Începând cu 1 ianuarie 2025, cota de impozit pe dividende va crește de la 8% la 10%, conform prevederilor din Ordonanța de Urgență nr. 156/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024. Această măsură, introdusă prin așa-numita „Ordonanță-trenuleț”, vizează atât persoanele fizice și juridice române, cât și nerezidenții, generând multiple întrebări în rândul contribuabililor.
Ce presupune modificarea?
Creșterea...
Ciobanii de peste tot au fost nevoiți să arunce lâna de la oi sau să-i dea foc. Și asta după ce fabricile de postavuri au fost închise, imediat după 1990. Abia din 2018, statul începuse timid să-i subvenționeze pe ciobanii care își vând lâna la stat, acordându-le câte 1...
Din acest an, agenții economici vor fi controlați de echipe mixte de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Comisaritul Județean pentru Protecția Consumatorilor. Se dorește, astfel, înlăturarea cazurilor în care operatorii economici erau controlaţi de două entităţi pe aceeaşi speţă.
Măsura se va aplica în urma...
Anul trecut, băcăuanii s-au plâns de serviciile oferite de furnizorii de telecom, fie că vorbim de telefonie, fie de internet.
Astfel, potrivit Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, instituția care reglementează sectorul comunicațiilor din România, în 2019, în toată țara, „au fost raportate 794 de incidente de...
Municipalitatea băcăuană a decis scoaterea la licitație a spațiilor comerciale de la Insula de Agrement în vederea desfăşurării activităţilor de alimentaţie publică, depozit ambarcaţiuni/sporturi nautice şi comercializare produse alimentare şi nealimentare. Închirierea, prin licitaţie publică, a obiectivelor recepţionate pe Insula de Agrement se face pe o perioadă de 5...
După ce prefectul a cerut anularea precedentei hotărâri a Consiliului local prin care se acordau facilități fiscale în contexul pandemiei COVID 19, primarul Bacăului a propus o nouă hotărâre în acest sens.
Astfel, la ședința de miercuri, 24 iunie, consilierii vor discuta propunerea primarului Cosmin Necula de reducere a unor...
După o lună de intense verificări în județ, timp în care au fost făcute constatări la fața locului, inclusiv în zilele de weekend, Direcția pentru Agricultura Județeană Bacău face publice rezultatele provizorii în privința terenurilor afectate de seceta din prima jumătate a acestui an agricol.
În activitate, au fost...
Mai mulți săteni din comuna Dealu Morii s-au trezit, ziua în amiaza mare, că le-au fost tăiați pomii fructiferi din grădinile personale. Oamenii se plâng că, în lipsa lor, niște necunoscuți au pătruns pe proprietățile acestora și au tăiat, de la rădăcină, o parte din pomii fructiferi din grădini.
Revoltați,...
În fiecare zi, poștașii au fost expuși riscurilor de infectare cu noul coronavirus, de fiecare dată când au mers să distribuie corespondența, pensiile, alocațiile sau alte expediții. Greul a apăsat și mai mult pe umerii poștașilor care au fost nevoiți să-i suplinească, pe salarul minim, pe colegii trimiși în...
Derulată în condițiile atipice impuse de pandemia de Coronavirus, campania de depunere a cererilor pentru subvenții în agricultură a luat sfârșit. Astfel, până pe 15 iunie, data limită până când fermierii puteau depune solicitările, fără a fi penalizați, au fost înregistrate 17.068 cereri unice de plată, pentru o suprafață...
După calculele făcute publice de Banca Națională a României (BNR), creditele bancare sunt în ușoară scădere în județul Bacău, dar restanțele la returnarea acestora în ușoară creștere. Debutul perioadei de pandemie, cu regulile impuse de Situația de urgență, cu închiderea, fie și temporară, a unor întreprinderi și afaceri, cu...
Activitatea inspectorilor Direcției Antifraudă Fiscală Suceava, de care ține și Bacăul, a intrat într-un con de umbră, timp de două luni, cât a durat starea de urgență. În această perioadă, evazioniștii au avut timp să respire și să-și facă planurile de acțiune pentru viitor, când regulile se vor mai...
Contribuabilii la bugetul de stat care nu au depus declarațiile fiscale până la termenele prevăzute și nu au solicitat regim derogatoriu vor fi notificați de Agenția Națională de Administrare Fiscală. Este o măsură pentru evitarea declarării stării de inactivitate fiscală a celor care nu își îndeplinesc, pe parcursul unui...
Munca „la negru” a reprezentat luna trecută principalul obiectiv al unei campanii de control întreprinsă la nivel național la angajatorii care își desfășoară activitatea în construcția, întreținerea și repararea autovehiculelor. În cadrul acestei acțiuni, în județul Bacău, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a verificat 57 societăți de profil. La...
Compania E.ON Energie România, care operează și în județul Bacău, a decis să redeschidă treptat magazinele E.ON, dar în cea mai mare parte activitatea de relații clienți va continua să se desfășoare online și telefonic, prin intermediul agenților companiei de la Call Center, prin Live Chat, pe eon.ro și...