Aula Universității „Vasile Alecsandri” a găzduit, miercuri, 20 noiembrie, cea de a patra ediție a Simpozionului ,,BACĂU - PERSONALITĂŢI ALE LOCULUI”, în care au fost prezentate și omagiate trei...
În 13 ianuarie 1879, în comuna Buhoci din județul Bacău, se năștea unul dintre cei mai de seamă zoologi și cercetători români, Ioan Borcea. Viața sa a fost dedicată studiului și înțelegerii lumii naturale, lăsând în urma sa o moștenire impresionantă în domeniul zoologiei.
După absolvirea Liceului Internat "C. Negruzzi"...
Ziua Culturii Naționale, care se sărbătorește anual la 15 ianuarie, în semn de omagiu față de poetul nostru național și universal, Mihai Eminescu, va fi sărbătorită și la Slănic-Moldova, printr-o serie de ample manifestări derulate în perioada 14 - 15 ianuarie.
Evenimentul, printre puținele din țară care se desfășoară...
Prof. dr. Emilia Boghiu, prof. Luminița Tărlungeanu și Ionuț Tenie – directorul Bibliotecii Municipale Radu Rosetti vor modera, luni, 15 ianuarie, de la ora 11,30, la Cinema Capitol din Onești, manifestarea dedicată Zilei Culturii Naționale și aniversării a 174 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu.
În program, va...
La Filarmonica "Mihail Jora", 2024 muzical a început cu două reușite Concerte de Anul Nou, din 5 și 6 ianuarie. Binecunoscutul muzician, oboist și dirijor Adrian Petrescu, a condus orchestra Filarmonicii din Bacău în selecțiuni din lucrări celebre: Poloneza (Evgheni Oneghin) de P. I. Ceaikovski, Preludiul actului III...
Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău invită băcăuanii, luni, 15 ianuarie, ora 12.00, cu ocazia Zile Naţionale a Culturii, la sediul Observatorului Astronomic, pentru a participa la vernisarea expoziției temporare „ASTROFOTOGRAFIE: Imagini astronomice realizate la Observatorul Astronomic din Bârlad în perioada 2017 - 2020”, de cunoscutul specialist...
„Dintr-un popor nu rămâne nimic, decât cultura" – Mircea Eliade
Sub deviza „Să redescoperim naționalul din cultura națională!", Complexul Muzeal „Iulian Antonescu" în parteneriat cu Direcția Județeană Bacău a Arhivelor Naționale ale României și Colegiul Național de Artă „George Apostu" organizează luni, 15 ianuarie 2024, un simpozion dedicat Zilei Culturii...
Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău deschide calendarul proiectelor și evenimentelor cultural-artistice pentru anul 2024 cu un eveniment dedicat Zilei Culturii Naționale, organizat în data de 15 ianuarie 2024, ora 17.00, care se anunță a fi o sărbătoare a interferențelor cultural-artistice.
Sub genericul „Provocări colocviale”, Centrul îl are invitat...
Începutul săptămânii aduce în centrul atenției Filarmonica Bacău, unde se desfășoară repetiții intensivă alături de Roman Reznik, talentatul dirijor și solist care va conduce concertul de joi, începând cu ora 18:30, la Centrul de Afaceri și Expoziții Bacău.
Programul concertului promite o călătorie muzicală diversă și captivantă, aducând în prim-plan...
Eveniment memorabil la Biblioteca Județeană Bacău: Bogdan Crețu și Eliza-Noemi Judeu dezvăluie tainele lui Eminescu
Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” Bacău își deschide porțile pentru un început de an cu adevărat special, continuând tradiția evenimentelor culturale de excepție și aducând în prim-plan două personalități remarcabile ale culturii române: Bogdan Crețu și...
Filarmonica Mihail Jora Bacău vă așteaptă cu brațele deschise la un eveniment muzical deosebit care va avea loc pe 11 ianuarie 2024, începând cu ora 18:30, la Centrul de Afaceri și Expoziții Bacău. Invitatul de seamă al săptămânii va fi nimeni altul decât talentatul Roman Reznik, care va încânta...
Corifeu al Şcolii Ardelene, Gh. Şincai (1754-1816) şi-a asumat menirea unui apostol, aceea de a lumina poporul prin carte şi învăţătură, înfiinţând în Transilvania mai multe şcoli săteşti, pe unele reorganizându-le pe fundamente premoderne.
Mutatis mutandis, un institutor băcăuan, Dimitrie Mihăilescu (n. 16 dec. 1877, com. Săuceşti – data...
WonderTheatre, un proiect de teatru independent creat de Rollywood Film, aduce în fața publicului din Bacău comedia captivantă "O Farsă de Doi Lei" de Marc Fayet. Regizată, tradusă și adaptată de Razvan Oprea, această producție promite o seară de neuitat, plină de râs și lecții de viață.
Distribuția de excepție...
Pe 7 decembrie a.c., Filarmonica „Mihail Jora” a programat un spectacol special. În faţa unei săli pline, Ovidiu Bălan a anunţat că seara concertistică este una cu dedicaţie: „in memoriam Igor Ciornei”. „Pentru tânăra generaţie – a continuat dirijorul – precizez că Igor Ciornei a fost fon-da-to-rul (silabaţia îi...
Ca în fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, artiştii plastici băcăuani se întîlnesc la Galeriile FRUNZETTI cu publicul amator de artă, cu prietenii, cu tineri care bat la porţile consacrării, elevi ai Colegiului de Artă, cu ocazia celei mai reprezentative expoziţii de peste an: pictură, sculptură, grafică, fotografie,...