Prima zi de Paști a rămas de pe vremuri închinată familiei. De la clătitul ochilor cu apa din vasul în care s-au pus cățiva bănuți și un ou înroșit, până la masa de prânz când veneau în vizită neamurile. Orășenii preferau și câte un grătar la iarbă verde, lângă apă, la Gherăiești sau Insulă, ori la poalele pădurii. La țară, fetele se găteau de zor pentru primul mare bal al anului. Cum moda de la oraș s-a mutat și în comune, adusă de tinerii plecați pe la școli, a doua zi de Paști se organiza și discotecă.
Balul
O întreagă poveste brodată pe vechea horă, care se încingea în bătătura oamenilor mai gospodari, cu fete mari de măritat. De când cu propaganda tinerilor uteciști, cu timpul, acestea semănau din ce în ce mai puțin cu horele bucolice pictate de Theodor Aman sau Nicolae Grigorescu. S-au transformat în Bal și s-au mutat la Căminul Cultural, costumele populare fiind încet-încet înlocuite de tergalul plisat și bluzele cu imprimeuri.
O condiție a rămas însă obligatorie. Fata nu putea veni decât însoțită de mamă, eventual o mătușă sau bunică. Sala era ornată cu lanțuri viu colorate din hârtie creponată, multe înfășurate în jurul becurilor de o sută de wați, pentru a le mai reduce, strategic, din luminozitate. Șirurile de bănci și scaunele erau aliniate pe margini, sub ferestrele la care se zgâiau, urcați cu rândul pe umeri, puștanii fără somn, fugiți de acasă.
Și cum orice Cămin care se respectă avea o scenă, de acolo cântau muzicanții. De obicei țigani lăutari de la Pădureni, Băcioi, Corbasca, Gura Văii. Era treaba feciorilor să-i tocmească și să le plătească arvună, urmând ca restul de bani să-i primească la spartul dansului, după Periniță.
Banii se strângeau numai de la flăcăi, de aceea fetele veneau însoțite numai de o persoană matură. După douăzeci și patru de ani erau considerate „fete bătrâne”.
Începea pe la nouă seara și până la două-trei dimineața spațiul devenea neîncăpător. Balul se deschidea de obicei cu o horă, care se transforma în ritm din ce în ce mai alert, în sârbă, astfel încât partea masculină să-și demonstreze măiestria.
Tinerii, începeau apoi să meargă, care mai timizi, care mai cu tupeu, să ceară de la mame voie să invite fetele la dans. Se întâmpla să mai fie și câte vreunul… refuzat.
Până pe la miezul nopții aerul se încingea la fel ca fețele dansatorilor, mamele fluturându-și de zor batistele albe, semn că sunt pe cale să capituleze. Era suficient să te uiți la bujorii din obrăjorii domnișoarelor, ca să-ți dai seama care au fost cele mai curtate.
Când se auzea arcușul cum bate în contrabass, se lua o scurtă pauză. Prilej pentru cei mai transpirați de a lua câte o dușcă și a fuma o țigară. Dacă unul dintre flăcăi prindea cu greu la dans o fată care-i plăcea, făcea un pact cu șeful muzicanților.
Contra unui bacșiș, la un semn prealabil, conveneau să lege două-trei dansuri unul după altul, să-nvârtă „nărăvașa” numai el.
Nu era bal fără bătaie. Fie că se plăteau polițe mai vechi, fie că veneau grupuri și din comunele învecinate. Milițianul nu se băga să-i despartă, de teamă să n-o încaseze și el.
Oricum, nimeni nu făcea plângere. Era și un fel de mândrie să ai ochiul învinețit… pentru o fată.
Treptat, tinerele s-au emancipat și discoteca a luat locul balului. Termenul nu a dispărut. Ca o reîntoarcere la tradiții, portul popular este din ce în ce mai prezent, atât în spectacole, colecții de modă, dar și pe stradă. Avem Ziua Iei, Balul Tradițiilor și Artei Populare. Nu au dispărut nici lăutarii.
Acum au toți… Conservatorul.
Fără poluare, fără Insulă
E drept că vremea nu a ținut cu iubitorii grătarului la iarbă verde. Doar câțiva nostalgici s-au plimbat duminică după-amiază prin păduricea de la Gherăiești. Leagănele din locurile de joacă și băncile, colorate alternativ în ideea de tricolor, așteptau soarele. Se burzuluia totuși un vânticel, aducând miros de fum și carne rumenită. Numărai pe degetele de la o mână bucătarii de ocazie. Locurile, specializat amenajate cu grătare, mai așteptau clienți.
Frumos! Civilizat, curat. Albia Bistriței, fără urme de gunoaie. La Insula de Agrement, liniște. Aceleași promisiuni nerespectate, înscrise pe pancarta de la intrare. În loc de barieră, o sârmă cu un petec de carton. Accesul interzis! Paznicul răspundea ridicând neputincios din umeri, la întrebările puse de o pereche, aflată în puterea tinereții. De unde să știe el „de ce?” și „când?” vor putea să se bucure băcăuanii de această investiție.
„Mai ții minte, dragă, ce frumos era?”, evocă ea, sprijinindu-se de brațul partenerului, privind cu grijă spre cizmulițe, evitând băltoacele. Noi tot mai sperăm. Poate vine iepurașul și aici să se joace prin iarbă. Dar la care… Paște?
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
