Consiliul Județean Bacău a confirmat oficial demisia Irinei Florea din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău. Potrivit informațiilor transmise de autoritatea tutelară a instituției, documentul de demisie a fost înregistrat în evidențele Consiliului Județean în data de 29 octombrie 2024 și urmează să parcurgă procedurile administrative necesare.
„Având în vedere declarațiile contradictorii apărute în spațiul public...
Într-un gest fără precedent, Uniunea Europeană, prin intermediul Comisiei Europene și Parlamentului European, a ajuns la un acord istoric cu privire la interzicerea centralelor de apartament pe gaze în statele membre. Această măsură drastică face parte din eforturile extinse pentru reducerea dependenței de combustibilii fosili și pentru îmbunătățirea eficienței...
Astăzi, viceprimarul comunei Măgura, Talal Hamad, a făcut publice unele constatări neplăcute privind serviciile de transport public din zonă, subliniind că este important să se aducă îmbunătățiri pentru a asigura confortul și punctualitatea cetățenilor.
Printre observațiile sale, viceprimarul a subliniat diferențe semnificative de preț în biletele de autobuz, contrazicând informațiile...
Într-un act de generozitate și empatie, Ionela Cosor, o studentă originară din Bacău, a luat o hotărâre neobișnuită pentru un tânăr în pragul vieții academice. A decis să își dedice bursa anuală unui scop cu totul special și umanitar. Tânăra a ales să sprijine o familie aflată într-o situație...
Alocațiile de stat pentru copii vor fi indexate, începând cu luna ianuarie 2024, cu rata inflației, care, anul acesta, a variat de la 5 până la 10 la sută. Mai exact, copiii cu vârsta până în 2 ani și cei care au un handicap vor beneficia de o majorare...
Primăria Orașului Comănești, Spitalul Orășenesc „Ioan Lascăr”, Crucea Roșie Subfiliala Comănești și Centrul de Transfuzie Sanguină Bacău au colaborat sâmbătă, 9 decembrie, la organizarea campaniei de donare de sânge, prima de acest fel după încheierea pandemiei de covid.
82 de oameni, printre care pompieri militari, oameni de afaceri, medici și...
Centrul comunei Ghimeș-Făget va fi din nou în sărbătoare, la acest sfârșit de an, odată cu organizarea celei de a șasea ediții a Târgului de Crăciun al Gospodăriilor de Produse Montane.
Târgul – spun organizatorii, Consiliul Local, Cooperativa Agricolă „Carpatica” și Grupul de Acțiune Locală „Valea Muntelui” – va avea...
Finalul anului aduce în dezbaterea publică planificarea bugetară pentru anul viitor atât la nivel național, cât și la nivelul tuturor comunităților locale. Acum se poate vedea cum a știut fiecare primar să își gospodărească bugetul pe anul care se încheie, cât și pe ce proiecte a cheltuit resursele comunității...
Începutul anului școlar 2023- 2024 a găsit unitățile de învățământ din municipiul Bacău cu bugete triple față de anul 2020-2021 și dotări de ultimă generație necesare pentru o mai bună desfășurare a actului educațional.
„Am alocat anul acesta aproape 31 de milioane de lei pentru capitolul învățământ! Adică de...
Aura Palade este … chiar AURA aparte care LUMINEAZĂ discret, însă cu dârzenie și tenacitate rar întâlnite, povestea de succes din ultimele 3 decenii a celui mai prețios sortiment din portofoliul românesc al produselor din carne: Salamul de Sibiu AGRICOLA.
După 31 de ani de când a asumat răspunderea de...
La data de 12 decembrie a.c., autoritățile din Bacău au fost alertate cu privire la un eveniment tragic petrecut pe strada Bucegi din municipiu. Un apel la numărul de urgență a informat polițiștii Secției 1 Poliție Bacău despre o persoană care ar fi căzut de la etajul unui bloc.
Imediat,...
Recalcularea pensiilor, în conformitate cu Legea 360/2023, care va intra în vigoare la 1 septembrie 2024, le va aduce un anumit punctaj în plus pensionarilor și pentru perioadele asimilate.
Este vorba despre persoanele care au urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvență ale învățământului universitar, pe o durată...
La data de 12 decembrie a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni, împreună cu criminaliști din cadrul I.P.J. Bacău au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară în comuna Răcăciuni la persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Din cercetări...
Prevalența hipotiroidismului este între 1 și 2% și este de 10 ori mai frecventă la femei decât la bărbați. Noi, ca medici endocrinologi, știm că bolile tiroidiene sunt încă sub diagnosticate în țara noastră, de aceea ne dorim ca pacienții să fie atenți chiar și la simptome aparent banale,...
Pe 14 decembrie se împlinesc 565 de ani de la prima atestare documentară a localității Onești, astăzi municipiul cu același nume.
Atestarea documentară a Oneștiului pe Trotuș provine dintr-un act de danie (uric) din timpul domniei lui Ștefan cel Mare, când Marușca, fata lui Andrieș Slujascul și jupâneasă a lui...