24 decembrie 2024

Case protejate pentru persoanele cu dizabilități

HomeActualitateCase protejate pentru persoanele cu dizabilități

Case protejate pentru persoanele cu dizabilități

La Moinești s-au dat în folosință trei case protejate, construite în cadrul unui parteneriat între Consiliul Județean Bacău și Primăria din localitate, proiect derulat prin POCU, cu o valoare totală de 5,6 milioane lei.

„Astăzi, alături de primarul orașului Moinești – Valentin Vieru, consilierul județean Vasile Budacă, viceprimarul municipiului – Bogdan Dragoș Legănuș, Margareta Lazăr – manager proiect, domnul Cristian Codreanu – director și domnul Ciprian Popa – director general adjunct, angajați și beneficiari din cadrul DGASPC, am participat la a-IX-a ediție a evenimentului „Furnizare servicii sociale pentru persoane adulte cu dizabilități”, parte a Campaniei de informare și conștientizare pe tema nediscriminării.



În cadrul proiectului de furnizare servicii sociale pentru persoane adulte cu dizabilități, a fost inaugurat Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap, care are drept obiectiv susținerea dezinstituționalizării persoanelor cu dizabilități”, a declarat președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea.

„De fapt, „eveniment” este puțin spus. A fost o manifestare sinceră și plină de EMOȚII, dar mai ales o adevărată lecție de solidaritate umană, prin care m-am convins, din nou, că cea mai bună evaluare a modului în care personalul instituției își face datoria, este starea de bine a beneficiarilor. Aceștia sunt atașați de oamenii care empatizează la nevoile lor, îi pregătesc să treacă peste obstacolele inerente situației sociale în care se află și le oferă sentimentul apartenenței la o mare familie.

După prezentarea proiectului, am vizitat cele trei case protejate construite în cadrul acestui proiect- parteneriat între Consiliul Județean Bacău și UAT Municipiul Moinești- derulat prin POCU, cu o valoare totală de 5,6 milioane lei”, a mai adăugat el.

Imobilele sunt dotate la standarde europene, asigurând condiții optime pentru 23 de persoane adulte cu dizabilități, care beneficiază prin dezinstuționalizare de șansa integrării și incluziunii sociale. Un alt element extrem de important, oferit în aceste spații este mediul prietenos și căldura unui cămin, locul unde interesul beneficiarului reprezintă epicentrul întregii activități.

„Practic, prin astfel de acțiuni derulate de DGASPC și susținute de Consiliul Județean Bacău, ne propunem să eliminăm o barieră conceptuală total eronată, prin care aceste persoane sunt considerate a fi permanent dependente de programele de asistență socială.

Subliniez din nou că activitatea și rolul DGASPC Bacău este de a fi aproape de cei care sunt mai puțin norocoși, de a pune în centrul activității omul care are nevoie de îngrijire, protecție și ajutor pentru integrarea în comunitate.

Astăzi am fost profund impresionat de dăruirea personalului de la Centrul de zi din Moinești, coordonați cu profesionalism de echipa de conducere a DGASPC.

În mod special aduc mulțumiri coordonatorului de servicii sociale, Alina – Corina Ciotloș, în jurul căreia beneficiarii programului se simt cu adevărat importanți și protejați, lucru care spune multe despre modul în care această doamnă își face datoria.

Apreciez profesionalismul și dăruirea echipei Mateea Invest, doamnelor Cristina Petrescu și Margareta Lazăr care se implică permanent în activități cu caracter social și umanitar.

Nu pot să nu-l menționez și să-i mulțumesc primarului municipiului Moinești – Valentin Vieru care s-a constituit într-un adevărat partener al demersului nostru.

În urma experienței de astăzi, sunt determinat ca asemenea proiecte să continue pentru a asigura șansa la o viață normală celor ce, fără voia lor, au nevoie de sprijinul nostru”, a mai spus Valentin Ivancea.



Alte titluri
Alte titluri

Ultimele știri