Începând cu 1 ianuarie 2025, cota de impozit pe dividende va crește de la 8% la 10%, conform prevederilor din Ordonanța de Urgență nr. 156/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024. Această măsură, introdusă prin așa-numita „Ordonanță-trenuleț”, vizează atât persoanele fizice și juridice române, cât și nerezidenții, generând multiple întrebări în rândul contribuabililor.
Ce presupune modificarea?
Creșterea...
Până la sfârșitul lunii, producătorii agricoli din județ au termen pentru a depune la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), documentele care să ateste calitatea de „fermier activ”, aceasta fiind, de altfel, o condiție obligatorie pentru a putea primi subvenții de la stat.
Prin urmare, agricultorii care,...
Din acest an, vom plăti câte 50 de bani pentru fiecare ambalaj. Este vorba de ambalajele din plastic, aluminiu sau sticlă cu capacitatea de până la trei litri, excepţie făcând recipientele în care sunt vândute lactatele. Măsura, anunțată de Ministerul Mediului, are ca scop este creşterea gradului de reciclare...
E oficial. Programul „Tomata” nu va mai fi derulat de Ministerul Agriculturii. Anunțul a fost făcut de chiar noul ministru de resort, Adrian Oros, care a spus că bugetul de stat nu mai poate suporta ajutorul de minimis pentru roșii.
Astfel, după patru ani cât timp au fost sprijiniți...
„Echipa Chimcomplex a ieșit pe teren și a început antrenamentul pentru 2021”, a anunțat, la începutul acestui an, omul de afaceri Ștefan Vuza, care controlează grupul industrial cu unități la Borzești și Râmnicu Vâlcea. Pasionat de sport încă din tinerețe, Ștefan Vuza compară Chimcomplex cu un veritabil club cu...
Aplicația informatică prin care va putea fi accesat programul „Rabla electrocasnice” a fost finalizat, astfel încât, curând, băcăuanii vor putea să-și ducă la reciclare vechile aparate, cumpărând unul nou, la preț subvenționat.
Mai trebuie doar aprobat bugetul care se va aloca acestui program. Cel mai probabil, aplicația va putea...
Comercianții băcăuani care sunt depistați, din această săptămână, că nu dețin noile case de marcat vor primi din prima amendă. Totodată, aceștia riscă și suspendarea activității până-și vor schimba casele de marcat și achita amenzile. Firmele mari și medii aveau răgaz până la 1 septembrie 2018 să se conformeze...
Agenții economici care angajează persoane din anumite categorii de populație vor primi și în acest an stimulente financiare de la bugetul asigurărilor de șomaj. Practic vor beneficia de 50 la sută din salariul fiecărei persoane angajate cu normă întreagă în perioada 1 ianuarie-1 septembrie 2021, din rândul celor cu...
Începând din această săptămână, Fiscul va putea avea acces la datele privind conturile bancare ale băcăuanilor.
Este vorba despre datele de identificare ale contului și ale clientului titular, datele de identificare ale persoanelor care dețin drept de semnătură pentru conturile deschise sau pretind că acționează în numele clientului, datele de identificare...
Singurul focar din județ de pestă porcină africană la animalele din gospodăriile țăranilor, încă activ, se înregistrează tot lângă Bacău, respectiv în comuna Letea Veche. În acest context, în vederea închiderii focarului și ridicarea măsurilor de restricție, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău va inția, începând...
În Top 300 cei mai bogați români, lansat de revista Capital la finele anului abia încheiat, figurează 11 nume ale unor întreprinzători băcăuani, dar și șase ale unor oameni dintre cei care investesc în județul Bacău. Topul a fost realizat după rezultatele economico-financiare ale anului 2019 și a ținut...
Până la sfârșitul lunii, fermierii băcăuani care au folosit motorină la lucrările agricole în ultima parte a anului trecut trebuie să depună la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean Bacău Bacău cererile pentru subvențiile acordate de stat. Solicitările se depun în copie și original, pentru a...
Încă din prima zi lucrătoare a acestui an, sute de băcăuani s-au înghesuit la porțile principalului furnizor de energie electrică din județ - E.On. Cu toții au fost mânați de dorința de a alege de pe piața liberă oferta cea mai avantajoasă.
Toată lumea a aflat (mai mult din mass...
Seria facilităților acordate pentru stimularea extinderii activității desfășurate de acasă continuă cu o nouă măsură în acest sens, aprobată de către Guvernul României, la sfârșitul anului trecut. Astfel, din 2021 angajatorii care folosesc munca la domiciliu le pot da salariaților care lucrează de acasă bani în plus față de...
În Monitorul Oficial a fost publicată deja OUG nr. 226 care prevede unele măsuri fiscal-bugetare pentru noul an. Actul normativ aduce mai multe modificări din domeniul financiar-contabil și bugetar, aplicabile deja de la 1 ianuarie 2021, cum ar fi un nou tratament fiscal al TVA privind livrările de dispozitive...