20 decembrie 2024

Hublou

„Și nici că se poate găsi sinceritate azi”

  Acum ceva timp, buna mea prietenă, scriitoarea Gabriela Gîrmacea, mi-a trimis o nouă carte, pentru că la ea, neobosită, după cum o știu, cercetarea, studiul continuu sunt un...

Tăria de a-și păstra firea nealterată

O scriitoare de mare profunzime, cu o ținută morală demnă, cu mult curaj civic,...

 Un mic paradis terestru

 Primesc vești bune de la doamna profesoară de limba română Alina Pistol din Onești,...

Două femei, o lungă prietenie, și marea

N-aș putea spune că vara asta, cu „arșiță barbară”, a trecut repede. Mi s-a...

Un om al datoriei

În iunie, când era ziua domnului Constantin Călin, obișnuiam să-i dau un telefon, să-i...

Vremuri de criză

Una dintre cele mai frumoase actrițe ale cinematografiei mondiale, Jacqueline Bisset, cu o strălucită carieră, fiind distribuită de unii dintre cei mai mari regizori ai secolulului trecut în producțiile lor și jucând alături de actori de legendă, a fost invitată la Fest(in) pe Bulevard, manifestarea Teatrului Nottara din București,...

Adio, vanity metrics!

Am văzut o știre potrivit căreia o mare platformă de socializare, cum e Instagram, a luat hotărârea (foarte bună, zic eu) de a ascunde like-urile. Iar Facebook testează același lucru. Asta pentru ca oamenii să se concentreze pe conținut, motivează cei de acolo, și să nu mai simtă presiunea...

Văicăreala fără sfârşit şi ieşire

Ce personaj extraordinar, ce histrion fantastic a fost I.D. Sîrbu şi ce limbă teribil de ascuţită a avut, spunând multe adevăruri într-o epocă a cumplitului ger totalitar! Cu mintea lui strălucită, cu pregătirea filosofică pe care o avea, credea că va fi apărat de „ploile musonice ale prostiei”, dar...

Negustori de prieteni nu există

Una dintre cele mai frumoase poveşti citite în adolescenţa mea a fost „Micul Prinţ” de Antoine de Saint-Exupéry, cea mai tradusă carte din literatura franceză. O carte care a făcut istorie, o fermecătoare istorioară, şi pentru copii, şi pentru adulţi. Pe care, după ce ai citit-o, nu...

Cine nu are scaun la cap

Făcând obișnuitul tur de lectură a presei, găsesc o vorbă de duh lansată de o jurnalistă de veche și bună școală, cu trimitere la începutul anului școlar de la care nu lipsesc plicticoasele discursuri ținute, în fel și chip, de unii oficiali. Ei bine, și anul acesta un cunoscut...

Cronica modei / O eleganţă nonconformistă, un pic rebelă

Frumos a început toamna asta, care e mai curând un fel de vară indiană. E răcoare însă dimineaţa şi seara, când trebuie să avem ceva pe umeri, şi astfel ne amintim că nu mai e mult şi va trebui să ne scoatem hainele groase la purtat. Dar ce noutăţi...

Un frison al noutăţii

E bine că moştenim cultura, că avem tradiţii, dar e bine s-o şi cucerim. A spus-o André Malraux, cunoscutul scriitor francez, care a fost şi un foarte bun, eficient ministru al Culturii din ţara lui. Şi, să ştim că ea, cultura, este „sufletul democraţiei”. Pentru că orice stat care...

Un miros greu, sufocant

Mi-au plăcut, dintotdeauna, parfumurile, pentru că ele sunt, într-un fel, sufletul înmiresmat al lucrurilor. Ele sunt madlena mea, pentru că mă transportă în timp, retrezindu-mi o mulţime de tandre amintiri. Am mereu câteva flacoane, mari şi mici, multe eşantioane, pentru că, de obicei, nu port un singur parfum, ci...

Şmecheria, descurcăreala

Am avut câteva zile de concediu, aşa că mi-am mai făcut ordine prin hârtii. Asta însemnând şi vraful de reviste, de care mă tot împiedic prin casă. Răsfoind o „Dilema veche”, dau peste un dosar cu o temă mereu actuală: Șmecherul. Iar unul dintre articolele de acolo are un...

Bărbaţii şi-au pierdut orgoliul de cuceritori

Ţin minte că una dintre cele mai frumoase vacanţe de vară (aşa îmi numesc eu concediile, pentru că sentimentul de vacanţă e cel mai important pentru mine) din anii trecuţi a fost cea petrecută în compania unei cărţi fascinante, pline de exotism, de personaje şi de întâmplări senzaţionale. Era...

Să spurci frumos e o artă

Am spus de multe ori că sunt foarte rezervată în legătură cu utilizarea Facebook-ului. Am un cont pe care nu-l folosesc decât ca să mă informez, pentru că am o firească și necesară curiozitate profesională, lucrând în presă de o viață, dar de postări personale nici nu poate fi...

Suntem prea toleranți

N-am putut niciodată să accept impostura, minciuna grosolană prin care cineva ajunge să ocupe un loc nemeritat. Iar asta e o adevărată plagă în societatea românească de azi, unde roiesc impostorii. Sunt peste tot oameni nepregătiți, incompetenți, dar ahtiați după funcții, după prestigiu. Unul contrafăcut și el, susținut doar...

Vorbe vechi şi cu miez

„Est modus in rebus” e un dicton antic, plin de înţelepciune (îi aparţine poetului Horatio), numai că el pare a fi uitat cu desăvârşire în lumea asta grăbită, îngrozitor de superficială, în care s-a produs democratizarea inculturii, după o altă vorbă plină de adevăr, rostită de un important scriitor,...

Cea mai bună investiție

Se vorbește mult despre educație, despre problemele acesteia, se invocă o așa-zisă degringoladă la nivel mondial, ceea ce este o exagerare, desigur, dar, în practică, lucrurile rămân cam la fel. Cel puțin la noi, unde încremenirea în proiect, inerția, tărăgănare, brambureala generală sunt ceva obișnuit. Deși au apărut și...