7 noiembrie 2024

Câți donatori s-au prezentat la Centrul de Transfuzii în timpul crizei

Cum era de așteptat, numărul donatorilor de sânge a scăzut în situația în care odată cu pandemia de coronavirus au intrat în vigoare și ordonanțele militare care au îngrădit anumite libertăți. Dacă cu o zi înainte de emiterea primei ordonanțe militare care a impus starea de urgență la Centrul de Transfuzii Bacău s-au prezentat 33 de donatori, imediat după intrarea în vigoare a restricțiilor, a doua zi au fost doar 6 donatori.

Imediat după situația creată, ordonanța a avut un amendament prin care se spunea că se poate ieși din casă pentru donarea de sânge, astfel că pe 18 martie, numărul donatorilor a crescut la 26. Vârful nunărului de donatori în această perioadă a fost consemnat pe 26 martie, când la Centrul de Transfuzii s-au prezentat 45 de donatori. De la începutul lunii aprilie, numărul donatorilor a scăzut, chiar dramatic, cei mai puțini fiind înregistrați pe 21 aprilie când s-au prezentat doar…2 donatori. Într-o altă ordine, statisticile arată astfel: în luna martie 2020 s-au înregistrat 550 de donatori, iar de la începutul situației de urgență instituită din 16 martie și până în prezent sau consemnat aproape 500 de donatori.



„După ce au apărut destule cazuri de infecție cu COVID 19 și în Bacău, am fost nevoiți să renunțăm la o categorie de donatori pe care noi ne bazam foarte mult. Este vorba despre grupele cu care noi colaboram foarte bine: personalul medico-sanitar, jandarmi, polițiști, cei de la ISUJ. Sunt practic cei care în această perioadă sunt în linia I”, a precizat dr. Adriana Ghindă, directorul Centrului de Transfuzii Bacău.

În aceste condiții s-a apelat la donatorii fidelizați care vin odată la trei luni, care sunt cu analizele la zi și care donează în baza unor declarații iar personalul de la „transfuzii” se bazează pe ei. „A fost și o situație când un donator fidelizat a donat iar a doua zi a aflat că soția sa a fost contact, fiind cadru medical. În aceste condiții am rebutat sângele de la acel donator”, a povestit dr. Adriana Ghindă care a precizat că donatorii trec printr-un examen clinic, îi „termometrizează” și se bazează pe declarațiile donatorilor sub semnătură. Donatorul, la intrarea în Centru primește mască, este dezinfectat pe mâini și primește botoșei, iar personalul este dotat cu combinezoane, viziere și mască, și trebuie subliniat că Centrul de Transfuzii Bacău are circuit ce se pretează perfect pe situația actuală. Chiar și atunci când sosesc ambulanțierii pentru ridicarea comenzilor de sânge, există reguli, aceștia neavând acces în centru, primind cutiile cu sânge la ușă.

Echipa centrului de transfuzii

Pentru că traversăm o perioadă în care intervențiile chirurgicale au fost limitate dar și datorită scăderii numărului de accidente, pe fondul acestei pandemii, și cererile de sânge au fost mult mai mici. În aceste condiții, chiar dacă numărul de donatori a scăzut, există un echilbru iar stocurile de sânge acoperă cu ușurință cererea. „Există în continuare nevoie de sânge, mai ales pentru grupele rare cu RH negativ, acolo unde stocurile sunt mai mici. Sau. Am avut cerere de trombocite, pe care nu putem să le recoltăm decât de la donatorii fidelizați, aceste elemente având un termen de valabilitate scurt, de cinci zile, care nu pot fi stocate altfel. Sunt situații și situații”, a mai spus șefa Centrului de Transfuzii Bacău.

Pe mai departe, personalul de la „transfuzii” speră ca odată cu relaxarea condițiilor despre care se vorbește că va avea loc de la 15 mai, să crească numărul donatorilor. Cu toate acestea „nu vom relaxa măsurile de siguranță în Centru pentru că în continuare vor exista cazuri de îmbolnăviri și va trebui să avem un triaj foarte riguros”, a mai spus dr. Adriana Ghindă care a precizat că în continuare donatorii beneficiază de acele avantaje despre care am mai povestit: analize gratuite, bonuri de masă, abonament pe mijloacele de transport în comun și zile libere de la serviciu.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014