Educația fizică, sportul, mișcarea, sau cum vreți să-i spuneți, contează extrem de mult pentru sănătatea fiecăruia dintre noi.
Mă uit la adulții care fac sport sau mișcare și îi văd mai tonici, în comparație cu ceilalți care duc o viață sedentară. Îmi îndrept atenția către elevii din ciclul primar și constat că mulți dintre ei fac mai mult sport în particular, decât la școală.
Am întâlnit copii terorizați de profesorul de educație fizică, acel tip riguros, strict, din generația veche, care nu mai are nici răbdare și nici chef de joacă și nici nu se mai străduiește să anticipeze dorințele elevilor.
În definitiv, încă de la ciclul primar educația fizică pornește de la joc, pentru ca mai târziu, odată cu formarea copilului, să-i poți cere performanță.
Nu mai zic că pe lângă rigorile impuse la oră, unii profesori de sport le vorbesc urât copiilor, iar elevii le povestesc părinților cele trăite la școală.
De aici, pornesc de regulă neînțelegerile, părinții cer să le fie schimbat profesorul, dascălul cunoaște problema dar nu îndrăznește să-i facă observații colegului de breaslă, iar lucrurile rămân suspendate în aer, în speranța că profesorul ursuz va ieși curând la pensie și va scăpa toată lumea de el.
Ei bine, am dat acest exemplu, pentru că indiferent de materia pe care o predă, profesorul trebuie să fie un model, atât pentru elevi, cât și pentru părinți. În ultima vreme se vorbește despre obligativitatea introducerii a trei ore de educație fizică în programa școlară.
Nu-i cel mai rău lucru, în condițiile în care materiile sunt prea multe, iar cerințele din ce în ce mai mari. Vestea introducerii probei sportive i-a bucurat pe mulți elevi. Rămâne de văzut cât de greu sau de ușor va fi!
