15 noiembrie 2024

Cascavalul de la primarie

Nu e nici pe departe momentul alegerilor pentru primar. Teoretic, ar mai fi un an jumate, cel putin, pâna când ar trebui organizate, la termen, alegerile locale.

Lumea (a se citi alegatorii) se preocupa mai ales de cum sa faca rost de gogonele si gogosari, si mai putin este atrasa sa stie cine ar trebui sa le administreze interesele. Si totusi, nu am cum sa nu observ acel soi de incrâncenare pe acest subiect.



Pe de o parte, edilul suspendat din motive penale, insista sa revina in scaunul de primar, pe motiv ca doreste sa-si duca mandatul pâna la capat (in ciuda infractiunilor de care este acuzat si a injuraturilor de tot felul pe care le primeste pe toate caile). Mi se pare nu doar o cerere lipsita de bun simt, ci mai curând un gest lipsit de realism, care ma face sa cred ca nu este in lumea noastra.

Pentru ca, sincer, m-as fi asteptat la un gest pe care orice om onorabil din tarile civilizate l-ar fi facut in asemenea conditii, anuntându-si elegant retragerea definitiva din aceasta cursa. L-ar fi onorat, cred, si i-ar mai fi atenuat, probabil, din mantia urât mirositoare cu care s-a acoperit de când a preluat frâiele primariei.

In fine, de cealalta parte, adversarii politici tin si ei mortis (nu ca ar fi ilegal) sa scape odata de el, in ideea cea mai probabila de a aduce in mult-râvnitul fotoliu un „om de incredere”, de aceeasi culoare, care sa miste exact in directiile dorite de partid, c-o fi el rosu, galben, verde, vilolet sau orice nuanta din paleta ROGVAIV.

Evident ca fiecare parte implicata in aceasta incrâncenare are motivele sale personale, mai mult sau mai putin morale, dar, sa zicem, legale. Pe sablonul Ion Iliescu, din anii ’90, când nu se mai da dus de la presedintie, pe motiv ca, legal, ar mai avea dreptul la un mandat, la fel si primarul suspendat pretinde ca ar fi dreptul lui sa-si continue treaba la primarie.

Ma intreb, insa, cum ramâne, atunci, cu arestul la domiciliu, masura preventiva, similara, pe alocuri, cu arestarea preventiva, care, in fapt, ii anuleaza dreptul de a parasi domiciliul pentru a merge la munca.

Unde mai pui si faptul ca, mai nou, i-a fost prelungita primarului acuzat de lucruri penale suspendarea din functie, pe timpul cât mai este valabila masura arestarii preventive la domiciliu. Partidele inamice, la fel, si ele spera sa isi plaseze marioneta in postul de edil. Semn ca acolo, e cascaval, nu gluma. Altfel, de ce ar jindui cu atâta insistenta la biata primarie?


Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014