8 septembrie 2024

Cuvânt pentru suflet

Taina smereniei Maicii Domnului și a Crucii

Săptămâna aceasta este un fel de invitație la a ieși de sub anestezia priveliștilor limitate, spre a ne reaminti de praznicul Nașterii Maicii Domnului și de Cruce - semnul...

Duminica a XXIII-a din Timpul de peste An (B)

În fragmentul evanghelic al acestei duminici (Mc 7,31-37), Isus intră în contact cu o...

Lecția Iertării

Într-unul din cunoscutele romane ale literaturii universale, Mizerabilii, scriitorul Victor Hugo prezintă o întâmplare...

Duminica a XXII-a din Timpul de peste An

Regulile alimentare ocupau un loc important în viața poporului evreu, motiv pentru care oamenii...

Duminica a XXI-a din Timpul de peste An

«Isus le-a zis celor doisprezece: „Nu cumva vreţi să plecaţi şi voi?” Simon Petru...

Duminica I după Rusalii

Nimic mai firesc decât ca în prima săptămână după Rusalii - imediat după postul Sfinților Petru și Pavel, a celor doi apostoli diferiți, dar chemați de către Mîntuitorul Hristos să vestească aceeași Evanghelie a iubirii milostive și a mântuirii lumii - să celebrăm sfințenia și pe sfinți, pentru a...

Sfinții Petru și Paul

Biserica ne invită să celebrăm la data de 29 iunie sfințenia a doi mari apostoli: Petru și Paul, care au întărit mărturia credinței lor prin vărsarea sângelui, murind ca martiri. Aceasta este una dintre cele mai vechi sărbători prezente în calendarul roman, fiind atestată încă din secolul al IV-lea. În...

CINCIZECIMEA, NOU ÎNCEPUT DE IUBIRE

După calendarul ortodox, Biserica se consideră a fi sub adumbrirea Duhului Sfânt, Cel care susține Legea, dar și Cel care vestește tainele viitoare. Ziua cea Mare, despre care ne vorbește Sfântul Evanghelist Ioan (7, 37), ce încheie ciclul sărbătorilor dedicate activității pământești și istorice a Mântuitorului Iisus Hristos, este...

Duminica a XII-a din Timpul de peste An

Viața noastră pe acest pământ poate fi asemănată cu o călătorie pe mare. În această călătorie, în drum spre destinația finală, viața veșnică, ne dorim să avem parte de vreme bună și de cer senin. Realitatea însă ne face să experimentăm și momente de furtună care, de cele mai...

Duminica a XI-a din Timpul de peste An

Cele mai profunde mistere ale credinței pot fi înțelese doar de cel care are o credință profundă. Această înțelegere presupune mai mult decât o inteligență sclipitoare; ea necesită o atenție profundă și o familiaritate cu vocea lui Dumnezeu. Din acest motiv, în timp ce învăța mulțimile, Isus folosea adesea...

Și aceasta este viața veșnică… (Ioan 17, 1-13)

O Evanghelie de treisprezece versete se face punte de înțelegere a modului în care Dumnezeu e viu în mijlocul nostru. Dar și a manierei în care sărbătorile prin care trăim această extraordinară pedagogie a prezenței Lui, Înălțarea Domnului și Pogorârea Duhului Sfânt, ne invită a da glas bucuriei de...

Duminica a X-a din Timpul de peste An

Fragmentul evanghelic al acestei duminici ne vorbește despre lupta spirituală împotriva Celui Rău. Cultura lumii în care trăim are tendința de a glumi pe seama Celui Rău și de a-l înfățișa într-un mod amuzant și atractiv. Între creştini circulă două idei greşite despre existența diavolului. Unii spun că este doar...

TAINA VEDERII ȘI A VINDECĂRII

În așteptarea Praznicului Înălțării, Biserica ne așterne înainte praguri de înțelegere, spre a ne fortifica în convingerea faptului că nu suntem singuri în cotidianul care ni se prezintă a fi istoria mântuirii. Nu este lipsită de sens, prin urmare, pedagogia prezentării, în duminicile ce tocmai au trecut, a pericopelor...

De la singurătatea slăbănogului, la setea samarinencii

Coborâm astăzi, prin scrisul evanghelistului Ioan (4, 5-42), spre ținutul Sihar al Samariei. Suntem în mijlocul câmpului dăruit de către patriarhul Iacob lui Iosif, fiul său, la poalele Muntelui Garizim… în nordul Ierusalimului, dincolo de ținutul Efraim, într-un loc al amestecului dintre sfințenia și apostazia neamului Israel, nu prea...

Trupul și Sângele Domnului – Joia Verde

Solemnitatea Trupul și Sângele Domnului, celebrată an de an în ziua de joi, după Preasfânta Treime, are în centru Sacramentul Euharistiei, instituit la Ultima Cină, taina prin care Isus ni s-a dăruit ca hrană a sufletelor noastre. Această solemnitate a fost instituită de Papa Urban al IV-lea, în anul 1264...

Doamne, ajută-mă să vreau să pot!

În miez de lună Mai, pentru că este ziua Domnului, Biserica rânduiește a ne ține încă aproape de Ierusalimul Învierii. Spre a nu ne pierde nădejdea în venirea Mângâietorului. Și pentru a înțelege faptul că Dumnezeu S-a făcut Om pentru ca omul să nu fie lipsit de ajutor în...

Preasfânta Treime

Prin sărbătoarea Preasfintei Treimi, Biserica ne invită să contemplăm Fiinţa divină aşa cum Ea ne-a fost revelată. Textul evanghelic, însă, al acestei duminici nu-şi propune să ne dezlege enigma modului în care trei persoane distincte sunt şi rămân Fiinţa unică a lui Dumnezeu. Cuvântul lui Isus Cristos adresat apostolilor...

FERICIȚI SUNT CEI CARE NU AU VĂZUT, DAR AU CREZUT!

Prima duminică post-pascală, dedicată memoriei Sfântului Apostol Toma, ne poziționează tot spre Înviere. Rostirea duhovnicească a pericopei evanghelistului Ioan (20, 19-31), ce se regăsește și în slujba miezului zilei Paștelui, numită a Doua Înviere, și care este lecturată în mai multe limbi, semn al prezenței persoanei Duhului Sfânt așteptat...

Duminica a 7-a a Paştelui

Liturgia cuvântului din această duminică ne prezintă trei rugăciuni: cea a diaconului Ştefan, care a văzut, în sfârşit, gloria lui Isus, în prima lectură; rugăciunea Bisericii, care doreşte să vadă gloria lui Isus, în a doua lectură şi rugăciunea lui Isus, care doreşte să ne vadă şi pe noi...