15 noiembrie 2024

Cautatorii prin gunoaie au devenit „selectivi”

Zi de zi strabat cartierele Bacaului si golesc tomberoanele destinate colectarii materialelor plastice sau metalului. Doi tineri de aproximativ 15 ani, inarmati cu doua cuttere si cu foarte mult tupeu, fac bani zilnic vânzând bidoane de plastic. Ca sa-si usureze munca, baietii nu mai pierd timpul cautând pretioasele bidoanele prin sacii de gunoi aruncati la ghena, ci se alimenteaza direct din tomberoanele destinate colectarii materialelor plastice.

S-au oprit mai intâi lânga o ghena de gunoi aflata in apropierea Bisericii „Sfântul Gheorghe” si dupa ce-au incarcat de acolo si-au mutat carutul la tomberonul aflat lânga restaurantul „Curcanul de aur”. Baietii joaca teatru la nevoie si isi fac de lucru cautând in tomberoane daca este prea multa lume prin preajma.



Când zona este libera, cei doi apuca parca la un semn de tomberonul galben si il rastoarna. Bidoanele se imprastie haotic pe asfalt, iar cei doi incep atacul. Fiecare are in mâna câte un cutter de mari dimensiuni pe care il infing cu putere in bidoane pentru a le putea turti mai usor si indesa mai bine in imensul sac de rafie rupt pe alocuri.

Ma apropii de ei si le spun ca este ilegal ceea ce fac. „Vezi-ti de treaba, ca noi muncim aici. Chem politia!”, spune unul dintre ei. L-am invitat sa o faca si la vederea aparatului de fotografiat cei doi au inceput sa schimbe cutterele dintr-o mâna in alta, amenintator.

O femeie le striga de la fereastra unui apartament sa plece, insa a fost singura voce care avea ceva de spus despre fapta gunoierilor. Pe lânga noi, treceau femei si barbati, insa, nimeni nu avea reactie fata de ceea ce se intâmpla.

„Vin aproape in fiecare zi si rascolesc prin tomberoane. Dupa ce-si vad sacul plin, pleaca fara nicio remuscare ca au lasat mizerie in urma. Eu nu am curajul sa ma iau de ei pentru ca mi-e teama sa nu sara la mine cu vreun cutit!”, spune o locatara din zona iesita sa-si arunce gunoiul.

Vazând ca zona se aglomereaza, cautatorii de PET-uri au lasat-o mai moale cu amenintarile si au refuzat sa mai vorbeasca. La o alta ghena de gunoi, un barbat si o femeie imparteau o cutie cu bere in timp ce cautau prin gunoaie. Ii interesau in special cutiile metalice de suc sau bere.

„Le ducem in Izvoare, la Remat. Se plateste 1,9 lei/kg. Alteori le vindem tiganilor pentru ca ei platesc mai bine si ne dau 2 lei/kg. Asa ne câstigam si noi pâinea. Nu adunam bidoane ca sunt voluminoase si nu se platesc la fel de bine”, spune Ion Morarasu.

Cat schimbam cateva vorbe, ii analizez. Spre deosebire de baietii care furau PET-uri, barbatul si femeia au vorbit frumos. In lumea lor, pareau fericiti si multumiti de viata pe care o duc. Putinul pe care il primesc zilnic de la viata, ii bucura. Fiecare zi este o alta provocare, totul depinde de drumul pe care aleg sa-l faca.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014