Curtea Constituţională a României a stabilit, luni, că există conflict juridic între preşedinte şi Parlament privind desemnarea liderului PNL Ludovic Orban în funcţia de premier, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Potrivit surselor citate, preşedintele Klaus Iohannis trebuie să facă o nouă nominalizare pentru funcţia de premier.
Curtea Constituţională a dezbătut luni sesizarea referitoare la un conflict juridic de natură constituţională între preşedinte şi Parlament privind desemnarea liderului PNL Ludovic Orban în funcţia de premier.
Potrivit documentului semnat de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, conflictul constă în „exercitarea în mod discreţionar a atribuţiilor preşedintelui, astfel cum acestea sunt reglementate de Constituţie, de desemnare, în data de 6 februarie, a candidatului Ludovic Orban la funcţia de prim-ministru”.
În sesizare se arată că desemnarea lui Orban la funcţia de prim-ministru a fost făcută „cu încălcarea, în mod direct sau indirect principiilor sau dispoziţiilor constituţionale”. În acest sens, ar fi fost încălcate: „principiul colaborării loiale între instituţiile publice, derivat din art. 1 alin. (4); obligaţia constituţională de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, înscrisă în art. 80 alin. (2) teza I; obligaţia constituţională de a exercita funcţia de mediere între puterile statului, înscrisă în art. 80 alin. (2) teza a II-a”, se susţine în sesizare.
„De asemenea, prin acest demers, preşedintele României a nesocotit şi a deturnat de la scopul prevăzut de legiuitorul constituant dispoziţiile imperative înscrise în art. 114 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea proiectului de lege, a fost votată în condiţiile art. 113. Nominalizându-l drept premier pe Ludovic Orban, preşedintele României încalcă voinţa Parlamentului, care tocmai i-a retras încrederea acestuia prin recenta moţiune de cenzură. Respingând propunerea de premier formulată de o majoritate parlamentară, preşedintele României va declanşa, astfel cum a declarat, un conflict juridic de natură constituţională, împiedicând formarea unui Guvern, cu scopul declarat de a dizolva Parlamentul şi de a ajunge la alegeri anticipate”, se mai arată în sesizare.
Conform documentului, art. 89 alin.(1) din Constituţia României, republicată, prevede dizolvarea Parlamentului ca mijloc de rezolvare a crizei guvernamentale, nerezolvată de către Parlament ca urmare a faptului că nu acordă votul de încredere unui Guvern, după două încercări eşuate şi împlinirea unui termen de 60 de zile, scopul fiind alegerea unui nou Parlament care să poată rezolva criza, iar preşedintele României încalcă aceste dispoziţii, „declarând deschis că are ca scop alegeri anticipate, folosind ca mijloc nerezolvarea crizei guvernamentale mai mult de 60 de zile”, se mai argumentează în sesizarea CCR.
Votul programat luni, pentru învestirea, sau mai bine spus pentru neînvestirea guvernului Orban 2, cel mai probabil nu va fi dat. Ședința de plen va fi amânată din lipsa cvorumului. Deja PSD, Pro România și ALDE au anunțat că parlamentarii nu vor veni în sală, iar celor din PNL nu le mai rămâne decât să încerce o contestație la CCR, sau să aștepte reprogramarea votului.
Surse din conducerea PSD susțin că indiferent dacă decizia CCR privind nominalizarea lui Ludovic Orban, contestată de Marcel Ciolacu la Curtea Constituțională, va veni înainte de votul programat în plen, parlamentarii partidului nu vor intra în sală.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.