Ca (aproape) tot românul, zilele trecute m-am apropiat și eu de resursele tradiționale ale visului pantagruelic de Crăciun. Carnea de porc a fost vedeta cumpărăturilor. Nu știu de ce, dar în vreme ce mă îndreptam către piață mi se învolburau în suflet vorbele lui Orwell, din „Ferma animalelor”:
„Douăsprezece voci urlau furioase şi toate erau la fel. Ce se petrecuse cu feţele porcilor nu mai era de-acum o dilemă. Fiinţele de afară priviră de la porc la om şi de la om la porc şi din nou de la porc la om: deja era imposibil să mai spui care era care”. Apoi m-a înghesuit în capcanele hermeneuticii mucalitul Winston Churchill: „Câinele respectă omul, pisica îl escrochează şi doar porcul îl consideră egal”. Dar cum hermeneutica nu poate fi așezată pe masa de Crăciun, am evadat din capcanele reveriilor și am făcut piața…
Întors acasă, mi-am adus aminte de faptul că într-un parc din Anglia Centrală, cândva, a fost vandalizată statuia unui mistreț. Apoi, gândul m-a dus către o interesantă digresiune despre controversatul statut al porcului dezvoltată de Christopher Hitchens în controversata/ acaparatoarea sa carte „Dumnezeu nu este Mare. Cum otrăvește religia totul”.(București, Editura Litera, 2020, p. 59-65). Autorul amintește de refuzul unor „culte orientale de a consuma orice fel de carne sau de a răni orice ființă, fie ea un șobolan sau un purice”. O filosofie de viață, desigur. „Dar cel mai vechi și mai rezistent dintre fetișuri”, zice Hitchens, „este ura și chiar teama față de porc.
A apărut în Iudeea primitivă și, timp de multe secole, a fost una dintre modalitățile – cealaltă fiind circumcizia – prin care puteau fi deosebiți evreii”. Surprinzător, poate, acest tabu specific evreiesc a fost însușit și de musulmani. În Coran, carnea de porc este considerată necurată, spurcată:
„Eu nu găsesc în ceea ce mi-a fost revelat mie ceva oprit de a fi mâncat de către cel care mănâncă, decât dacă este mortăciune sau sânge care s-a scurs sau carne de porc – aceasta fiind murdară”. (6:145) Firește, nu putem uita nici de Vechiul Testament: „Orice animal cu copita despicată, care are copita despărțită în două şi îşi rumegă mâncarea, îl puteţi mânca”. (Leviticul, 11: 3)… „Porcul are copita despicată şi despărțită în două, dar nu rumegă; acesta este necurat pentru voi.” (Leviticul, 11: 7)
De ce acest mare dispreț pentru porc? Utilizând și resurse ale ironiei, Hitchens își exprimă o nedumerire: „…acest frumos animal este una dintre rudele noastre destul de apropiate. ADN-ul lui este în mare măsură asemănător cu al nostru, iar în ultima vreme, s-au făcut transplanturi de piele, de valve ale inimii și de rinichi de la porci la oameni”.
Invitându-ne să privim și către „Insula doctorului Moreau”, romanul științifico-fantastic al lui H.G. Wells, Hitchens se întreabă dacă nu cumva un nou doctor Moreau, date fiind progresele științei, va crea „omul-porc”. Poate că unii dintre noi avem, în… relația cu porcul, o atitudine duplicitară, asemenea ofițerului din „Regele Lear”, cel care, biciuind o femeie desfrânată, simțea în același timp dorința arzătoare de a o folosi chiar pentru păcatul pentru care era pedepsită…
Și-n vreme ce de Crăciun chemările de păcătos gurmand mă vor chema din nou către preparatele culinare din porc, nu mă vor putea ocoli, probabil, privind către nepoții mei, nici gândurile care-mi vor șopti că musulmanii din Europa solicită imperativ ca purcelușii Miss Piggy și Grohi, din „Winnie de Pluș”, să fie ascunși privirilor pruncilor, după acestora le fuseserăinterzis și accesul la „Ferma de animale” a lui George Orwell.
De Crăciun, fără a face prea multă hermeneutică, ne vom așeza lângă masa cu bucate „apărați” și de cunoscutul gând: „Nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om!” (Matei, 15:11)
