În vremurile agitate pe care le trăim, când nemulțumirea oamenilor dă în clocot, mă gândesc la o calitate pe care am prețuit-o mereu și care este din ce în ce mai rară: generozitatea. Foarte puțini oameni o au, și eu îi văd ca pe niște ființe fericite, pentru că sunt în stare să dăruiască, să-și învingă micul egoism, să iasă din strâmtul cerc al intereselor personale și să-i ajute pe alții. Mă refer la cei care fac parte din niște structuri ale generozității dintr-o societate, din niște organizații înființate ca să vină în sprijinul oamenilor, atunci gând guvernele uită să facă asta. „Giving”, Generozitate este pagina din „Dicționarul refacerii” al lui John Freeman, la care m-am oprit acum și unde autorul expune foarte explicit ce este o proastă guvernare. Una pe care noi o simțim din plin. „Ce e un guvern care nu oferă? O autorizație pentru furt.
Guvernele ar trebui să-și consolideze puterea pentru a redistribui resursele în mod corect, conform legii; ca să reușească, iau de la cetățeni și non-cetățeni. O fărâmă din puterea noastră, a tuturor, o fărâmă din banii noștri. Dacă guvernele au fost preluate de oameni care au încetat să ofere sau anulează această activitate esențială, asta nu înseamnă că au și încetat să ia de la cetățeni sau că au început să împartă puterea tuturor.
În realitate, a început să le dea putere celor puțini, iar dacă e dificil să vezi cui i se dă puterea, atunci e foarte probabil ca guvernanții să își ofere lor înșiși ori doar celor foarte bogați. Corupție.” Este ceea ce se vede cu ochiul liber, nu-i cine știe ce filosofie adâncă aici. Freeman spune că, în momentul când tot acest putregai iese la suprafață, trebuie schimbat fundamentul societății și luat totul de la capăt. Una dintre soluțiile pe care el le socotește viabile este construirea unor organizații civice în afara guvernelor, și sigur că asta nu e o noutate absolută, astfel de organizații există, important fiind ca ele să funcționeze cu adevărat, pe principii sănătoase, corecte. Pentru ca lucrurile să evolueze într-o direcție bună oamenii trebuie să părăsească starea de apatie și să aibă reacții, să protesteze, iar acum chiar se întâmplă astfel de lucruri.
Ce se petrece însă cu acele categorii sociale care nu au sindicate puternice și care sunt mereu tratate ca niște cenușărese? În domeniul culturii, și nu numai, dar pe acesta îl cunosc mai bine, sunt instituții care au bugete derizorii și salarii mizere. Nici vorbă de bonusuri și sporuri cu care sunt blagosloviți preferații sistemului, se știe care sunt, din ce zonă, servicii. Nu înțeleg ce au în cap cei care fac grilele de salarizare, cât de conectați sunt la realitate, ce criterii au, pentru că sunt prea multe inechități, favoritisme, aberații, și nimic transparent, nimic logic. Cine se descurcă, trage sforile și face combinațiile potrivite se aranjează bine și are un trai călduț, politicul, influența acestuia fiind decisivă. Just ar fi ca măririle salariale să se facă într-un mod echitabil pentru toate categoriile sociale, nu doar pentru cei care ies în stradă și protestează periodic.
În fine, tare aș vrea să întrevăd posibilitatea unei schimbări în bine, pentru că refuz să accept fanteziile apocaliptice de la ora actuală, foarte la modă. Genul de divertisment apocaliptic e la mare trecere acum. De aceea și citesc astfel de cărți, intitulate atât de promițător, de optimist, cum este acest „Dicționar al refacerii”. Caut mereu legături generatoare de speranță, care să învingă scepticismul ce-mi dă neobosit târcoale.
