Voce străină?
Nu, e chiar vorba poetului, rostită în (auto)răspăr cu un an înainte de a trece în nemurire. Că e un nume de aur, o ştim cu toţii. L-a rechemat în secolul acesta Matei Vişniec: „Nu știu de ce au căzut doi meteoriți exact aici, la Bacău”. Mai precis: „Sunt două tezaure Bacovia și Alecsandri” (14 septembrie 2019, grădina Casei Memoriale „George Bacovia”). Mai au şi similitudini cifrice: 1818 (anul naşterii lui Alecsandri), 1881 (17 sept., Bacovia).
Bacăul, în „Divagaţii utile”
„Când spui Bacovia, spui Bacău, iar când spui Bacău, spui Bacovia”, îşi începea cel mai adesea cuvântul pentru public Gabriel, fiul poetului. Am deschis însemnările postume, curios să aflu de câte ori apare numele urbei natale, şi am găsit notaţii datate 1956, despre sine, desigur: „Am venit bătrân şi trist pe acest pământ ca să văd Luceafărul de la Bacău…”, de la care a împrumutat mitologia: „Ca şi legenda Bacăului, am şi eu legenda mea”, dar şi atmosfera: „Erau scântei galbene în Bacău… Adio… în noapte meditez şi tac…” Din Capitală vechiul târg primeşte aură divină: „Bacău, adio, pământ cult… Sunt în Bucureşti…”, iar fiul, o mărturisire: „Gabriel, eu am cunoscut Bacăul în anii de demult ai tinereţelor plecate…” Despărţirea de spaţiul cu care s-a identificat în totalitate îl preocupă şi în anul trecerii în eternitate: „Când am plecat din Bacău, plângea grădina publică cu stropi de ploaie, iar eu de atunci plecat am fost, plecat voi fi mereu… (1957).
„Prin măhălăli mai neagră noaptea pare…”
Este un vers din „Sonet” şi o probă de percepţie autentică a aşezării moldave din secolul al XIX-lea. Încă de la prima mahala atestată (1810 – cea „care duce la Gârlă”), avem – conform „Tezaurului toponimic al României. Moldova” (1991, pp. 24-25) – o imagine documentară a Bacăului de atunci. De la 1774 (ad quem pentru atestarea Bacăului prin recensământ) până în 1810, Târgul Bacăului nu includea şi mahalalele, pentru ca în tot cuprinsul secolului al XIX-lea să asistăm la asumarea acestor mărginimi. Le-am grupat pe o posibilă tematică: socioprofesională (Mahalaua Boierească, ~ Calicimii şi ~ Negustorească, din 1850; ~ Tăbăcarilor, 1853, ~ Harabagiilor, 1857), religioasă (Mahalaua Sfântului Nicolae, 1842; ~ Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, 1857), etnică (mahalaua Ţigănimea, după 1820; ~ Ungurimii, 1854; ~ Armenească, 1861), de geografie locală (~ Târgul de Jos, 1822; ~ Vitelor, 1835; ~ Şindrilita, 1848; ~ Poştei, 1854; ~ dinspre Mărgineni, 1855; ~ din Sus; ~ Romanului, 1897; ~ Giosănii) sau hidrografice (Mahalaua care duce la Gârlă, 1810; ~ ce duce la Bistriţa; ~ de la malul Bistriţei) ş.a.
Acum 100 de ani
„În 1921 – notează Agatha Grigorescu-Bacovia în iunie 1960 –, [Bacovia] s-a retras la Bacău, la părinţii săi, demoralizat, copleşit de o grea abulie. În acel timp aproape nu a mai scris versuri. A scris o serie de poeme în proză, o parte publicate în 1926, sub titlul Bucăţi de noapte.”
„Demult, într-o toamnă…”
