În urmă cu un an și jumătate, am scris o prognoză care a generat o reacție surprinzător de intensă: am anticipat că, în contextul crizei de gaz din Europa, Germania ar putea apela la resursele de gaz metan ale țărilor mai mici, inclusiv România. Parcă am fluierat în biserică; articolul meu s-a viralizat într-un mod care a cerut impetuos...
Fiecare țară cuprinsă de frământări în ceea ce Occidentul avea să numească „Primăvară arabă” a avut măcar câte un simbol, câte un adolescent victimă a brutalității regimului, care a fost transformat în erou de rețelele sociale.
Israelul tocmai a creat eroul palestinian, simbol al luptei împotriva ocupației: Ahed Tamimi,...
Situația din Golf pare să fie mult mai complicată decât pare iar demonstrațiile din Iran trebuie puse în contextul mai larg, al întregii zone. Pentru că nu doar SUA, prin Israel și Arabia Saudită, mută piesele, în joc intrând prin intermediari și China sau Rusia.
În primul rând, miniștrii...
Către finele anului trecut, pe măsură ce conflictul din Siria se stingea, se vorbea tot mai mult despre viitorul război din Orient, cel între Iran, pe de o parte, și Arabia Saudită și Israel, pe de altă parte. Creșterea influenței politice a Iranului în zonă deranjează SUA, și, prin...
Am avut ocazia, în ultimii 20 de ani, să observ consecvența cu care băcăuanii își apără cauzele. Și cred că pot trage o concluzie în această privință și să afirm că, fără nicio îndoială, folclorul ar putea genera o vorbă de duh de genul "hotărât ca un băcăuan". La...
Cinci zile pe săptămână, cea mai mare durere de cap este să găsesc subiectul pentru rubrica de a doua zi. Subiectul reprezintă cel mai greu lucru: să alegi între o problemă de politică externă și o problema internă, între un subiect istoric și o parabolă în stil clasic.
„Contrasensul”...
Creșterea economică spectaculoasă înregistrată de România în ultimii ani nu este în nici un caz un motiv de laudă. Economia a crescut în cifre fără, însă, ca acest lucru să se vădă prea mult în nivelul de trai al populației. Explicația ține de modul în care a crescut economia:...
Am o întrebare la care nu multă lume va putea să răspundă: Cine a ajuns la putere printr-o lovitură de stat în România, cine a interzis toate partidele politice din țară, mai puțin unul, cine și-a băgat în închisoare dușmanii politici iar pe alții a ordonat să fie asasinați,...
O seamă de colinde românești pomenesc de un anume „Ler" și de sute de ani cărturarii dezbat etimologia acestuia fără să se pună de acord.
Teorii sunt cu duiumul, nimic cert, încă, deocamdată. Unii spun că ar veni din latină de la expresia „Halleluyah, Domine", Halleluyah care, prin rotacism,...
Modificările la legislația din Justiție, dezbătute din greu în această perioadă, au trezit, în unele persoane niște resentimente legate de faptul că anumiți suspecți de comiterea unor infracțiuni nu vor mai fi arestați preventiv decât dacă pun în pericol mersul anchetei.
"Cum să nu fie arestați corupții?" - se...
O știți pe Ioana? Cea dată ca exemplu de câteva zile cum că va rămâne o victima a infractorilor din cauza schimbărilor la Legile Justiției. Cea făcută celebră de diferiți procurori sau oameni politici care susțin că modificările vor face din România Raiul interlopilor.
Este absolut fascinant cum foarte multă...
Ibrahim Abu Thuraya, un tânăr palestinian forțat să locuiască în fâșia Gaza, a fost una dintre cele trei victime ale protestelor de acum câteva zile, declanșate de anunțul președintelui Trump referitor la Ierusalim.
Unii vor spune că soldatul israelian care l-a împușcat în cap pe Ibrahim ar fi putut...
Când Dumitru Sechelariu a venit cu proiectul șoselei de centură, undeva prin 2003-2004, Opoziția politică l-a respins într-un glas. Că nu e bun, că nu e nevoie, că-s alți bani sifonați, că nu e chiar ceea ce ne trebuie, că parcă ar merge alt traseu...
Proiectul a rămas, a...
Pentru că am vorbit, ieri, despre lipsa de empatie a românilor față de victimele diferitelor forme de violență, aș încerca să aduc discuția puțin mai departe. Alienarea de care suferă societatea noastră are leac?
Crede cineva că această atitudine a românilor poate fi vindecată? Putem spera să ne revenim...
Tot vorbim întruna de implicarea civică, de proteste, de ieșirea în stradă, de nevoia de solidaritate, despre ajutorarea semenilor... Vorbe frumoase menite să ascundă ori o agenda politică dubioasă, ori spălarea unor păcate de peste an cu câte un pachet de mâncare dat vreunui sărac.
Când este vorba de...