Rata de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de bacalaureat 2021 (înainte de contestaţii), la nivelul judeţului Bacău, estede 31,36%.
Din totalul candidaților promovați (276), 200 fac parte...
Cei peste 80 de elevi veniți în Bacău din 30 de județe din întreaga țară, pentru a participa la Olimpiada Națională de Agricultură, pe care o găzduim anul acesta, au susținut ieri prima probă, cea scrisă. Aceasta s-a desfașurat la Liceul Tehnologic „Dumitru Mangeron”, a început la ora 9.00...
Șase elevi și doi profesori de la Școala Gimnazială „Miron Costin” Bacău au trăit experiențe inedite pe meleagurile lui Alexandru cel Mare. La sfârșitul lunii trecute, timp de o săptămână, echipa formată din Alexia Nica, Alexandra Jușcă, Diana Cucu, Tudor Stolniceanu, Luca Mardare, Andrei Olteanu și profesorii lor Alina...
Dedicare, plăcere, iscusință... Acestea sunt cuvintele ce definesc Colegiul Național „Ferdinand I”, Bacău. Având la bază profesori devotați, acest colegiu de elită reușește constant să ne surprindă cu noi performanțe ale elevilor. În cadrul anului școlar 2018-2019, s-au remarcat aproximativ 100 elevi, prin calificarea la etapele naționale ale olimpiadelor...
Când nouă echipe, totalizând peste 100 de copii, se întrec într-o competiție sportivă, nu mai contează nici cine joacă, nici ce joacă, nici cine câștigă, ci conteaza doar ambiția, prieteniile care se leagă și fericirea de pe chipul lor. Acesta a fost sentimentul nostru, ca organizatori și gazde ai...
Asociația Părinților Grădiniței „Crai Nou″ Bacău este inițiatoarea și co-finanțatoarea Proiectului de educație ecologică și pentru sănătate „Natură, bucurie, sănătate″ coordonat de prof. Mariana-Carmen Isop, director adjunct al Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu”, în structura căreia este și grădinița, având drept sponsori Fundația pentru Parteneriat și MOL. Echipa de proiect...
Săptămâna trecută a avut loc la Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun” cea de-a V-a ediție a festivalului-concurs de monologuri „Rostiri”. Au participat la această ediție mai mulți elevi de la mai multe școli din județ, între care Colegiul Național „Ferdinand I”, Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, scoala Gimnazială „N. Iorga”,...
Școala Gimnazială „Octavian Voicu” Bacău a inițiat și organizat în acest an școlar Proiectul „Cartea, prietena mea”, Ediția a II-a. Proiectul educațional propus se vrea o încercare de a repune în drepturi cartea și biblioteca, de a le aduce în atenția părinților și copiilor, de a contribui la redescoperirea...
Având în vedere că, începând de luni, 22 aprilie a.c., școlarii și preșcolarii vor fi în vacanță, polițiștii îi îndrumă pe copii astfel:
CÂND EȘTI SINGUR ACASĂ:
Ține ușa locuinței închisă și nu permite accesul persoanelor necunoscute, chiar dacă acestea pretind că au fost trimise de părinții tăi;
Nu părăsi locuința fără...
Împreună cu colegii mei, voluntarii de la Colegiul Național Catolic „Sf.Iosif" Bacău, am avut prilejul de a le face o vizită bătrânilor de la Centrul „Caritas” din Bacău, pe 16 aprilie. Odată ajunși acolo, încă de la intrare bătrânii ne-au întâmpinat cu mare bucurie.
Știau ceva, bănuiau că o să...
Ziua de 17 aprilie 2019 a fost una inedită pentru elevii claselor a IX-a A, coordonați de profesorul diriginte Angelica Farcaș, dar și pentru cei din a IX-a C Profesională, a profesorului diriginte Maria Nica, toți de la Liceul Tehnologic „Petru Rareș” Bacău. Motivul? Au primit aprobare să viziteze...
În cadrul programului Școala Altfel, 70 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Alexandru cel Bun” Bacău, din clasa pregătitoare A- clasa Albinuțelor Step by Step și clasa a III-a A Step by Step, coordonați de doamnele învățătoare Moisă Carmen-Lucia, Dumitru Maria, Tînjală Mariana și Mocondoi Daniela-Cristina au desfășurat activități de...
La sfârșitul săptămânii trecute, 12-14 aprilie 2019, s-a desfășurat la Liceul „Spiru Haret” Moinești, faza pe zona Moldovei a Olimpiadei Gimnaziilor de Baschet feminin. Au fost prezente 5 echipe, repartizate în două grupe, una alcătuită din trei echipe Iași - Botoșani - Suceava, iar cealaltă din două echipe...
În Anul Cărții, elevii claselor a V-a A și a V-a C, de la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Bacău au ales ca prima zi din Programul „Școala Altfel” să fie promotori ai lecturii.
Astfel, gimnaziștii entuziasmați, împreună cu profesorii lor Roxana Soțu și Marcela Trifan, „au amplasat” cărți...
Asemeni personajelor din „Stăpânul inelelor”, câțiva drăgani au avut o interesantă misiune în cadrul proiectului auto-finanțat, „Europeshire”, aceea de a fi ambasadorii Școlii Gimnaziale „Mihai Drăgan” din Bacău, în frumoasa suburbie Valkenswaard, a orașului Eindhoven din Olanda.
Așadar, un norocos grup de 13 elevi de clasa a VII-a și a...