici de la începuturi, cu specializare… tot la Automatica.
„Am rămas puțini tare. Pe 27 august fac 37 de ani de când am venit la IPEP. Ana i-a împlinit deja. E singura femeie care mai lucrează în secție. Suntem bunici! Băiatul are și el 35 de ani. Avem doi nepoței. Hai să-ți arăt ce lucrăm acum !” Îl aveam într-o fotografie, lucrând la EDEL, în urmă cu 32 de ani. EDEL-ul este o mașină cu comandă-program, care la vremea aceea a costat un million și jumătate de lei. Făra ea nu s-ar putea realiza niciun panou electric de comandă, care conține aparatură electronică. Îl rog să mai stea la o fotografie, în poziția de atunci. Are aceeași problemă cu schimbul de generații.
„Majoritatea mai avem puțin și ieșim la pensie. Unii s-au pensionat anticipat, dar s-au întors pentru că e pensia mică. Au fost câțiva tineri. N-a stat niciunul. Plus că n-au învățat nimic în școală. Habar n-aveau să citească un desen tehnic. Și pe EDEL… mai știu să lucrez doar eu, după ce s-a îmbolnăvit Vasile Petroaia (un alt „tovarăș” din aceeași generație)”. Îmi iau rămas bun de la ei, de la speranțele lor… și de la amintiri. Fotografiile, alb-negru sau color, vorbesc de la sine. Din prezentarea pe internet a societății, merită reținută afirmația: „Electrotehno, un partener transformat în prieten!”.
Le urez să rămână… măcar așa!
