Prin primăvară, mai exact în luna aprilie, le-am făcut o vizită celor din cartierul Izvoare –Habitat for Humanity, oamenii de acolo strigând de foarte multă vreme după ajutor. Cum stăteau treburile pe atunci, am scris în ediția din 14 aprilie a cotidianului Deșteptarea. De atunci și până acum nu s-a întâmplat nimic impresionant.
Arșița verii a uscat tot prin zonă iar praful a devenit din nou rege în Izvoare. Și totuși, ceva pare să se miște….Zilele trecute, viceprimarul Liviu Miroșeanu le-a făcut o vizită locuitorilor de aici. Oamenii au ieșit din nou pe uliță și și-au spus ofurile. După întrevedere, viceprimarul a postat pe contul personal de facebook unde și-a spus opiniile în urma discuțiilor cu locatarii din acest cartier băcăuan.
„Am avut o nouă întâlnire cu locuitorii cartierului Big Build 2017, construit în Izvoare de asociația Habitat for Humanity, în cadrul uneia dintre cele mai impresionante acțiuni de voluntariat, la care au participat 800 de oameni inimoși din țară și din străinătate.
Cei 134 de părinți și copii, care locuiesc în 36 de case, ridicate în cinci zile, au așteptat ani ca fosta administrație PSD să-și facă datoria și să-și onoreze promisiunile.
Cele 36 de familie beneficiază, în sfârșit, de utilități, iar acum i-am asigurat că vor avea și căi de acces.Am prins în bugetul local peste 900.000 de lei, pentru a repara drumul de acces dinspre Izvoare, dar și pentru a asfalta străzile din cartier. Este nevoie ca terasamentul și gurile de canal să fie aduse la nivel, trebuie amenajate rigole, trotuare și borduri.
Chiar ne apucăm de treabă! Cu mare respect pentru voluntarii Habitat for Humanity și față de beneficiarii acestui exemplu de solidaritate!”, a notat viceprimarul Miroșeanu care nu a pomenit și de niște date concrete, când se vor derula lucrările.
Evident că și comentariile au început să apară la acest post, multe fiind admirative, dar nouă ne-au reținut atenția următoarele: „Oamenii au căi de acces, doar că-s impracticabile. Ca unul care a fost voluntar acolo pot spune că administrația locală ar fi putut face mai mult decât să ofere terenul cu titlu gratuit. În fine, antecesorii au oferit terenul, iar voi ați putea să asfaltați drumul de acces, foarte îngust de altfel, pentru că cineva din primărie le-a dat autorizație de construcție a împrejmuirii celor de la firma de curierat. Ați putea verifica dacă pompierii sunt de acord cu acel spațiu de acces îngust”, a comentat utilizatorul Matei Liviu. Sau: „Mai sunt și cele 8 case construite tot de Habitat în 2015. Deci, în total sunt 44. Nu înțeleg de ce se tot omit cele 8”, comentează Nea Nicu.
Pentru a afla mai multe amănunte despre ce s-a discutat, am apelat la Bianca Conțu, pe care am cunoscut-o la vizita noastră în cartier în primăvară:
„Promisiuni nu prea au fost, a fost, să zicem, mai onest ca ceilalți. Pe scurt, anul ăsta nu avem nicio șansă de drum, încă mai au documentații de întocmit și de refăcut proiectul drumului de acces în cartier, să îl facă de 40 tone, fiind trecerea camioanelor de la firma de aici. Dacă totul va merge ok, abia la anul dacă se vor apuca de execuție. Bine măcar că existăm în lista proiectelor din acest buget, vom vedea ce vor face și actualii. Nu mai am așteptări, decât să văd dacă chiar vor face ceva…tot ce a ținut de noi am tot facut… Cert e că iarna ne va prinde la fel, cu noroaie și gropi… Au mai zis că vor petici drumul asfaltat dinspre Izvoare și până la calea ferată, să ne ajute cât de cât să nu ne mai rupem mașinile…. Și că nu vor să mintă, că lucrurile durează dar că suntem pe listă și ne vor ajuta….Acu’…’om vedea!”
Așa că tot ce le rămâne locuitorilor din acest cartier este răbdare. Vorba românului: răbdare și tutun…
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.