20 decembrie 2024

Deșteptarea 35

File de jurnal. Puzderii de suflet și câteva urme mnezice

• Prin 1992, Ștefan Olteanu, ,,trimisul special” al lui Cornel Galben, directorul ,,Deșteptării”, m-a îmbrâncit fericit în paginile ziarului. Am debutat cu o notă tristă: un incendiu devastase...

”Eu nici Miorița n-am semnat-o”

Sunt jurnalist, am cea mai frumoasă meserie din lume, scriam tot aici, în Deșteptarea,...

Cronica unei clipe care va rămâne

Am traversat într-o zi strada, vizavi. Se numea Eliberării pe atunci. Privesem îndelung forfota...

Vremuri, Evenimente, Momente

O selecție de caricaturi marca VEM (Victor Eugen Mihai) în anul în care De...

Echilibristica ziaristului: între meserie și voia șefului

''Eu nu lucrez pentru un ziar de comuniști'', m-am răstit la un redactor-șef adjunct, am rupt hârtiuța pe care scria colaborator Deșteptarea, apoi am ieșit furios din biroul domnului care mă scosese din minți la cei 18 ani ai mei. Așa a început prima mea aventură în presă și...

ELIBERAREA CUVÂNTULUI

Înșir-te,  Mărgărite... ...Și iată că s-antâmplat odată, căci dacă n-ar fi fost, nici că aveam, acum, despre ce să vă povestim. Despre nașterea acestui ziar în zbuciumul răscolitor de      schimbare al unui decembrie de foc, în care astrele ne-au vorbit prin culorile văpaie ale unui curcubeu – miraculos brâu...

DEȘTEPTAREA 35. UN APUS ȘI-UN RĂSĂRIT DE ZIUĂ

Gazetăria este Istoria Clipei. O știu prea bine toți cei care au trecut prin redacții scriindu-și și trăindu-și propriile istorii. Deșteptarea este, ea însăși, o istorie cu scene în continuă mișcare, dar care se compun într-o aceeași unitate de timp și de fapte, alcătuindu-se într-un adevărat caleidoscop al existenței....

Alături de cei în suferință

  Anii cât am lucrat în presă și-au pus amprenta, inevitabil, asupra mea, au lăsat urme adânci, de neuitat. Momentele în care am putut fi alături de cei în suferință m-au marcat cel mai tare. Lucrând mult pe zona de intervenții, am avut și șansa de a putea ajuta. Copii,...

Ionel Ganea vine la FCM Bacău. Iar Ghiță Poenaru ia foc!

Pe 1 aprilie 2009, Deșteptarea îl „transfera” pe fostul internațional la divizionara B băcăuană, care parcurgea un retur de senzație. Fără să-și da seama că articolul este, de fapt, o păcăleală de 1 Aprilie, tehnicianul „galben-albaștrilor” l-a acuzat pe președintele clubului, Relu Damian că aduce jucători peste capul său,...

Când drepturile și libertățile nu mai au preț

După mulți ani de activitate în presă, am ajuns să am un respect deosebit pentru drepturile și libertățile cetățenești. Poate că sună grav sau ciudat, dar pentru unii, aceste drepturi vin la pachet cu telefonul mobil și permisul de conducere. Problemele sunt două: nu toți oamenii s-au născut cu...