De pe 7 octombrie 2022, dată la care a fost informată că a fost depistată pozitiv în urma unui test anti-doping la US Open, Simona Halep a încetat să mai fie o jucătoare de tenis. Iar de pe 21 octombrie, dată la care știrea a fost dată publicității, Halep a devenit un caz. Înainte de asta, de fapt cu mult înainte de asta, ea încetase să mai fie o campioană. Și nu din cauza dopingului.
Dimpotrivă. Situația sa nu a fost, de exemplu, situația lui Diego Maradona, despre care scriitorul uruguayan Eduardo Galeano nota: „A jucat, a câștigat. S-a pișat, a pierdut”. Simona Halep juca și pierdea.
Motiv pentru care există destule voci- și ele trebuie ascultate, la fel ca și cele ce pledează nevinovăția fostului nr. 1 WTA- care susțin că roxadustatul, substanța dopantă găsită în proba de urină a Simonei, putea fi una din rotițele menite să repună în mișcare caruselul victoriilor.
Chestia cu vinovăția/ nevinovăția româncei e ca bătutul mingii la perete: poate continua la nesfârșit, fără a rezolva ceva în mod definitiv. Definitiv este un alt aspect și, cu toate că sună antipatic, trebuie spus: chiar și în cazul în care habar nu a știut de roxadustat, Simona Halep are partea sa de culpă, că doar nu vorbim de un copil intrat pentru prima oară în magazinul cu acadele. Vina ei trebuie căutată altundeva decât printre rafturile cu medicamente. Trebuie căutată în încrâncenarea cu care Halep și-a schimbat antrenorii și staff-ul ori de câte ori nu i-a mai mers jocul.
Ca jurnalist de sport nu trebuie neapărat să fi citit „Olimpicul” lui Brian Glanville- deși la nivel de sporturi individuale ar merita să figureze ca lectură obligatorie- pentru a înțelege cum merg lucrurile. Și dacă lucrurile merg prost, cel care poartă cocoașa responsabilității și a eșecului este mai mereu antrenorul.
Vezi asta în atletism, așa cum o vezi în box, pentru a nu mai vorbi de tenis, unde, încă din perioada primului ghiozdan și a primului set pierdut, părinții decid că antrenorul de de vină, iar dacă e vinovat, să plătească, în morții mă-si, adică să fie schimbat! Revenind la cazul Simonei Halep, asta în caz că mai avem dubii, trebuie să ne amintim că nimeni nu a obligat-o pe tenismena în vârstă de 31 de ani să-l aleagă pe Patrick Mouratoglu. Lumea tenisului e o mare a rechinilor, nu o plajă sidefată din Hawai, pentru numele lui Dumnezeu!
Președintele interimar al Federației Române de Tenis, George Cosac anunța că „aș da cu tunul în Academia Mourtaoglu dacă aș ști că intenționat a fost făcută treaba asta”. Dar același Cosac recunoaște că „alegerea echipei a fost alegerea Simonei”, după cum tot el mărturisește că „eu cred că cel puțin în echipa sa trebuia să rămână Teo Cercel”.
Acum, când răul a fost făcut, tot ce rămâne este să așteptăm să vedem pe cât se va întinde suspendarea Simonei Halep. Și, în caz că aceasta nu va număra ani buni sau mai degrabă răi, dacă Simona va mai fi vreodată o jucătoare de tenis. Pentru moment, însă, ea rămâne un caz. Și, cu precădere, un studiu de caz.
