Trecut-au praznicele, dar marea Sărbătoare tot înainte ne stă. Căci, murmurul Iordanului, tulburat de intrarea Domnului, ne dă de stire că se va apropia Învierea. Avem de a face cu un fel de crăpătură a nădejdii, care ne deschide cerul iubirii. O arătare și o vedere a Domnului. Nu întâmplător, Biserica vede în această cuprindere de celebrări - Nașterea...
În Evanghelia Liturghiei de duminica viitoare, găsim un apel adresat tuturor creştinilor: toţi sunt trimişi de Cristos în lume ca misionari şi apostoli.
Isus i-a trimis în misiune nu numai pe cei 12 apostoli, dar şi pe cei 72 de ucenici. Așadar, nu doar preoții au misiunea de a vesti...
În cea de-a 24-a zi a lunii Iunie, Biserica sărbătorește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Fiul Elisabetei și al preotului Zaharia, ultimul mare proroc al Vechiului Testament, cel care face legătura cu Noul Legământ, este cunoscut ca fiind Înaintemergător al Domnului. Pentru că a prevestit, prin cuvânt și faptă, venirea...
În evanghelia duminicii ce urmează, vom auzi cum Isus se îndreaptă „cu hotărâre” spre Ierusalim, unde se va săvârşi destinul său. Şi noi suntem implicaţi în acea „hotărâre”. Este vorba de lua o hotărâre, să nu tergiversăm la infinit, să facem o alegere precisă, să luăm cu luciditate şi...
Nimic mai firesc decât ca în prima Duminică după Rusalii să celebrăm sfințenia și pe sfinți, amintindu-ne de ipostazele în care Duhul Sfânt se furișează în viețile noastre, corectându-ne traiectoria Împărăției, spre a ne aduce vii la picioarele Crucii. Suntem într-o duminică în care deslușim faptul că Biserica prețuiește...
Atunci când evanghelistul Luca îl prezintă pe Isus retras singur în rugăciune trebuie să ne aşteptăm la o cotitură importantă în misiunea sa, în care trebuie să vedem un punct calificant al pedagogiei sale. Rugăciunea pregăteşte întotdeauna ceva decisiv. De data aceasta, problema fundamentală priveşte identitatea lui Isus. Nimeni...
După calendarul ortodox, Biserica se consideră a fi sub adumbrirea Duhului Sfânt, Cel care susține Legea, dar și Cel care vestește tainele viitoare. Ziua cea Mare, despre care ne vorbește Sfântul Evanghelist Ioan (7, 37), ce încheie ciclul sărbătorilor dedicate activității pământești și istorice a Mântuitorului Iisus Hristos, este...
Copii fiind, printre primele semne și gesturi pe care ni le-au transmis părinții, a fost semnul Sfintei Cruci. Prin acest semn mântuitor, toți creștinii spun: Dumnezeu Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt ne iubește.
În timp ce suntem învățați despre adevărurile fundamentale ale credinței, întotdeauna Trinitatea persoanelor lui Dumnezeu creează...
În Duminica a şaptea după Sfintele Paşti, citim cuvântul Evangheliei Sf. Ioan despre rugăciunea Domnului Iisus făcută pentru Sine,pentru ucenicii Săi şi pentru toţi credincioşii, pe care a înălţat-o către Tatăl, înainte de prinderea şi răstignirea Sa.
Acest capitol (17) din Evanghelia lui Ioan, pe care unii îl numesc “Rugăciunea...
Rusaliile reprezintă pentru noi „cascada” de lumină, de putere, de iubire ce i-a transformat în mod radical și pe apostoli, care au devenit astfel mărturisitori curajoşi şi entuziaşti ai Domnului Înviat. Din acea zi Biserica şi-a început drumul şi nu s-a mai oprit niciodată. De aceea, Rusaliile nu sunt...
În așteptarea Praznicului Înălțării, Biserica ne așterne înainte praguri de înțelegere, spre a ne fortifica în convingerea faptului că nu suntem singuri în cotidianul care ni se prezintă a fi istoria mântuirii. Nu este lipsită de sens, prin urmare, pedagogia prezentării, în duminicile ce tocmai au trecut, a pericopelor...
După înălţarea la cer a lui Isus, apostolii şi preacurata Fecioară Maria s-au retras în Cenacol pentru a aştepta pe cel promis, pe Duhul Sfânt. Aşteptarea au petrecut-o în rugăciune. În repetate rânduri i-a îndemnat Mântuitorul pe ucenici să se roage. Ruga lor să fie un semn al iubirii...
Ne aflăm pe Calea Înălțării, la înjumătățirea Praznicului Celui Sfânt al Rusaliilor, încercând a ne lămuri de taina unei întâlniri, astăzi dăruită de către Sfântul Ioan Evanghelistul (4, 5-42), desfășurată într-un loc istoric al evreilor: în mijlocul câmpului dăruit de către patriarhul biblic Iacob lui Iosif, fiul său, la...
Duminica a VI-a a Paştelui poate fi numită, mai mult decât alte duminici sau sărbători, drept duminica iubirii, reluând testamentul lui Isus de la Cina cea de Taină. Sfântul Ioan apostolul nu a găsit altă definiţie mai bună pentru Dumnezeu decât că Dumnezeu este iubire (1In 4,16).
Ce este această...
În miez de lună Mai, pentru că este ziua Domnului, Biserica rânduiește a ne ține încă aproape de Ierusalimul Învierii. Spre a nu ne pierde nădejdea în venirea Mângâietorului. Și pentru a înțelege faptul că Dumnezeu S-a făcut Om pentru ca omul să nu fie lipsit de ajutor în...