20 noiembrie 2024

Casa preotului din Mănăstirea Cașin a ars

În comuna Mănăstirea Cașin zilele trecute a fost mistuită de flăcările unui incendiu casa preotului Ioan Bârgăoanu (în foto), părintele protoiereu al Protopopiatului Onești.

Incendiul s-a declanșat marți 25 aprilie, în jurul orei 15 și numeroși locuitori ai comunei Mănăstirea Cașin au sărit ca să stingă flăcările, care au cuprins și anexe gospodărești.



Ei au scos din fața flăcărilor numeroase cărți, icoane și alte obiecte, incendiul fiind lichidat după venirea pompierilor din Onești. Aceștia au întâmpinat o problemă cu alimentarea cu apă a mașinilor de stingere a incendiului (sursa de apă fiind la o distanță de câțiva kilometri) dar este de evidențiat străduința localnicilor de a recupera cât mai multe obiecte (mobilier, electrocasnice și altele) din locuința cuprinsă de flăcări.

Construită cu parter și un etaj, camerele de la etaj au fost afectate cel mai mult de acest puternic incendiu, ale cărui cauze nu se cunosc.

Trecut prin această cumplită încercare părintele Ioan Bârgăoanu este încurajat de către enoriașii Parohiei “Buna Vestire” din Mănăstirea Cașin (unde este preot paroh) și de numeroși credincioși ai altor parohii pentru a putea reface ceea ce a pierdut în incendiu.

“Suntem alături să treceți peste acest necaz și să vă dea Dumnezeu putere și multă liniște sufletească”, este unul din mesajele pe care zeci de credincioși l-au adresat în aceste zile părintelui Bârgăoanu.

Mai mult, pentru îmbărbătare și sprijin, părintele protopop al Protoieriei Onești a fost vizitat la Mănăstirea Cașin de către ÎPS Ioachim, Arhiereul Romanului și Bacăului, gestul său fiind de a aduce încredere și curaj pentru familia întristată, afectată de incendiu asupra locuinței.




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014