Situată în centrul orașului, clădirea a adăpostit, vreme de 5 decenii, dorința locuitorilor acestei urbe de a se regăsi în frumos. Construcția ei a început în 1964, pe locul unde a fost casa în care s-a născut poetul Vasile Alecsandri (21 iulie 1821), și a fost dată în folosință, în decembrie 1965. Proiectul îi este atribuit arhitectului Clement Stănescu, de a cărui nume este legat și Hotelul „Decebal”. Activitatea în Casa de Cultură a fost sistată, după incendiul cu consecințe tragice din clubul „Colectiv” (30 octombrie 2015).
Cine este cel mai în măsură de a ne introduce în culisele istoriei recente ale acestui lăcaș, dacă nu directorul instituției, cunoscutul sindicalist din perioada zbuciumată a anilor ’90, inginerul Gheorghe Huluță? Discuția are loc în același birou de director pe care l-a avut și profesorul Vasile Iacob. Acesta, cu toate că ieșise de mult la pensie, neavând înlocuitor, a mai coordonat activitățile de aici până în 2008, când împlinea 73 de ani. Sala de spectacole, biblioteca, camerele cluburilor, cineclubul, scena arată la fel. Totul a rămas parcă încremenit în timp. Singura schimbare este vizibilă doar pe partea dreaptă, unde spațiile sunt închiriate și nu prezintă pericol în caz de incendiu.
Cu barba mai încărunțită și cutele mai adâncite pe frunte, directorul Gheorghe Huluță are aceeași energie. O recunosc atât în tonalitatea limbajului, cât și în cea a gesturilor. De apreciat și faptul că a răspuns, punctual și concis, la întrebări. S-a născut la Asău, județul Bacău, în data de 29 martie 1960. Liceul l-a urmat la Comănești.
A terminat facultatea la Brașov, primind repartiție în 1985, ca tânăr inginer TCM, la SUBEX, Fabrica de Șuruburi. După 1991, a intrat în mișcarea sindicală. Băcăuanii îl cunosc de la mitinguri, din 1993 și până astăzi fiind ales președinte al CNSRL Frăția. A continuat să își completeze studiile. Din 2000 până în 2017, a fost ales în Consiliul de administrație al tuturor caselor de cultură, asociate în ANCCSR (Asociația Națională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România), care funcționează și astăzi. Dupa 10 ani ca director, aici în Bacău, știe cel mai bine cum merg sau șchioapătă lucrurile.
Țeava, bat-o vina!
„Casa de Cultură a funcționat normal, până în 2015. Până la «Colectiv». După acel eveniment, s-a constatat, pe bună dreptate, că ea nu mai corespundea din punct de vedere al siguranței. S-au făcut scenarii, în cazul unor anumite tipuri de propagare a incendiilor. În primul rând, niciodată, dar niciodată, specific asta, stația de avertizare în caz de incendiu nu a funcționat.
Acei senzori de sesizare a fumului. Într-un scenariu de prevenire și acționare în cazul unui astfel de eveniment, senzorii sunt primii care trebuie să dea alarma. Urmează căile de evacuare și primele măsuri de stingere care se iau. Cu extinctoare, hidranți, ceea ce nu este o problemă, există. Dar se face și cu sprinklere și drencere, acele țâșnitori din tavan, ca niște fluturi, special puse pentru scenă. Pentru că sistemul nu este funcțional, nu am primit autorizație de la ISU.” Caută printre dosarele de pe birou și îmi arată ce-i ăla un sprinkler. Drencerele sunt de fapt niște țevi găurite care produc perdele de apă, pentru cortine. Dacă aceste dispozitive nu sunt funcționale, nu se pot susține spectacole.
„Pentru alimentarea lor exista un bazin de 200 mc, există și acum, îngropat în piațeta din față. Un bazin de apă intangibil, așa se numește, pe care comuniștii l-au gândit bine, care alimenta atât fântâna arteziană, cât și Casa de Cultură. Ce s-a întâmplat? Când s-a stricat fântâna arteziană veche, între fântână și rezervor era o sală a pompelor. Toată lumea a crezut că această sală a pompelor este a primăriei și că nu mai trebuie. Aici s-a pus un camion de moloz. Au dispărut pompele. A dispărut curentul electric. S-a distrus țeava. S-a construit piațeta nouă. Nu acuz pe nimeni. Toate acestea sunt pe domeniul public.
Clădirea, ca patrimoniu, aparține sindicatelor.UGSR-ului! (Uniunea Generală a Sindicatelor din România împlinește luna aceasta 112 ani de la înființare). „Când am venit eu, în 2008, totul era deja stricat. Aceste lucrări au făcut inutilizabilă instalația de stingere, cu sprinklere, de pe scenă. Punerea ei în funcțiune… costă!”
Unde-i actul de proprietate?
Este vorba de bani. Ca să poată porni activitatea, Gheorghe Huluță estimează că ar fi necesari minimum 300.000 de euro. De știut… se știe ce trebuie făcut. Sunt de luat în discuție 3 variante. Cu pixul, schematic pe hârtie, par realizabile: „În primul rând, putem face un acord public privat cu Consiliul Județean sau cu Primăria. Eu vin cu clădirea, ei cu strategia. O administrăm în comun. Uzufruct pentru orășeni, pentru toată lumea. O a doua soluție ar fi un împrumut în bancă. Pe un termen de 5 ani să zicem, ca să poți să dai drumul la spectacole și să ai venituri pentru a-l rambursa. Al treilea ar fi atragerea de fonduri europene. Acestea sunt soluțiile care ne-ar putea salva. Ne strică însă totul… un lucru, aparent de nimic. Pentru toate trei, trebuie să ai titlul de proprietate al imobilului.
Titlu care nu există. Legea patrimoniulu sindical așteaptă, de ani buni, în Parlament. Este singurul patrimoniu din țara asta, care stă în picioare și dispare bucată cu bucată.” Aici merge făcută o completare, pentru nostalgici. Ce a mai rămas din celelalte patrimonii? Ale PCR-ului, casele de vacanță?Din sediile UTC sau din complexele turistice, construite în toate zonele țării, ale Biroului de Turism pentru Tineret (BTT)?
„N-am de unde să iau acești bani, acum. Nu dau spectacole, nu am fonduri. Neavând act de proprietate pe clădire, nicio bancă nu mă creditează. Fără el, cade și acordul public privat. Din 3 chirii nu poți decât să-ți iei salariile, care nu sunt mari, suntem 4 angajați, și să cârpești 5 țevi. Noi facem în continuare demersuri, pentru intabulare. Avem un nou director general, Adrian Boaje, un jurist de marcă, specializat în probleme de patrimoniu. Dacă noi obținem titlul de proprietate, vă garantez! Casa de Cultură e «boboc», într-un an de zile.”
Gheorghe Huluță, directorul Casei de Cultură „Vasile Alecsandri” Bacău
La Consiliul Județean, președintele Sorin Brașoveanu susține și el ideea unui parteneriat public. „Vreau să redăm Casa de Cultură «Vasile Alecsandri» băcăuanilor. Să revină la destinația pentru care a fost construită. Am avut discuții cu reprezentanții sindicatului, chiar și la nivel de București. Apare un impediment, de nivel juridic. Nu există actele de constituire a Casei, și de aici pleacă totul. Noi suntem dispuși, am vorbit și cu primarul, să o luăm în administrarea Consiliului Județean, pentru a o reface, pentru că este vorba de mulți bani aici. Astfel încât să îndeplinească toate condițiile, pentru a primi autorizațiile de funcționare, conform legislației în vigoare. Așa cum stau lucrurile astăzi, sindicatul nu-și poate permite și nu are fondurile necesare. Dialog există. Am găsit deschidere și interes. Trebuie rezolvată întâi situația juridică, pentru a porni demersurile legale și la nivel național.
Așa cum am făcut și cu Palatul Administrativ, care era în domeniul public al statului, și care, iată, intră în domeniul public al județului și este dat în administrare Consiliului Județean.” Făra zdelcă… na-i nimic! Soarta Casei de Cultură „Vasile Alecsandri” din Bacău, și nu numai, stă tot la mâna întinsă a distinșilor noștri aleși. Patrimoniul sindicatelor, cu găurile de rigoare, este ca o mare roată de cașcaval. Cu ghearele ascuțite, în așteptare, mustăcesc mulți s-o facă bucățele. Stimați băcăuani, mai avem de răbdat. Casa de Cultură nu se mută. Și baba se piaptănă!
Final de reportaj.
