Aula Universității „Vasile Alecsandri” a găzduit, miercuri, 20 noiembrie, cea de a patra ediție a Simpozionului ,,BACĂU - PERSONALITĂŢI ALE LOCULUI”, în care au fost prezentate și omagiate trei...
Aflat la cea de-a XXVII-a ediţie, Simpozionul Naţional de Estetică, care se desfăşoară în Bacău în perioada 12 - 14 octombrie, este singular şi unic în cultura română, atât ca program cât, mai ales, ca participare şi conţinut. De-a lungul anilor, aici şi-au dat întâlnire şi au „vorbit'' artele...
Revista de cultură și atitudine ,,Plumb” (Septembrie 2022, Nr. 186), publicație care apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România (USR), conține în paginile sale numeroase recenzii, un tablou al personalităților literare băcăuane și nu numai, fragmente de proză și poezie, muzicale, din care nu lipsește mica bibliotecă a ultimelor...
Cea de-a XXVII-a ediție a Simpozionului Național de Estetică va debuta astăzi, 12 octombrie 2022, începând cu ora 17.00, în sala de expoziții a Muzeului de artă contemporană „George Apostu”. Va fi ziua artelor vizuale.
Miercuri, 12 octombrie 2022, ora 17.00, Centrul de Cultură „George Apostu”: Deschiderea oficială a Simpozionului...
Filarmonica „Mihail Jora”, în colaborare cu Centrul de Cultură „George Apostu”, prezintă joi, 13 octombrie, de la ora 18.30, un Concert extraordinar sub bagheta dirijorului Valentin Doni și Ramona Elena Tănase, soprano.
În program:
Francesco Cilea, Jules Massenet, Giacomo Puccini, Charles Gounod, Ernesto De Curtis, Henri Duparc, Claude Debussy, Francis Poulenc,...
Pe 17 octombrie, la Teatrul Municipal „Bacovia” începe Bacău Fest Monodrame, ediția cu numărul XXVIII.
După doi ani în care festivalul a avut loc doar online, așteptăm din nou concurenți pe scena teatrului și invitați din toată țara!
Din juriul concursului dedicat one-man și one-woman show-urilor fac parte, în acest an,...
Cea de-a XXVII-a ediție a Simpozionului Național de Estetică va debuta în ziua de 12 octombrie 2022, începând cu ora 17.00, în sala de expoziții a Muzeului de artă contemporană „George Apostu”, cu un program inspirat din magnificul spectacol cromatic risipit cu atâta generozitate și de această toamnă, perfect...
La sărbătoarea Bacăului, împlinirea, pe 6 octombrie, a 614 ani de la prima atestare documentară, o contribuţie substaţială, cu suport ştiinţific, a adus Complexul Muzeal „Iulian Antonescu'', prin organizarea Simpozionului Naţional „Vasile Pârvan''. Nume de rezonanţă în cercetarea arheologică din România, fiind considerat „părintele arheologiei româneşti'', Vasile Pârvan, arheolog,...
Ediţia cu nr. 637, pe luna septembrie, a Revistei ATENEU se deschide cu evenimentul lunii: Colocviile şi Premiile Revistei - 2022, integrate în manifestare anuală BAC Fest - Festivalul Naţional „George Bacovia'', organizat, anul acesta, de Biblioteca judeţeană „Costache Sturdza''.
Pe paginile din mijloc, găsiţi o cronică a...
Expoziţiile de sculptură sunt rare în Bacău. Şi, atunci când se întâmplă, este sărbătoare, sculptura presupune un travaliu greu de imaginat pentru un privitor mai puţin familiarizat şi preumblat prin atelierele artiştilor.
De aceea, întâmplarea artistică de la Galeriile Frunzetti din Bacău, de săptămâna trecută, nu putea să nu...
„Reţeaua de idoli” îi invită pe iubitorii de literatură la o întâlnire de suflet. Luni, 10 octombrie, de la ora 20:00, la TVR 2, invitatul Irinei Păcurariu este scriitorul şi profesorul universitar Mircea Cărtărescu, autor contemporan de succes, apreciat atât în țară cât și în străinătate, desemnat câștigătorul premiului...
A XIX-a ediție a Festivalului-Concurs Național de Creație Literară „Avangarda XXII’’, organizată în zilele de 3 și 4 octombrie în Bacău a acordat premiile anuale pentru cele mai importante și interesante volume de poezie, de proză și critică literară apărute anul trecut, dar și unor ziariști și cantautori care...
Melomanii băcăuani sunt în sărbătoare și se bucură de patru zile de concerte de mare valoare începând de joi, 6 octombrie. Astfel, ediția cu numărul 35 a Festivalului Internațional de Muzică Contemporană debutează la ora 18.30 la Sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora”. Alături de orchestra băcăuană, pe...
Luni, 3 octombrie, au debutat, la Pensiunea ,,Balta Albastră” din satul Siret (comuna Letea Veche), manifestările Festivalului-Concurs Național de Poezie „Avangarda XXII“, ediția a XIX. Festivalul este organizat de Fundația Culturală „Georgeta și Mircea Cancicov“, manifestare la care își aduc contribuția Consiliul Județean, Asociația Culturală ,,Familia Lecca”, Filiala ,,Col....
Teatrul Municipal „Bacovia” anunță rezultatele selecției pentru concursul de monodrame și cel de dramaturgie monodramă.
În acest an, în concursul de one-man/one-woman show s-au înscris 44 de concurenți din întreaga lume. Le mulțumim tuturor participanților din România, Statele Unite ale Americii, Mongolia, Ucraina, Spania, Iordania, Franța, Polonia, Bulgaria, pentru interesul...