A pus această întrebare un tânăr născut în comuna de lângă Oneşti, în deschiderea simpozionului de sâmbătă, 17 august, cuprins în programul Zilele comunei Caşin (15-18 august). Şi-a însoţit peroraţia cu un filmuleţ de circa zece minute, realizat cu meşteşug de cineast şi apreciat de numeroşi privitori înainte de a fi proiectat în clădirea Căminului Cultural, inaugurată în această zi. Primarul, Ioan-Cosmin Curelea, i-a oferit lui Andrei-Vasile Spoială, „fiu de nădejde al satului”, o „distincţie de onoare” pentru „implicarea în activităţile culturale ale comunei Caşin”.
Mănuşa fiind aruncată, cei de faţă nu am avut altceva de făcut decât să căutăm răspunsuri şi să le motivăm. Poate cel mai convingător dintre toţi a fost deputatul Ionel Floroiu, de loc din Curiţa, cel de-al doilea sat al comunei. Cu orgoliu temperat („Sunt mândru că-s căşunean!”), cel căruia i se datorează unele realizări de anvergură din vremea cât a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bacău a reamintit de înscrierea comunei Caşin în proiectul „Cele mai frumoase sate din România” şi a rostit apăsat: „Identitatea se construieşte prin descoperirea şi promovarea culturii şi a tradiţiilor locului”. La rândul ei, Feodosia Rotaru, etnografă la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bacău, a subliniat statutul de microzonă etnografică al comunei Caşin, un argument fiind calitatea ocupaţiilor străvechi: păstoritul, prelucrarea lemnului, ţesutul, cărăuşia ş.a. Cartea pe care a realizat-o, „Patrimoniul cultural imaterial al județului Bacău”, I, „Meşteșugurile” (Bacău, Editura Vasile Alecsandri, 2024), include două portrete de meşteri căşuneni: al lui Neculai Comăneciu şi al lui Marcel Diţu. Primul – deţinător al râvnitului titlu de Tezaur uman viu – este un vestit cioplitor de porţi de lemn, iar al doilea, constructor care încă mai lucrează porţi de lemn îndeosebi. Preşedinta Fundaţiei Naţionale „G. Călinescu” Oneşti, Emilia Boghiu, a adăugat un detaliu la portretul tânărului Andrei-Vasile Spoială: este câştigătorul Concursului de creaţie artistică „Emilia Munteanu” (ediţia 2024), ocupându-se de Glossa eminesciană. Absolventul Colegiului Naţional „Dimitrie Cantemir” Oneşti este acum student la Politehnica bucureşteană. „Universitatea din Oxford, într-o vreme când nu existau diplome, le oferea absolvenţilor un îndemn: «Mergeţi în lume şi răspândiţi lumină!»”, a încheiat profesoara de limba şi literatura română. Trecutul comunei Caşin ne-a fost prezentat de cel mai avizat dintre cei de faţă: Constantin Tudose. Autorul unor cărţi de referinţă despre satul natal (pregătită pentru tipar) a înfăţişat cele mai reprezentative momente din evoluţia localităţii (un exemplu: căminul cultural de la începuturi a câştigat locul al doilea pe ţară), nu înainte de a-l elogia pe înaintaşul său, învăţătorul Neculai Pâslaru, cel ce a lăsat prima monografie a aşezării. „Dacă fiecare comună ar avea un Constantin Tudose, patrimoniul imaterial al românilor ar fi salvat”, a conchis cu dreptate Feodosia Rotaru.
Eu am ales… un joc de cuvinte, plecând de la dictonul latin Nomen est omen, adică „Numele este prezicere”. Am descompus, cu voia auditoriului, toponimul în trei elemente: ca şi-n şi, văzând că este acceptat trucul, am continuat cutezând să afirm că localitatea întruchipează un reper, dorindu-se ca multe, dacă nu totul, să fie „ca şi-n comuna Caşin”. Am arătat apoi cartea „Geografie spirituală băcăuană”, de Măndica Mardare şi Liliana Cioroianu (Editura Studion, 2003), unde comuna este reprezentată de sculptorul Gheorghe Zărnescu, născut în 1953, în satul Curiţa. Deducem că avem aici o solidă comunitate, situată pe harta biografică a baladei „Mioriţa”, ceea ce obligă administraţia locală şi a comunei vecine, Mănăstirea-Caşin (primarul George-Adrian Bucur, prezent la întâlnire, a promis o bună colaborare cu căşunenii), la reluarea Proiectului cultural „Obârşia Mioriţei”. Primarul Ioan-Cosmin Curelea a mers mai departe: a preluat/lansat ideea ca bunurile culturale definitorii pentru căşuneni: porţile ţărăneşti, căruţele cu coviltir, piese din portul naţional ş.a. să fie înregistrate la nivelul administraţiei locale, iar proprietarii lor să fie de acord cu păstrarea intactă a respectivelor bunuri. Pentru început, e nevoie de alcătuirea unui protocol, solicitaţi fiind specialişti în domeniu de la nivelul judeţului şi al organismelor centrale. (Prof. univ. dr. Ion Ghinoiu – reputat cercetător, secretar ştiinţific al Institutului de Etnografie şi Folclor al Academiei Române, care a vizitat comuna şi a prefaţat cartea realizată de Constantin Tudose –, apreciind porţile de lemn de aici, observa că „acest nou tezaur al culturii populare” trebuie să fie „conservat in situ şi valorificat prin turism cultural, independent sau în tandem cu ruda sa de peste Carpaţi, Cimitirul vesel din Săpânţa”. Aşadar, dimensiuni locale, regionale, naţionale.
Finalul manifestării a aparţinut (ca şi prima parte, când a fost sfinţită clădirea) preoţilor de la cele trei biserici din comună: „Adormirea Maicii Domnului”, „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (din Caşin) şi „Sfântul Nicolae” (din Curiţa), care s-au rugat pentru reuşita evenimentelor propuse a avea loc în acest „sfânt lăcaş de cultură”. Doamne-ajută!
