Aula Universității „Vasile Alecsandri” a găzduit, miercuri, 20 noiembrie, cea de a patra ediție a Simpozionului ,,BACĂU - PERSONALITĂŢI ALE LOCULUI”, în care au fost prezentate și omagiate trei...
Zeci de lucrări de artă naivă vor fi expuse, vineri, 5 mai, la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău cu prilejul desfășurării unei activități de cerc a învățătorilor de la Școala Gimnazială „Al. Piru” din Mărgineni.
Activitatea de cerc este programată de la ora 13,00.
Organizatorul expoziției, pictorul Ioan Măric, ne...
Vineri, 5 mai, începe Festivalul Bacău Fest Monodrame, eveniment de tradiție al Teatrului Municipal „Bacovia” Bacău, ajuns la ediția a XXIX-a.
Deschiderea oficială are loc la ora 17.00 și imediat este programat și primul spectacol în concurs.
Spectatorii sunt așteptați să se bucure, alături de invitați – directori de teatre, critici...
Ediţia pe luna aprilie a Revistei ATENEU este deja pe reţelele de difuzare a presei din Bacău şi din ţară. E mai, e vremea florilor deschise spre soare, e vremea poeziei de dragoste, de Iubire.
De aceea vă propun să începem lectura revistei de cultură Ateneu, nr. 644, cu poeziile...
La ediţia 2023 a manifestării, ţinută la Biblioteca Judeţeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui, s-a vorbit, printre altele, despre uriaşul noroc al băcăuanilor de a avea de ceva vreme o localitate atinsă de pasul eminescian: Lipova. După cum se ştie, poetul a fost revizor şcolar în anii 1875-1876 pentru judeţele...
Sunt cuvintele P.S.S. Petru Gherghel, rostite în Aula „Anton Durcovici” a Catedralei Romano-Catolice „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iași sâmbătă, 29 aprilie, în cadrul unui eveniment marcând împlinirea a zece ani de la încheierea primei traduceri în limba română a Bibliei în Biserica Romano-Catolică din România. După Biblia de...
Spectacolul „CEL CE GÂNDEȘTE SINGUR”, în care Maestrul Tudor Gheorghe va fi acompaniat de Orchestra Concertino din Chișinău, sub bagheta dirijorului și orchestratorului Marius Hristescu, va avea loc în 18 mai, ora 19, la Teatrul de Vară din Bacău.
“De această dată veți vedea un spectacol cu poezii reprezentative ale...
Acum, totul se întâmplă pe „net''. Prima dată afli de pe facebook, de pe bloguri, Instagram etc. Rar mai primeşti un email, un telefon, nu mai zic de un comunicat de presă. Dacă eşti interesat de artă, de literatură, muzică, de evenimentele locale din domeniu, deschizi cutia cu minuni...
Pictor, grafician, artist fotograf, Mihnea Baran invită amatorii de artă, prietenii şi colegii la o nouă expoziţie cu creaţiile artei sale, denumită sugestiv „Priviri''.
Evenimentul va avea loc pe 28 aprilie, ora 17.00, la Galeria Nouă (Frunzetti). Pe data de 28 aprilie 2023, ora 17.00, la Galeria „Nouă" (Galeriile Frunzetti),...
Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău organizează joi, 27 aprilie 2023,ora 11.00, la sediul din strada 9 Mai, nr. 7, vernisajul expoziției „Sfântul Pahomie, Episcop al Romanului – Calea spre sfințenie”. Cu ocazia comemorării a 299 de ani de la trecerea în veșnicie, instituţia băcăuană aduce în prim plan evenimente...
Filarmonica Mihail Jora Bacău a pregătit pentru băcăuani, la final de primăvară, 5 seri speciale. Printre invitați se vor regăsi și tinerii talentați de la Colegiul Național de Artă „George Apostu”.
Seria de concerte, la care cei prezenți se vor putea delecta cu lucrări din filme celebre, va debuta joi,...
S.M.A.: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să vă cunoască, ne puteți spune câteva lucruri despre dumneavoastră?
S.R.: M-am născut în data de 13 mai 1959, în orașul Buhuși din județul Bacău, într-o familie modestă de oameni muncitori, care ne-au crescut pe mine și pe celelalte trei...
Cea de-a XXVIII-a ediție a Zilelor Centrului de Cultură „George Apostu”, program cultural cu viguroase rezonanțe naționale și internaționale, se va derula în perioada 9-12 mai 2023 sub titulatura „Cărțile de istorie și nespusele adevăruri”. Având ca pretext relația dintre Adevăr și Cartea de istorie, actuala ediție își propune...
În această săptămână Filarmonica Mihail Jora Bacău are onoarea și plăcerea de a îl avea ca invitat pentru prima dată pe dirijorul Cristian Mandeal. Apreciat drept unul dintre cei mai importanți dirijori români contemporani, Cristian Mandeal a studiat compoziția, pianul și dirijatul la Conservatorul din București, perfecționându-se ulterior la...
Talentatul și surprinzătorul artist fotograf moineștean Gelu Scurtu, va expune o parte dintre creațiile sale la Galeria „Nicu Enea” din satul Valea Arinilor al comunei Măgirești. Expoziția, care va fi vernisată luni, 24 aprilie, de la ora 13,00, este intitulată „Măgirești - între Dumnezeu și Pământ” și va fi...